În sportul de performanță pare că dopații sunt cei care urcă pe podium. Cu toate că Federația Română de Culturism și Fitness (FRCF), se laudă cu strictețea verificării sportivilor împotriva substanțelor interzise, aceștia au dezvoltat, de fapt, o pasiune pentru doping. FRCF are de toate: de la competiții pe care nu au voie să le desfășoare, la sportivi dopați la greu, până la oameni din conducere care își încurajează sportivii să apeleze la substanțe anabolizante.

FRCF este plină de greșeli. Începem să credem că organizația, în sine, este o greșeală. Este strigător la cer ca o federație să batjocorească sportul de performanță în halul acesta. Gazeta de Cluj a găsit multe încercări ale celor de la FRCF de a fenta regulile sportului „curat”.

Sursa noastră, este concurent afiliat la FRCF, iar ceea ce ne-a dezvăluit în urma participării la o competiție națională organizată în Cluj-Napoca, jignește esența sportului pe care îl cunoaștem. Ni s-a dovedit, încă o dată, că suntem doar niște marionete jucate după bunul plac ai celor care ne conduc. Concursul național a avut loc la data de 15 mai 2024, la Cluj Arena, iar în urma regulamentului încălcat cu nesimțire de către cei din conducere, sportivul a renunțat, după prima competiție.

 Federația Română de Fitness și Culturism promovează ideea falsă a fair play-ului prin promisiunea testării concurenților în cadrul competițiilor lor „naturale”. Au o politică, zic ei „strictă”, cu care se laudă. Dar acestea sunt doar textele cu care ne aburesc. Mai degrabă le putem numi competiții de dopaj, decât de culturism. Iar în Cluj-Napoca, se pare că să te injectezi cu substanțe interzise a devenit un trend. Concurenții naturali, fiind martori la tot ceea ce se întâmplă în culisele așa ziselor concursuri „etice ” încep să demaște Federația Corupților:

„Vreau să zic ca din momentul înscrierii mi-am dat seama că ceva e putred pentru ca nu s-a facut niciun test anti-doping, doar ne-au cântărit și ne-au măsurat (FRCF, Federatia Romana de Culturism și Fitness susține că competițiile lor sunt de natural; adică Campionatul National la care am participat eu si Cupa Romaniei)”, declară un fost concurent la campionatele naționale organizate de FRCF.

Această afirmație devine alarmantă când e comparată cu ceea ce declara președintele FRCF la momentul actual, Gabriel Toncean, cum că „s-au făcut teste peste teste, inclusiv sportivii care au plecat la campionatul național au fost testați”. FRCF cred pot mușamaliza adevărul, dar suntem cu un pas în față. Cum e posibil să susțineți că testați sportivii, când bugetul alocat pentru teste nu este nici pe departe suficient?

În 2023, bugetul alocat este de 3000 de lei, iar în 2024 este de 7000 de lei. În condițiile în care cel mai ieftin test anti-doping costă în jur de 500-600 de lei, iar în cadrul federației sunt afiliați în jur de 500 de sportivi, faceți voi calculele. FRCF declară un buget de 7000 de lei pentru testarea anti-doping, dar suma realistă depășește 250.000 de lei.

Mai mult, președintele federației este singurul care poate cere organizațiilor anti-doping să realizeze o testare, dar acesta declară public că nu știe câte teste se fac. Bună treabă, domnule președinte, Gabriel Toncean, care vă pozați mândru cu sportivii pe care i-ați găsit dopați. Bună treabă, domnule președinte, care ați încercat să-l mituiți pe contracandidatul Cristian Mihăilescu, care a fost de altfel singurul președinte demn al FRCF. Ne vorbiți despre transparență și corectitudine, dar tot ceea ce se întâmplă în Biroul Federal este ascuns, este mușamalizat. Rapoarte și documente care ar fi trebuit să fie făcute publice (procese verbale, cheluilelile federației, contracte) lipsesc total. Suntem mințiți pe față, cu testele pe care 100% le realizează înaintea competițiilor, dar pentru care nu au, de fapt, bani.

Declarațile sportivilor continuă să șocheze: „FRCF sustin că organizează concursuri de natural, dar aceștia și-au pierdut aceste drepturi de câțiva ani; pe site-ul oficial înca prezentându-se ca un concurs de natural având sigla respectivă atașată pe pagina lor”

„Sportivii naturali se pregătesc timp de luni de zile, ca mai apoi să ne întreacă cineva care fentează lunile de antrenament prin substanțe anabolizante. Un arbitru vorbea și râdea fix în backstage cu un concurent dopat care a și luat locul 1”.

 Această declarație a unui concurent din Cluj-Napoca este întărită de postările lui Alex Albulescu, sportiv care a concurat în cadrul FRCF la campionatele mondiale. Declarat campion mondial, acesta vorbește deschis pe pagina sa de Instagram despre folosirea substanțelor interzise înainte, cât și în cadrul competiției „naturale”. Bineînțeles că testul anti-doping a fost și în acest caz, un mit. Un sportiv dopat a obținut titlul mondial, iar mai apoi, când vorbește deschis despre acest lucru, federația tace. Le-au fost încălcate clar, principiile anti-doping cu care se laudă, dar nu au replică. Alex Albulescu, sportiv netestat și dopat încă deține titlul de campion mondial.

Neregulile din cadrul Federației au început să iasă la iveală din timpul mandatului lui Gabriel Toncean, mai exact în anul 2022, când FRCF nu mai este conformă WADA (World Anti-Doping Agency), an în care vicepreședinta federației, Monica Mureșan refuză ca sportiva ei să fie testată în cadrul unei competiții. Acest refuz duce la suspendarea din funcție a vicepreședintei. Dar nu contează pentru federație. Monica Mureșan, deși suspendată, a fost denumită președinta FRCF, timp în care era suspendată.

O federație a corupților și a injectaților. Cum putem avea pretenții de la o organizație de acest calibru să ofere transparență și încredere, când conducerea este cea care își încurajează sportivii să consume substanțe anabolizante? Ne-am dus de râpă cu totul, batjocorim sportul de performanță, și ne otrăvim pentru o secundă pe podium.

Citește și: https://gazetadecluj.ro/politico-ucraina-vrea-ca-polonia-si-romania-sa-intervina-activ-in-vestul-ucrainei/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.