A avut loc un accident în fața stației de bus din Piața Avram Iancu. Un pieton care traversa neregulamentar a fost lovit de o mașină. La fața locului a ajuns o autospecială SMURD și un echipaj de poliție.
În jurul orei 13:20 a avut loc un accident în fața stației de bus din Piața Avram Iancu, unde o persoană a fost rănită. La fața locului a ajuns un echipaj al Poliției Rutiere și o autospecială SMURD.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost lovit de o mașină, care efectua o manevră de mers cu spatele, în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis.
”O autoutilitară care se afla pe prima bandă în Piața Avram Iancu a efectuat o manevră de mers cu spatele și a accidentat un pieton care traversa prin loc nepermis și nesemnalizat”, au declarat polițiștii clujeni.
Momentan nu se cunosc detalii despre starea victimei.