Alegerile din 1 decembrie 2008 au creat surprize atât în tabăra câştigătorilor, cât şi în cea a învinşilor. O parte din parlamentarii şi miniştrii care au mai multe mandate la activ au fost scoşi din acest “joc politic”. Printre aceştia se numără: senatorii Norica Nicolai şi Paul Păcuraru din partea PNL şi Adrian Păunescu, Şerban Nicolae, Doru Ioan Tărăcilă de la PSD. Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM şi fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, şi-au luat adio de la Parlament. Totodată, nici PNG-CD, partidul lui Gigi Becali, nu a trecut pragul electoral de 5%.

Preşedintele PRM Cluj, Gheorghe Funar, speră ca partidul său să nu rămână în afara Parlamentului pentru mult timp. “Nu ne simţim bine după votul dat duminică, când pentru prima dată PRM este scos în afara Parlamentului, dar sperăm că pentru puţină vreme. Să revenim, poate, chiar în anul viitor, în urma unor alegeri anticipate”. Funar consideră că motivele pentru care partidul a “căzut” sunt numeroase, dar există şanse de reuşită: “Românii vor avea ocazia să se căiască în lunile viitoare şi vor constata că în Senat şi în Camera Deputaţilor nu vor avea patrioţi care să-i reprezinte”, a susţinut Funar. Cu toate că potrivit rezultatelor oficiale PRM s-a situat sub pragul electoral de 5% , Gheorghe Funar şi-a exprimat convingerea ca partidul pe care îl reprezintă să nu îşi încheie activitatea aici.
Potrivit lui Funar, vina eşecului înregistrat de partid este împărţită: “Este şi vina noastră, dar şi a cetăţenilor care era necesar să se prezinte la vot mai ales în situaţia de acum, când ne aflăm în recesiune economică”. Printre cei care se bucură de căderea PRM-ului se numără şi preşedintele UDMR, Marko Bela, care nu a ezitat să atace PRM. “Aş mai vrea să subliniez o schimbare importantă pentru noi, şi anume că un partid ultranaţionalist, PRM, nu a reuşit să intre în parlamentul României. Considerăm că este o schimbare extrem de importantă şi trebuie să vă spun, foarte sincer, că noi salutăm această schimbare, fiindcă nu avem nevoie în România de xenofobia şi ultranaţionalismul care caracteriza acest partid”, a declarat Marko Bela.

Perdanţii alegerilor

Corneliu Vadim Tudor – PRM, 4 mandate
Norica Nicolai – PNL, 2 mandate
Adrian Păunescu – PSD, 3 mandate
Petre Roman – PNL, 4 mandate
Doru Ioan Tărăcilă – PSD, 5 mandate
Dumitru Dragomir – PRM, 2 mandate
Lucian Bolcaş – PRM, 2 mandate
Paul Păcuraru – PNL, 3 mandate

Încercări eşuate

Florin Călinescu – PNL, actor
Nicolae Furdui Iancu – PNL, cântăreţ
Dida Drăgan – PNL, cântăreaţă
Mihai Leu – PSD, campion mondial box
Luminiţa Anghel – PSD, cântăreaţă

Clujul a pierdut doi grei

Incontestabil, la capitolul „pierderi notabile” pentru Cluj trebuie amintiţi foştii parlamentari Vasile Puşcaş (PSD) şi Peter Kovacs Eckstein (UDMR). Fost negociator- şef cu UE, Vasile Puşcaş a fost singurul membru al aşa- zisului Grup de la Cluj, care a candidat la alegerile parlamentare din acest an. Puşcaş a pierdut mandatul de senator în colegiul nr. 3, în favoarea liberalului Marius Nicoară, fostul preşedinte al CJ Cluj. În ceea ce îl priveşte pe Eckstein – lider al Platformei Liberale din UDMR – ar fi de precizat că acesta s-a remarcat în timpul activităţii sale parlamentare ca un redutabil jursit, fiind, de alfel, şi preşedinte al Comisiei juridice din Senat.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.