Un bărbat în vârstă de 90 de ani, din Turda, a fost găsit mort în apartamentul său de pe strada Libertății. Pompierii au fost solicitați în jurul orei 11, după ce familia nu mai primise niciun semn de viață din partea lui de câteva zile.
Echipele de intervenție au fost nevoite să spargă ușa de la balcon, aflată la etajul 1, pentru a pătrunde în apartament, unde au găsit trupul neînsuflețit al bărbatului. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru a se stabili cauza exactă a morții, iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele în care s-a produs decesul.
,,Un bărbat în vârstă de aproximativ 90 de ani nu răspundea apelurilor apartinatorilor. Pompierii au intrat folosind o scară și forțând ușa balconului, însă au găsit bărbatul fără semnale vitale și cu rigidități cadaverice.”, a transmis ISU Cluj, pentru Știri de Cluj.