Ultimul sondaj comandat de USR pentru alegerile prezidențiale a stârnit noi tensiuni între liberali și useriști. Potrivit sondajului, liderul PNL, Nicolae Ciucă, se află pe poziția a șasea în intenția de vot a românilor, cu doar 6,2%, fiind cu peste 10 procente în spatele Elenei Lasconi.

Deputatul liberal clujean Radu Moisin a reacționat dur, catalogând sondajul drept „o tentativă de manipulare a opiniei publice”. În cadrul unei conferințe de presă, Moisin a declarat: „Noi, cei de la PNL, denunțăm campania de manipulare întreprinsă de USR. Sondajele lor sunt mincinoase și încearcă să inducă ideea că principalul nostru candidat, Nicolae Ciucă, are un scor mic, iar doamna Lasconi unul mare. Toate celelalte sondaje ne arată cu cel puțin 17% din intențiile de vot.”

Replica USR a venit din partea Oanei Murariu, liderul USR Cluj, care a declarat pentru Ziua de Cluj: „Un vot dat PNL chiar e un vot dat PSD. PNL e la guvernare de 3 ani și nu a promovat nicio măsură de dreapta. Cât despre Ciucă, dacă ar sta atât de bine cum spun liberalii, ar fi mai prezent pe afișe alături de candidații PNL.”

Conflictul dintre cele două partide continuă să se intensifice, pe fondul apropierii alegerilor prezidențiale, ambele tabere încercând să-și consolideze poziția în fața electoratului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.