Locuitorii de pe Calea Turzii, în zona numerelor 11-17, cer intervenția urgentă a autorităților locale pentru a preveni accidentele care pun în pericol viața pietonilor și a rezidenților. În urma numeroaselor incidente auto, aceștia solicită măsuri de siguranță mai eficiente, cum ar fi instalarea de bumpere, camere de monitorizare a vitezei și bariere metalice de protecție.

Un locuitor a relatat că atât copilul său, cât și soția sa au fost la un pas de a fi loviți de autoturisme care au derapat sau au intrat pe trotuar în ultimele săptămâni. Acesta subliniază că nu este prima dată când trimite sesizări către autorități, dar până acum nu s-au implementat soluții care să prevină eficient astfel de situații periculoase.

„Foarte frecvent, mașinile care nu adaptează viteza în curba de la coborâre derapează și se opresc în stâlpi sau în casele din zonă. În plus, unii șoferi se urcă pe trotuar pentru a schimba banda înainte de semafor, punând în pericol pietonii. Este doar o chestiune de timp până va avea loc o tragedie,” a explicat clujeanul într-o sesizare pe My Cluj.

În ciuda amplasării unor stâlpișori metalici de protecție, aceștia sunt adesea deteriorați în urma accidentelor și trebuie înlocuiți frecvent. Locatarii consideră că aceste soluții sunt ineficiente și că sunt necesare măsuri mai solide pentru a proteja siguranța pietonilor.

„Viața și integritatea oamenilor ar trebui să fie mai importante decât bugetul alocat pentru stâlpi care nu fac față pericolului. Solicităm din nou autorităților să ia măsuri înainte de a fi prea târziu,” a mai adăugat cetățeanul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.