Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu şi membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii au avut, joi, o întâlnire cu preşedinţii curţilor de apel din ţară, în încercarea de a rezolva problemele din sistemul justiţiei: disciplina, integritatea şi responsabilităţile judecătorilor din cadrul tuturor instanţelor.Potrivit unui comunicat al MJ, la întâlnirea de la sediul CSM au participat patru membrii ai Consiliului: preşedintele Horaţius Dumbravă şi judecătorii Alexandru Şerban, Ana Cristina Lăbuş şi Mircea Aron, precum şi trei reprezentanţi ai MJ: secretarul de stat Lidia Barac, secretarul general Gabriel Tănăsescu şi Mădălina Manolache, consilier în cadrul Departamentului de Afaceri Europene, responsabil cu Mecanismul de Cooperare si Verificare.'Cu această ocazie s-a antamat un dialog deschis şi a rezultat un consens cu privire la priorităţile sistemului judiciar, la necesitatea disciplinei, integrităţii şi responsabilităţii judecătorilor din cadrul tuturor instanţelor. Preşedinţii curţilor de apel şi-au manifestat disponibilitatea de a coopera pentru identificarea tehnicilor de lucru necesare în vederea reflectării indicatorilor de performanţă adecvaţi, în scopul fundamentării unor politici realiste de resurse umane. În acest context, s-a convenit asupra necesităţii efectuării unei analize clare şi obiective, pe baza datelor reale furnizate de curţi şi a concluziilor studiilor de impact, a situaţiei actuale a resurselor umane din sistem. În funcţie de rezultatele acestei analize, vor fi luate măsuri de redistribuire şi suplimentare a schemelor de personal', se arată în comunicatul MJ.De asemenea, s-a convenit ca acest tip de dialog să continue, în vederea identificării de soluţii viabile pentru problemele sensibile şi reale ale sistemului judiciar."Am expus reprezentaţilor CSM şi preşedinţilor de curţi de apel viziunea Ministerului Justiţiei asupra unor probleme esenţiale ale sistemului judiciar, cum ar fi schemele de personal, disciplina, integritatea, Codurile, combaterea infracţionalităţii, administrarea bugetului, personalul de specialitate şi, pe un plan mai general, rolul şi misiunea puterii judecătoreşti în stat", a declarat ministrul Cătălin Predoiu.