Într-un colț al județului Cluj, mai exact în comuna Chinteni, viața e mai animată decât pare la prima vedere. Acolo, doamna notar Raluca Elena Stana reușește să îmbine utilul cu plăcutul, dând o notă personală definiției integrității profesionale. Gazeta de Cluj, mereu cu ochii pe ce e important (și senzațional), a primit în exclusivitate imagini cu doamna Stana într-o ipostază deloc tradițională pentru meseria sa: dansând la bară.
Notariatul, acea meserie respectabilă în care integritatea și confidențialitatea sunt cheia, a căpătat o nouă dimensiune în mâinile doamnei Stana. Și când spunem „în mâinile”, chiar vorbim serios. Aceleași mâini care semnează acte notariale importante, care trec prin documente secrete și rezolvă tranzacții majore, se prind și de o bară, demonstrând flexibilitate nu doar profesională, ci și fizică.
Ce ironie mai mare decât să vezi cum ștampila legalizată își are rivalul în strălucirea unei scene pline de lumini? Probabil că și codul de etică al notarilor se răsucește în mormânt… la fel cum doamna Stana execută o rotație perfectă pe bară.
De la birou la scenă, cu aceeași eleganță
Dacă cineva credea că un notar public duce o viață monotonă, Raluca Elena Stana e gata să schimbe această percepție. Ziua, îmbrăcată la patru ace, cu ochelari și agendă, îți explică ultimele modificări din Codul Civil. Noaptea, însă, renunță la sacou pentru o ținută mai „aerodinamică”, demonstrând că rigiditatea profesională e doar un mit. Poate e o metaforă: viața e un dans, iar actele notariale sunt doar un alt fel de coregrafie.
Criticii ridică din sprânceană, fanii aplaudă
Desigur, nu toată lumea apreciază această dualitate. Președinta Camerei Notarilor Publici Cluj consideră că imaginea notarilor are de suferit, mai ales când e asociată cu o bară de dans și nu cu stive de documente prăfuite.
De partea cealaltă, La urma urmei, ce contează? Actele sunt corect întocmite, iar omul are voie să se distreze după program. Și ce dansuri face, îți vine să legalizezi fiecare mișcare!
Președinta Camerei Notarilor Publici Cluj, Viorica Moldovan, doamna care o are în subordine pe notărița-dansatoare la bară a declarat pentru Gazeta de Cluj: „Mă surprinde ceea ce îmi spuneți! Pentru mine, este extrem de surprinzător. Este de-a dreptul imposibil de crezut ceea ce îmi spuneți. Eu nu am cunoștință despre așa ceva, deoarece nu folosesc Facebook-ul; sunt extrem de ocupată, la modul cel mai serios. Nu pot să mă pronunț, dar, dacă sunt fapte care pot atrage răspunderea disciplinară, o voi convoca la o discuție în cadrul colegiului director, pentru a analiza despre ce este vorba și când s-a întâmplat. Nu știu când a fost realizat acest videoclip, poate este din perioada de dinainte ca ea să devină notar. Nu pot să mă pronunț, dar vă asigur că o voi convoca la colegiul director.”
Cât despre dreptul la replică al doamnei Raluca Elena Stana:
„Dansul la bară (pole dance), recunoscut ca sport de către Asociația Globală a Federației Internaționale de Sport încă din 2017, inclusiv de către România, este o disciplină complexă ce îmbină forța, grația și performanța artistică. Cu competiții organizate la nivel mondial și pregătit să devină parte din sporturile concurente la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, acest sport câștigă recunoaștere și respect la nivel global.”
Dansul la bară, noul vârf al sportului mondial! De la Jocurile Olimpice la fitness-ul local, e clar că bara e viitorul. România, desigur, în avangardă, probabil ne pregătim deja lotul național. Forță, grație, performanță artistică! Sună a combinație între sală, circ și cabaret. Dacă asta e direcția, măcar să le pună medaliile direct pe bare, să fie „pe temă”.
„Am ales să practic această disciplină în cadrul unor cursuri sportive, frecventate de persoane din diverse categorii profesionale, într-un mediu dedicat dezvoltării fizice și personale. Pole dance-ul este practicat deopotrivă de femei și bărbați în studiouri sportive din întreaga lume, inclusiv în Paris, unde natura acestei discipline este pe deplin înțeleasă și apreciată. Este mai mult decât un sport – este o formă de expresie, o demonstrație de determinare, echilibru și reziliență.”
Parisul, desigur, e mereu exemplul perfect, dacă francezii îl fac, înseamnă că e rafinat și profund, nu? Noi, ceilalți, încă ne exprimăm emoțiile clasic, dar e clar că rămânem în urmă.
„În același timp, după cum se poate observa, nu eram îmbrăcată nici sumar, nici provocator, ci în echipament sportiv (pantaloni scurți și maieu), îmbrăcăminte care se poartă zilnic la orice sală de sport. În plus, nu am încălcat vreuna dintre prevederile legale care guvernează profesia de notar.”
