Statisticile sanitare mondiale 2012, publicate miercuri de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), arata ca o persoana din trei sufera de hipertensiune, indeosebi in tarile in curs de dezvoltare, relateaza maxisciences.com.
O treime din populatia mondiala sufera de hipertensiune. Estimarea a aparut in Statisticile sanitare mondiale 2012, raport anual publicat miercuri, 16 mai. Specialistii trag un semnal de alarma in privinta acestei rate inalte. 'Raportul este o noua dovada a cresterii spectaculoase a afectiunilor care provoaca cardiopatii si alte boli cronice, indeosebi in tarile unde populatia are venituri scazute', a declarat AFP Margaret Chan, director general al OMS.