Află cum să îmbini vacanța copiilor cu productivitatea prin tabere, activități locale sau jocuri educative acasă

Este vară, copiii sunt în vacanță și nu găsești timp liber pentru căutarea unui loc de muncă. Oricând încerci să te retragi într-o cameră și să intri pe locuri de muncă disponibile la Jooble, cei mici își fac simțită prezența și îți cer să le fii partener de joacă? 

Foarte mulți părinți au trecut printr-o astfel de experiență și deși este important să petrecem timp cu copiii și familia, este necesar și să avem un loc de muncă iar găsirea unuia nu este un proces simplu.

Iată câteva sfaturi și idei de activități de vară pentru copiii pentru a putea să cauți locul de muncă potrivit în liniște în timp ce copiii se distrează și se bucura de vacanță și de vremea frumoasă.

Tabăra de vara

Ce poate fi mai frumos pentru un copil decât o vacanță în natură, vara, cu alți copii, unde se pot juca și pot învăța lucruri noi în timp ce își formează amintiri frumoase. Tabăra de vară este cel mai bun aliat pentru părinții ocupați. Acestea pot fi de mai multe feluri, de la tabere de creație artistică, la cele de aventură sau educative. 

Oricare ar fi opțiunea aleasă, acestea oferă celor mici șansă să învețe lucruri noi, să socializeze și să își consume energia într-un mod productiv.

În astfel de tabere copiii leagă prietenii strânse, își dezvoltă independentă și deprind abilități sociale. Astfel ei sunt fericiți și învăța ceva nou, iar tu ai timp să îți pregătești CV-ul pentru a-ți crește șansele de reușită.

Activități locale

Uneori, părinții nu au posibilitatea sau nu își doresc să trimită copiii în tabere. Acestea pot fi costisitoare sau există șansa că cei mici să nu își dorească să plece într-o astfel de tabără. Nu vă impacientați. În multe orașe, copiii pot opta pentru o varietate de activități pe timp de vară care să îi țină ocupați și distrați. Acestea pot fi cluburi de lectură, cursuri de sport sau de artă.

Prin aceste activități copiii își dezvoltă creativitatea, învăța disciplină, își dezvoltă abilitățile motrice și de socializare și își pot face prieteni noi cu care să împartă noile lor hobby-uri.

Multe dintre aceste programe sunt accesibile și foarte bine organizate. Ele pot ocupa câteva ore din timpul copiilor, ceea ce înseamnă că ai câteva ore de respiro în timp ce cei mici se bucură de activități interesante în siguranță. Poți folosi timpul acesta pentru a scrie scrisori de intenție, a prospecta piața muncii, a face research despre o companie la care vrei să aplici sau poți repeta răspunsurile la posibilele întrebări din timpul unui interviu.

Activități distractive acasă

Dacă dintr-un motiv sau altul ești nevoit sau preferi să ții copiii acasă, există activități pe care aceștia le pot avea în confortul casei și care să le capteze atenția câteva ore. Acestea pot fi orice, de la construcția cu LEGO, la puzzle-uri, la pictură sau chiar dans. Astfel, copiii își vor dezvolta creativitatea și, deși vor vrea să îți arate operele lor de artă, în mare parte a timpului vor fi absorbiți de aceste activități interesante.

Poți opta chiar pentru o sesiune de lectura dacă vorbim despre un școlar. Dacă cititul nu îi surâde în acel moment, poate este timpul pentru niște jocuri educative online. Poți găsi o mulțime de astfel de jocuri online gratuit sau poți opta pentru videoclipuri educative pe YouTube. 

În acest fel, copilul va petrece timp pe telefon sau la calculator așa cum își dorește, însă învățând ceva interesant. Există aplicații de telefon cu jocuri pentru copii sau site-uri dedicate pentru aceștia. Asigură-te că restul funcțiilor telefonului sunt blocate pentru a evita situații neplăcute.

Vara este cel mai frumos anotimp pentru copii datorită vremii frumoase și, în special, datorită vacanței de vară. Zile întregi de joacă și distracție – ce poate fi mai frumos pentru un copil. Și noi ne bucurăm de fiecare zi de vară și voiam să nu se mai termine. 

Căutarea unui loc de muncă poate fi stresantă și obositoare, însă nu uita să te bucuri de vară alături de copiii tăi. Pentru ei, acestea sunt momente pe care le vor ține minte toată viața și ar putea fi și pentru tine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.