Deputatul Mihail Boldea, arestat pentru fraude imobiliare, a fost scos pe braţe, miercuri, din sala de judecată a instanţei supreme, după ce a aflat că tatăl său a decedat.În timp ce se afla în boxa acuzaţilor, aşteptând ca instanţa supremă să dezbată legalitatea măsurii arestării preventive a deputatului, acesta a aflat că tatăl său a decedat.
Mihail Boldea a avut o cădere nervoasă, a început să plângă puternic şi să strige "L-aţi omorât pe tata!".
Săptămâna trecută, deputatul Mihail Boldea a fost deferit justiţiei de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a 19 inculpati, 11 în stare de arest preventiv, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals", precizează DIICOT, într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, inculpaţii au acţionat sub coordonarea liderului grupării, inculpatul Mihail Boldea, deputat în Parlamentul României.
"Membrii grupării, printre care Bolboceanu Mihaela Cristina, avocat din cadrul Baroului Galaţi şi Luchiniuc Aurica, fost arbitru din cadrul Curţii de Arbitraj Galaţi, identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. În acest scop, inculpaţii au utilizat hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals. Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terţe persoane, cumpărători de bună credinţă, modalitate în care obţineau beneficii financiare substanţiale", explică DIICOT.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la aproximativ un milion de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.