Mii de voturi exprimate au fost anulate în Cluj, conform datelor Autorității Electorale Permanente. Este vorba de peste 5.600 de voturi, din totalul de 347.922, ceea ce indică un procent de  1,62% din total. Prezența la vot la nivelul județului Cluj a fost a doua cea mai mare din țară după cea înregistrată în Ilfov.

Amintim, mai bine de jumătate dintre alegătorii cu drept de vot din Cluj și-au exprimat opțiunea la alegerile de ieri, a doua cea mai bună prezență într-un județ din țară, arată datele Biroului Electoral Central. Mai exact e vorba de o prezență la vot, ieri până la ora 21, de 57,38%, depășită doar de cea din Ilfov – 62,88% din totalul alegătorilor înscriși pe liste. Spre comparație, la nivel național ponderea la scrutinul de ieri a fost de 52,4%.

Până la ora 21, ora închiderii urnelor, și-au exprimat opțiunea de vot pentru alegerea Presedintelui României, un procent de 52.40% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale – dintre care 50.47% femei și 49.53% bărbați, 55.54% în meidul urban și 48.35% în mediul rural. Cele mai mari procente de exprimare a votului au fost înregistrate în Ilfov – 62,88%, Cluj – 57,38%, Giurgiu – 55,31%, Olt – 54,06% și Argeș – 53,67%. De cealaltă parte, cele mai reduse procente au fost înregistrate în Vaslui – 33,92% și Satu Mare – 38,77%.

Citește și: Marcel Ciolacu și-a dat demisia de la conducerea PSD după eșecul răsunător de la alegerile prezidențiale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.