Opera vieţii lui Albert Wass a fost strict inaccesibilă publicului până în 1990, iar de atunci încoace este calomniată, talentul său este denigrat şi i se refuză în continuare canonizarea literară – a declarat miercuri László Kövér, preşedintele parlamentului maghiar, la Bonyhád, cu ocazia celei de-a 117-a aniversări a naşterii scriitorului.
În cadrul unei ceremonii comemorative organizate în faţa statuii scriitorului din localitate, László Kövér a adăugat: în ultimele trei decenii, milioane de maghiari l-au îndrăgit pe scriitor, accesul la operele sale l-a aşezat printre scriitorii maghiari cei mai citiţi în ziua de azi. „În ciuda acestui fapt, mincinoşii încă îl numesc dezbinator” – a spus el.
Politicianul a spus că maghiarii îl iubesc pe scriitor, în timp ce duşmanii şi trădătorii maghiarilor îl urăsc. Aceasta este aşa-numita dezbinare, prin care Albert Wass nu numai că i-a ajutat pe contemporanii săi să vadă lucrurile clar, după moartea sa el ajută şi posteritatea – a adăugat el.Preşedintele parlamentului a arătat că, după 1920, maghiarii din Transilvania se pregăteau pentru a înfrunta poate cea mai mare provocare din istoria sa, supravieţuirea, în timp ce învingătorii Primului Război Mondial au condamnat Ungaria, ca stat mutilat, la pierderea vitalităţii, iar naţiunea maghiară la destrămare.
Groful Albert Wass a fost condamnat la moarte pentru crimele de la Sucutard, Mureșenii de Pădure și Țaga, împotriva populației românești, din perioada dictaturii hortyste.
În mai 1946, atât Albert Wass cât și tatăl său Endre Wass, au fost condamnați la moarte în contumacie de Tribunalul Cluj, iar posesiunile le-au fost confiscate, fiind responsabili pentru evenimentele care au avut loc în septembrie 1940, când un locotenent ungur, pe nume Pakucs, a arestat șase locuitori din Sucutard și a executat patru dintre ei (doi români și două evreice) în localitatea Țaga. Albert Wass a fost responsabil și pentru instigarea și provocarea măcelului de la Mureșenii de Câmpie, când soldați unguri, conduși de locotenentul Gergely Csordás, au ucis 11 persoane civile.
Wass este în continuare considerat criminal de război de către justiția din România. La 10 martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire formulată de petentul Andreas Wass, în calitate de fiu al condamnatului decedat Albert Wass, împotriva sentinței nr. 1 din 13 martie 1946 a Tribunalului Poporului, prin care acuzații Andrei Wass, Albert Wass și alții au fost condamnați la moarte în contumacie.A lbert Wass rămâne condamnat la moarte și prin decizia Înaltei Curți.
flux24.ro