„Pantaloni scurți și maieu” – uniforma universală a inocenței sportive. Nu era provocator, era doar… „aerodinamic”. Ce să mai, bara era acolo doar ca să sprijine echilibrul, nu? Iar partea cu „nu am încălcat legea” e genială – într-adevăr, Codul Civil n-a prevăzut încă articole despre rotații elegante sau prinderi ferme de bară.
„Orice încercare de a reduce această disciplină la stereotipuri sau prejudecăți ignoră realitatea zilelor noastre și contribuie la perpetuarea unei viziuni învechite. Pole dance-ul simbolizează progresul și diversitatea, fiind o artă sportivă ce cere muncă asiduă, dedicare și respect de sine. Într-o societate modernă, aceste calități ar trebui să fie celebrate, nu puse sub semnul întrebării.„
Pole dance-ul, simbolul progresului și diversității! Dacă asta e direcția societății moderne, atunci suntem cu adevărat pe drumul cel bun: bara ca noul standard al emancipării. E clar că orice critic al acestei „arte sportive” trăiește încă în epoca de piatră, cu mentalități prăfuite, probabil neavând habar de „munca asiduă” și „respectul de sine” pe care le cere.
„Sunt mândră să practic acest sport care nu doar că mi-a îmbunătățit condiția fizică, dar mi-a oferit și un mod de a mă exprima liber și autentic. Este timpul să privim pole dance-ul pentru ceea ce este cu adevărat: o disciplină care inspiră și redefinește granițele tradiționale ale sportului și artei.
Totodată, doresc să subliniez că video-ul în care am fost surprinsă practicând acest sport era privat, iar distribuirea lui fără consimțământ constituie o încălcare gravă a regulamentelor privind protecția datelor cu caracter personal, conform prevederilor GDPR. Orice utilizare neautorizată a materialelor private în scopuri care contravin acestui regulament poate atrage răspunderea legală, inclusiv sancțiuni semnificative, subliniind necesitatea respectării dreptului fundamental la viață privată și confidențialitate. Solicit comunicarea numelui persoanei care a încălcat dreptul la viața privată pentru a se demara față de această măsurile legale.”
Desigur, viața privată a doamnei notar este strict treaba dânsei – fiecare are dreptul să se exprime liber și să-și petreacă timpul cum dorește. Dacă dansul la bară îi aduce echilibru și condiție fizică, cine suntem noi să judecăm? Dar să nu uităm că vorbim despre o persoană publică, cu o profesie ce implică o responsabilitate deosebită: autorizarea actelor oficiale, autentificarea contractelor și, în general, garantarea unui cadru de încredere pentru cetățeni.
Când un astfel de profesionist postează în spațiul public – pe Instagram, adică locul unde „privatul” devine instantaneu viral – trebuie să fie conștient că fiecare cetățean are dreptul să știe. E ca și cum un medic ar posta cum jonglează cu bisturiul la petreceri tematice sau un avocat ar distribui videoclipuri cu el recitând cazuri în rime. Efectul e același: lumea își pune întrebări despre ce face persoana în cauză dincolo de activitatea profesională.
Așadar, pole dance-ul poate fi o pasiune personală, dar odată ce ajunge pe o platformă publică, devine subiect de interes. Dacă bara e pe Instagram, și notarul trebuie să fie pregătit pentru „validarea publică”, exact cum ștampila sa validează acte. Doamna notar ne-a servit și un clasic GDPR, că doar sună bine în orice context!
Video privat? Absolut! Pentru cineva care practică „liber și autentic”, e clar că bara ar trebui să rămână în culisele artei moderne, protejată de toate scuturile regulamentelor europene. Solicitarea numelui persoanei vinovate că ne-a trimis videoclipul? Perfect logică – probabil primul dans oficial ar fi chiar în instanță. Cu această combinație de sport, artă și justiție, bara devine mai mult decât un obiect: e un simbol al epocii noastre!
Raluca Elena Stana demonstrează că viața profesională și hobby-urile se pot îmbina în cele mai neașteptate moduri. Cât timp actele sunt legalizate corect și bara de dans nu se transformă într-un podium de ședințe notariale, cine suntem noi să judecăm? Poate că nu respectă „integritatea clasică”, dar sigur a ridicat standardele de multitasking. Până la urmă, nu e nimic ilegal în a dansa la bară. Doar că, probabil, viitorii clienți se vor gândi de două ori înainte de a da mâna cu ea.
Asta-i articol „publicitar”? Adica „de bine”? Ca pe mine m-a convins sa apelez la serviciile Dânsei. Notariale, bineinteles, ca doar nu de antrenoare de fitnes. Nu stiam ca este birou notarial pe Valea Chintaului… Pi bune. Si totusi… citind articolul, nu pot sa nu-mi amintesc de un film si o actrita cotate in filmograqfia personala pe primele 3 locuri, EVER: Flashdance cu frumoasa Jennifer Beals, cu soudtrak-ul principal „What a feeling” performed by Irene Cara. Un buchet de trandafiri, virtuali, pentru Doamna Notar!
