Despre Federația Română de Culturism și Fitness, Gazeta de Cluj a scris nenumărate rânduri, la fel și despre lipsa de verticalitate pe care conducerea o adoptă adesea. De la șantajări în rândul colegilor și temeri din cauza faptului că dacă nu te pui bine cu președintele, vei zbura din conducere.
Suspiciunile încep încă de la începutul mandatului domnului Gabriel Toncean, pe care, deși nu am mai vrut să-l disturbăm cu încă un articol, valul de acuzații ne îndeamnă să le expunem. Ne-am convins deja că dânsul nu răspunde întrebărilor jurnaliștilor. Mă rog, neimportant. Despre ce merită să vorbim acum este o replică cel puțin interesantă, din discursul pe care l-a susținut la începutul mandatului de conducere în cadrul FRCF: „Cine nu este cu mine, este împotriva mea și o să am grijă de ei”. Nu este de mirare faptul că multor membri din Biroul Federal le este teamă să spună orice în fața d-lui Toncean, căci dânsul s-a făcut temut de la bun început.
Dar pentru ce, atâta teamă?
Membrii din Biroul Federal aduc acuzații la adresa domnului președinte FRCF, fiind cunoscut pentru faptul că zboară din conducere orice membru care tinde să aibă o părere diferită de a lui. Fără prea multe motive, din Biroul Federal pleacă oameni cu vechime, din cauza unor motive care par măsluite și vin alții, care nici măcar nu se sinchisesc să candideze.
Domnul președinte Toncean găsește multe moduri creative de a-și șantaja și speria colegii și pare că se ține clar de vorbele amenințătoare cu care și-a debutat mandatul. Deși scrie clar în Art. 36.8 și 36.10 din statutului F.R.C.F că votul din cadrul ședințelor trebuie să se realizeze pe buletinul de vot, ideile domnului președinte sfidează orice regulă. Astfel, membrii au fost nevoiți să voteze prin ridicarea mâinii, ulimul vot confidențial având loc în 2013. Să fie asta vreo încercare de a vedea cine nu este de partea lui, ca să-l aibă în vizor? Murdar jucat.
Deși domnul Toncean încearcă să-și spele cât mai mult imaginea sa și a FRCF-ului, oricând un jurnalist/ sportiv încearcă să facă publică nerespectarea regulilor în ceea ce privește dopajul, nimic nu mai este credibil. Nu poți să ai împotriva ta o grămadă de sportivi, antrenori de cluburi și practicanți ai culturismului care sunt sătuli de mișmașurile pe care le-au suportat în tot acest timp, care fac publice neregulile și să consideri că problema este la ei toți! Nu este o părere, sunt zeci de păreri. Mai puțin cea a celor care au votat pentru el din frică, de care „nu mai trebuie avută grijă”.
Dar oricât s-ar încerca mușamalizarea adevărului, acesta iese inevitabil la iveală. Lumea culturismului este mică și dopajul este normalizat între concurenți. Statutul publicat pe pagina ANAD prezintă niște reglementări, care par a fi mai degrabă opționale pentru FRCF: „Suspedarea din activitatea sportivă se referă la faptul că nu poți participa la competiții ale Federațiilor Internaționale, ale Federațiilor Naționale sau ale cluburilor membre(….). De asemenea, nu poți participa într-o ligă profesionistă, sau orice eveniment de nivel național sau internațional, sau orice activitate sportivă de performanță sau de nivel național finanțată de către o organizație guvernamentală.”
Spunem „opționale”, pentru că nu înțelegem cum un sportiv suspendat la acea vreme, Dan Aldea, participă la competiție acceptată de FRCF, cu arbitrii FRCF. Se pare că nu se prea verifică cine participă la aceste competiții ale sportului „curat”. Sau se prezintă doar buletinul și urcă direct pe podium?
Un alt aspect ciudat este relația domnului președinte Toncean cu ANAD (Agenția Națională Anti-Doping), fapt pe care îl bănuim după ce un antrenor ne-a relatat întâmplarea propriului său sportiv, pe care ANAD l-a depistat nu cu una, ci cu 4 substanțe interzise. Pedeapsa normală ar fi însumat 4 ani de suspendare, însă sportivului i-a surâs „propunerea indecentă” de a da în gât alți doi sportivi în schimbul unei reduceri de doi ani a suspendării.
În plus, sancțiuni ar fi trebuit aplicate și de către FRCF, ceea ce nu s-a întâmplat. Antrenorul sportivului, care la vremea respectivă făcea parte și din Biroul Federal, a făcut mai multe sesizări la ANAD, cu referire la faptul că situația sportivului dopat este trecută cu vederea și solicita respectarea celor 4 ani- fapt pentru care a primit o amendă de 5000 de lei din partea ANAD. În instanță, amenda a reușit să fie dizolvată. Cu toate acestea, sportivul a continuat să participe la competiții, chiar și suspendat.
Cu cât aflăm mai multe, cu atât ne punem mai multe întrebări: De ce mai există reguli? Pentru cine, de fapt? Care este interesul tuturor inițiativelor anti-doping, dacă cei de la conducere încearcă să mușamalizeze totul de fiecare dată? Pentru ce ne mai educăm pentru un sport curat, dacă avem abordări murdare?
