Dupa o stagnare de mai bine de un an, CJ a ajuns, in sfarsit, in ipostaza de a putea emite autorizatia de construire pentru realizarea centrului ecologic de depozitare a deseurilor. Presedintele CJ, Alin Tise, a semnat ieri autorizatia, astfel ca reprezentantii consortiului Confort SA – Atzwanger SPA – Ladurner Impianti SRL – SV Vel Service SA vor avea la dispozitie 14 luni pentru finalizarea lucrarilor. Acest proiect este parte dintr-un program mult mai amplu, ce vizeaza instituirea unui sistem integrat de gestionare a deseurilor pe intreg teritoriul judetului, evaluat la aproximativ 76 de milioane de euro. Peste 60% din costuri vor fi suportate din fonduri europene, Ministerul Mediului si autoritatile locale avand obligatia sa acopere restul sumei.