Luni, Comisia de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca va avea, din nou, o misiune deosebit de importantă: să analizeze un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru transformarea unui teren încă neamenajat, aflat pe Calea Turzii 192. Terenul în cauză se află chiar lângă sensul giratoriu de la intersecția cu strada Făgetului
DMA Development este responsabil de proiect, iar Arhimar este biroul de arhitectură care a realizat documentația. Proiectul s-a mai aflat în dezbaterea Comisiei de urbanism și a fost respins. Investitorul a decis să schimbe biroul de proiectare fiindcă cei de la Arhimar sunt, se pare, extrem de convingători, fiind renumiți pentru abilitatea de a „rezolva orice”, așa că se pare că schimbarea biroului de proiectare a fost, de fapt, o decizie strategică. Rămâne de văzut dacă această formulă va aduce mai multe voturi favorabile la comisie.
Păi cum asta?
Legea nu trebuie abordată la fel?
Eu nu mai înțeleg nimic, trebuie să-mi schimb firma de arhitectură ca să-mi dea CU după 3 ani?
Stați liniștiți ca s-au retras singuri, de curați ce-s, dacă li s-a cerut sau erau șantajabili. Înțeleg ca indiferent cine face un proiect ar trebui ca legea să fie respectată și regulamentul la fel. Asta trebuie să învățăm, să trăim toți și să mănânce la fel.