Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat intenția de a demisiona din funcțiile sale politice, inclusiv din funcţia de preşedinte al Consiliului Județean.
„Mă gândesc că eu sunt cauza și mă gândesc serios să demisionez din toate funcțiile politice, inclusiv de la Consiliul Județean”, a declarat Alin Tișe pentru Clujenii.ro. „Nu vreau să mă cert cu nimeni din partid și nici să caut responsabili în conducerea partidului”, a continuat acesta.
Totodată, Tișe a evidențiat realizările echipei de la Consiliul Județean Cluj, menționând atragerea unui miliard de euro din fonduri europene.
„Consiliul Județean Cluj este de departe cel mai performant din țară, avem bani europeni atrași și implementați de peste 1 miliarde de euro fără Cluj-Napoca, 1000 km de drumuri asfaltați, 95% din populația județului racordați la apă și canalizare (3000 de km de rețea de apă introdusă în pământ) școli construite, singurul spital public din țară construit în 35 de ani de la revoluție (Spitalul de psihiatrie Pedriatică), spitale modernizare, aeroport dezvoltat și extins ca model pentru România, nivelul de trai al clujenilor primul din țară și putem continua .
Acestea sunt fapte, nu vorbe!
Ca atare, cred cu convingere ca dincolo de politica, trebuie sa decid ce voi face cu viața mea…
Arătați-mi un lider PNL din acesta țară cu asemenea rezultate concrete, nu povești. Arătați-mi un județ sau un oraș care să fi atras și implementat peste un miliard de euro?!”, a declarat Alin Tişe pentru aceeaşi publicaţie.
„
Du te invartindu te !
Si porcul spune ca nu mai scurma-n kakat și nici nu mai horcăie. Vorba unui zeu :
“Vedeți ca nu puteți niciodată să fiți D-zeii Clujului și ca funcția e trecătoare?
Acum căiți-vă și dați-vă demisiile de onoare .
Asta am vrut să vă intre bine în cap și să vă fac să înțelegeți ca nimeni nu e de neclintit::)))
Vine unul din afară și va da cu bota peste gură cum o iau prostituatele cu adevărat…..”
așteptăm DEMISIA……plus..BUDA, BOC ETC!iar de la PSD……DANCU, OLELEU,CIORTEA SI CORDOS!!..PE LOC…din respect pentru electori!
Mars la USR, pdl-isti neomarxisti