Guvernul a aprobat și va înainta Parlamentului proiectul pentru achiziționarea avioanelor F-35 din Statele Unite, o investiție evaluată la peste 6 miliarde de dolari. Această achiziție, aprobată anterior de Parlamentul României și de Departamentul de Stat al SUA, va fi discutată în regim de urgență, potrivit Rador Radio România.

Proiectul de lege stipulează că fondurile necesare ar putea proveni din bugetul Ministerului Apărării Naționale sau din împrumuturi și garanții oferite de Guvernul SUA. De asemenea, achiziția prevede acorduri de cooperare industrială, incluzând transferuri de tehnologii și servicii din partea companiilor românești din industria de apărare.

Reprezentanţii Ambasadei SUA în România, citaţi de G4Media, a subliniat că această achiziție va aduce o „îmbunătățire semnificativă” capacităților de apărare ale României, consolidând parteneriatul strategic dintre cele două state. „România este un lider în apărarea securității regionale și un aliat cheie al NATO. Avioanele F-35 vor aduce capabilități de apărare aeriană superioare și vor spori interoperabilitatea între forțele aeriene NATO”, a declarat ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec.

Conform estimărilor, primele avioane F-35 vor ajunge în România până în 2031.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.