O familie de clujeni și-a achiziționat un apartament cu suma de 200.000 de euro în cartierul Grand Park Residence, dar nu au o secundă de liniște. Oamenii străzii își fac traiul prin cartierul rezidențial, spre agonia locuitorilor, care au încercat să remedieze problema prin numeroase sesizări. De fiecare dată susțin că oamenii străzii „au declarat verbal că stau acolo cu acordul proprietarului”.
„Mi se pare inadmisibil că după sesizari multiple făcute de către locatarii Grand Park Residence în legatură cu familiile de rromi care s-au mutat pe dealul din spatele complexului, de fiecare dată veniți cu același răspuns generic cum că au declarat verbal că stau acolo cu acordul proprietarului.
Vă rugăm frumos, verificați cu proprietarul, vrem și noi dovezi, e strigător la cer să cumpărăm un apartament într-un „cartier liniștit”, 2 camere cu 200000 de euro și să avem parte de asemenea neplăceri. Până când lăsați să escaladeze situația? Până nu ne mai putem lăsa copiii la joacă de frica? Până se transforma în varianta mică a pata râtului? Până unde trebuie să urce prețul la m2 în cluj să alocați un buget ca să faceți ceva legat de persoanele fără locuințe?”, se plânge un locuitor din zona respectivă.
Citește și: https://gazetadecluj.ro/promotie-la-consiliul-judetean-acum-oricine-poate-sa-ajunga-fotograful-lui-boc/#google_vignette