Despre ce este articolul? Defăimare? Bravo ei ca face sport.
Presa din ziua de astazi își concentrează atentia si atentia pe defaimarea persoanelor ce fac sport in timpul liber. Rusine!
Deci draga “Gazeta De… Ev Mediu”… din pacate va irositi spatiul de publicare si energia pe ceva ce mai degraba aduce a defaimare. In loc sa va ocupati de problemele reale cu care se confrunta acest judet si societatea in general. In loc sa construim ceva, mai bine dam cu noroi – pe care il cautam cu disperare prin “pubelele” retelelor sociale. Acest asa-zis “articol” ridicol (care probabil vi-a fost bagat pe gat sa-l publicati) nu face altceva decat sa denote multa frustrare si multa neadaptare la lumea in care traim. Va sugerez sa va lasati de tigari (ca va incetoseaza si mai mult mintea) si sa va faceti un “reality check” ori de cate ori va uitati dimineata in oglinda. Iar data viitoare cand va mai sprijiniiti de vreo bara sau balustrada… indiferent ca este pe strada sau in autobuz… sa nu uitati ca este mult mai dreapta si de neclintit decat coloana Dvs. vertebrala va fi vreodata! Peace & Love de la toate fiintele moderne si emancipate✌️
Ce tare! Bravo ei. Daca n-ar fi departe pt mine, m-as duce doar la Chinteni cu actele.
Felicitari tuturor celor care fac sport! Jenant articol, penibil in tot ce incearca! Reuseste sa arata lipsa de educatie si multe frustrari ale autoarei!
Partea buna este ca Raluca si-a castigat multi clienti in urma acestui articol tendentios!
Trist este faptul că acest articol vine de la o „jurnalistă” tânără care cel puțin la nivel teoretic ar trebui să aibă o altă deschidere la minte, nu să aibă o mentalite caracteristică unor țări pe care le considerăm de lumea a 3-a. Dar orice pentru a crește numărul de vizualizări, nu e așa?
Dacă ar fi făcut un articol despre cât a muncit domnișoara notar pentru a ajunge unde este astăzi dpdv profesional (la o simplă căutare pe google putem afla că a intrat prima pe țără la concursul pentru admiterea în profesie) probabil că nu ar fi citit aproape nimeni. Poate a reușit să supere vreun coleg notar pentru că au început clienții să migreze spre ea.
Eu pot să spun că la prima ocazie în care o să am nevoie de un notar o să apelez la dânsa, pe lângă faptul că pare o profesionistă îmi dă impresia că o să am în făță pe cineva cu care să pot schimba și două vorbe fără să am tendința să casc.
În concluzie, mulțimim gazeta de cluj pentru că ne-ați prezentat o notăriță faină la 2 pași de Cluj! Aveți un vin virtual din partea mea!
Și deșteaptă, și deschisă la minte, și faină.
Pe mine doamna notar mă inspiră!
Hmmm. Stie cineva dacă domnișoara notar e singură? Deșteaptă (ca altfel nu ar fi ajuns notar mă gândesc), frumoasă este, sexy este și la cum se ține de bară nici nu cred că are nevoie de ajutorul meu pentru deschis borcanele cu zacuscă! :)))
P.S. Caut casă în Chinteni, dacă are cineva vreo recomandare astept propuneri!
Hai Chintenii! Ne bucuram sa o avem pe d-ra notar aici la noi si ii multumim ca a ales sa vina la noi si nu in alte parti. Daca a terminat cu nota mare chiar se putea aseza in multe alte localitati. Denota ca este o persoana foarte echilibrata – dovada si videoclipul din postare. Tineti tot asa domnisoara, nu va lasati amagita de cateva vorbe in vant! Cu respect, Tony
Prima data aveam impresia ca va fi un articol laudativ in care ne este aratata o alta fata a notarilor, nu doar ca acei oameni stersi si plini de bani ci ca oameni care au capacitatea si curajul sa faca altceva ca hobby, pe cand colo denigrare si optică de ev mediu. Pacat, putea iesi ceva frumos, nu doar noroi aruncat intr-o tanara careia i-ati putea face mult rau! Noroc ca oamenii pare ca sunt mai deschisi la minte ca voi!
In timpul liber face ce vrea care vi problema?
Articol de 2 lei, notar de nota 10! Tine-o tot asa!
Doar atat ati avut de spus / scris? Mare scofala de articol, domnisoara “gazetarita de Cluj”. Ati investit mult timp si energie in a-i face reclama doamnei notar. Dar bine ca stim unde sa ne autentificam actele de acum incolo, e la doi pasi de noi. Doamna nu doar incheie acte in forma autentica, ci este de-a dreptul si in forma, si autentica. Tineti tot asa doamna Stana, nu va lasati amagita! Ursul latra, cainii merg