Fostul comisar european Mario Monti a fost desemnat duminică seara să formeze un nou Guvern care să îi succeadă celui al lui Silvio Berlusconi, de către preşedintele Republicii Giorgio Napolitano, a anunţat preşedinţia italiană.

Această nominalizare are loc după o zi intensă de consultări politice la palatul prezidenţial, al căror scop a fost să îi asigure un consens şi o majoritate parlamentară lui Monti. Potrivit Constituţiei, nominalizarea sa trebuie aprobată în zece zile de cele două Camere ale Parlamentului.

Abia desemnat, fostul comisar european, în vârstă de 68 de ani, s-a declarat convins că Italia "poate învinge" criza datoriilor graţie unui "efort colectiv".

"Voi acţiona (…) pentru a ieşi rapid dintr-o situaţie care prezintă aspecte de urgenţă şi ca Italia să poată învinge graţie unui efort colectiv", a afirmat Monti în cadrul unei scurte intervenţii în faţa presei, după ce a primit mandatul de la preşedintele Republicii Giorgio Napolitano.

"Îi mulţumesc mult preşedintelui pentru încrederea pe care mi-a acordat-o (…) într-un moment deosebit de dificil pentru Italia", a declarat Monti.

"Italia trebuie să redevină un element de forţă, nu de slăbiciune, într-o Uniune Europeană ai cărei fondatori am fost şi ai cărei protagonişti trebuie să fim", a adăugat el.

"Italia poate învinge criza" economică graţie "unui efort colectiv", a insistat el, întâmpinat cu aplauze la ieşirea din palatul prezidenţial.

"Consultările pe care le voi avea vor fi conduse rapid dar cu atenţie. Mă voi întoarce să îl văd pe preşedintele Republicii când voi fi în măsură să înving orice rezervă", a afirmat el, în timp ce Napolitano şi-a exprimat speranţa că Guvernul va fi format până la sfârşitul săptămânii.

Pe plan economic, Monti şi-a fixat ca obiectiv "asanarea situaţiei financiare şi reluarea creşterii economice, rămânând atent la echitatea socială".

"O datorăm copiilor noştri. Trebuie să le oferim un viitor concret format din demnitate şi speranţă", a conchis el.

Misiunea care îl aşteaptă pe Monti este una titanică, Italia fiind pe punctul unei asfixieri financiare, zdrobită de o datorie colosală de 1.900 de miliarde de euro, respectiv 120 la sută din PIB.

Partidul Democrat (PD, stânga, principalul partid de opoziţie) a cerut prin vocea secretarului său Pierluigi Bersani ca Guvernul "să fie total nou, cu o componentă tehnică puternică şi să facă Italia capabilă să se confrunte cu situaţia urgentă".

"Angajamentele luate în faţa Europei rămân conţinutul esenţial al programului Guvernului", a apreciat la rândul său secretarul partidului lui Berlusconi, Poporul Libertăţii (PdL), Angelino Alfano.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.