Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) trage un semnal de alarmă privind situația gravă în care se află Compania Națională Poșta Română (CNPR). Aceștia solicită demisia directorului general Valentin Ștefan, acuzat de „management defectuos”, și instituirea unui plan național de redresare pentru salvarea companiei.

Potrivit unui comunicat semnat de președintele SLPR, Florin Daniel Gheorghiu, actuala conducere este responsabilă de măsuri care au afectat grav poziția companiei pe piață. Sindicaliștii susțin că, sub mandatul lui Valentin Ștefan, cota de piață a Poștei Române în sectorul de curierat a scăzut la doar 5%.

„Desființarea diviziei Prioripost a generat haos în rețeaua poștală, iar planurile de închidere a oficiilor poștale reprezintă un sabotaj deliberat al companiei”, acuză SLPR.

Sindicatul critică și recentele declarații ale directorului general, care ar fi subminat încrederea publicului și a partenerilor de afaceri. Afirmația conform căreia „oficiile poștale nu sunt profitabile și nu au viitor” a stârnit panică și a afectat imaginea companiei.

„Aceste declarații iresponsabile sunt urmate mereu de clarificări contradictorii, dar răul este deja făcut. Este evident caracterul duplicitar al acestui management”, precizează organizația sindicală.

SLPR solicită Guvernului următoarele măsuri, demisia actualei conduceri și numirea unei echipe competente, instituirea unui plan de redresare axat pe modernizare, diversificarea serviciilor și recâștigarea încrederii publicului, implicarea sindicatelor în decizii, pentru a asigura transparență și soluții sustenabile, monitorizarea strictă a activității manageriale, pentru prevenirea altor greșeli strategice.

Sindicaliștii atrag atenția că, în trei ani de mandat, conducerea companiei nu a implementat soluții reale pentru redresare. Poșta Română continuă să depindă aproape exclusiv de contractele de stat, precum distribuirea pensiilor și a cardurilor sociale, ceea ce afectează atât stabilitatea financiară, cât și cei peste 23.000 de angajați ai companiei.

„Guvernul trebuie să intervină urgent pentru a proteja acest serviciu public esențial și pentru a asigura viitorul Poștei Române”, conchide SLPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.