Prefectul judeţului Cluj, Călin Platon, a cerut recent Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) şi Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) verificarea respectării dispoziţiilor legale de către societăţile care au anunţat disponibilizări de personal. Scopul acestui demers este verificarea modului în care viitorii şomeri beneficiază de măsuri de protecţie socială şi de drepturile care li se cuvin.

Deşi unii cred că restructurările de personal nu sunt o soluţie pentru rezolvarea crizei financiare şi că personalul este resursa cea mai importantă în succesul unei afaceri, din ce în ce mai multe societăţi anunţă noi disponibilizări de posturi. Printre marile companii din judeţul Cluj, care au notificat cele mai multe disponibilizări, se numără Someş SA Dej, SC Napolact, SC Vlădeasa Huedin, SC Hidroconstrucţia, Cercom Arieşul Turda, SC Toscano SRL sau SC Cosmoart SRL. Prefectul judeţului Cluj, Călin Platon, a cerut de curând Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă şi Inspectoratului Teritorial de Muncă verificarea respectării dispoziţiilor legale de către societăţile care au anunţat disponibilizări de personal. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Prefecturii judeţului Cluj, Anca Stănescu, scopul acestui demers este verificarea modului în care viitorii şomeri beneficiază de măsuri de protecţie socială. „Vrem să ne asigurăm că angajaţii care vor fi disponibilizaţi intră în sistemul de protecţie socială şi beneficiază de toate drepturile, conform legii“, a declarat presei Anca Stănescu. Potrivit acesteia, există informaţii conform cărora mai multe firme evită disponibilizarea colectivă, care ar asigura drepturi de şomaj pentru persoanele disponibilizate şi recurg la presiuni asupra angajaţilor pentru ca aceştia să demisioneze individual. Aceasta a mai mărturisit presei că prefectul a solicitat Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj urgentarea procedurilor de înregistrare a persoanelor care au fost disponibilizate de la marile societăţi pentru ca acestea să intre imediat în plata ajutorului de şomaj. Disponibilizările au fost făcute atât pe termen limitat, cum ar fi până în luna ianuarie, cât şi pe termen nelimitat.

Rata şomajului, 4,5%

Dintre toate oraşele ţării, Clujul este cel mai afectat până acum ca număr total de disponibilizări. Situaţii de acest gen mai sunt însă şi la Iaşi, la Timişoara, la Hunedoara, la Galaţi, la Târgovişte, deoarece în aceste zone numărul de investiţii străine este foarte mare. Autorităţile spun că marile companii ar trebui să acorde o importanţă mai mare păstrării angajaţilor şi mai mică menţinerii cotelor de profitabilitate, deoarece personalul este resursa cea mai importantă în succesul unei afaceri. În acest moment rata şomajului în judeţul Cluj este de 2,7 %. Daniel Don, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Cluj-Napoca a declarat: „Este ceva paradoxal aici, deoarece am coborât de la 2,8%, pentru că s-a modificat populaţia activă a judeţului. Periodic, se comunică de către Direcţia Regională de Statistică această cifră. Acest lucru înseamnă că noi am avut undeva în Cluj o migraţie externă de aproximativ  20.000 de persoane. Deci noi, practic, ca număr de şomeri am crescut, dar rata şomajului a scăzut, pentru că populaţia activă a crescut. Sunt situaţii de judeţe cu număr de şomeri mai mic decât noi, dar au rata şomajului mai mare. Deci la noi, prin migraţie, sunt cam 20.000 de persoane noi, probabil studenţi care au venit şi au rămas sau alţii care au văzut că Clujul a mers foarte bine din punct de vedere al construcţiilor şi se câştigă bine şi au venit şi au muncit aici. Până la finele anului eu am estimat că rata şomajului va fi undeva la dublu faţă de situaţia care este acum, deci undeva până la 4,5%, iar prognoza pe 2009 poate fi mai sumbră”. Potrivit directorului executiv al Direcţiei Regionale de Statistică Cluj, Codrea Pop, din numărul total al şomerilor, 72,1% sunt muncitori. De asemenea, dintre cei care au fost concediaţi predomină femeile, cu un procent de 53,7.

Târguri de Forţă de Muncă, la Dej şi la Turda

După ce pe 21 noiembrie a fost organizat, la Dej ,Târgul de Forţă de Muncă, unde aproximativ 450 de persoane au fost selectate pentru angajare, prefectul judeţului Cluj a anunţat că în perioada următoare va fi organizat un Târg al Locurilor de Muncă şi în zona Turda. Dacă aceste burse ale locurilor de muncă nu vor avea efectul scontat, autorităţile iau în calcul şi indemnizarea şomerilor din fondurile sociale, pe baza legii nr. 76 din ianuarie 2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi din alte surse alocate conform prevederilor legale, se pot subvenţiona cheltuielile cu forţa de muncă efectuate în cadrul unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă din rândul şomerilor pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Călin Platon, prefectul judeţului Cluj a declarat că în cazul în care se va ajunge la indemnizarea şomerilor din fondurile sociale, cei disponibilizaţi vor fi angajaţi de către primăriile de care aparţin pe o perioadă de cinci luni şi vor primi salariul minim pe economie. Potrivit legii nr. 76/2002, cuantumul lunar al subvenţiei acordate pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă din rândul şomerilor este în perioada 1 aprilie – 31 octombrie, 70% din indicatorul social de referinţă, iar în perioada 1 noiembrie – 31 martie, o sumă echivalentă cu indicatorul social de referinţă la care se adaugă contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajatori.

Andreea Mitrică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.