Banca elenă Piraeus a preluat, prin absorbţie, activele viabile ale ATEbank, controlată de statul elen, inclusiv sucursala ATEbank România, tranzacţia fiind parte a procesului de restructurare şi consolidare financiară a sistemului bancar din Grecia. Piraeus Bank, a patra mare instituţie de credit din Grecia, este de asemenea prezentă în România.
"Piraeus are două opţiuni în acest moment în România, fuziunea celor două sucursale locale sau vânzarea ATEbank România, care era deja anunţată de statul elen. O decizie va fi luată în următoarea perioadă. Există interes pentru preluarea ATEbank România", au declarat pentru MEDIAFAX surse bancare.
Începând de luni, 30 iulie, toată reţeaua de sucursale a ATEbank va opera în cadrul entităţii Piraeus Bank, dar îşi va menţine brandul comercial "ATEbank". Toate tranzacţiile clienţilor vor continua să fie derulate la fel ca până acum, fără nicio schimbare, se arată într-un comunicat al grupului elen Piraeus Bank.
Împreună, cele două bănci vor avea active de 75 miliarde de euro, depozite de 35 de miliarde de euro şi un sold al creditelor de 47 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.