Strada Clujului, una dintre arterele principale și cele mai aglomerate din municipiu, a fost modernizată prin așternerea stratului de uzură (ultimul strat de asfalt), facilitând astfel circulația la ieșirea din oraș spre Cluj-Napoca.
Depunem toate eforturile pentru de a îmbunătăți mobilitatea urbană și pentru a crește confortul rutier pe rutele intens circulate din municipiu
Cristian Matei, primarul municipiului Turda: “Modernizarea străzii Clujului este un pas important pentru locuitorii din Turda și pentru cei care tranzitează orașul zilnic. Transformăm infrastructura locală într-o rețea sigură și eficientă, care să răspundă nevoilor actuale de trafic. În perioada următoare vor fi trasate marcajele rutiere și vor fi reabilitate trotuarele pentru ca locuitorii să beneficieze de o arteră complet funcțională.”
Lucrările se execută în baza Planului de Mobilitate Urbană Durabilă – Coridorul de Vest, proiect prin care Turda se apropie tot mai mult de standardele unui oraș modern și accesibil.