Mircea Hossu, una dintre persoanele implicate în devalizarea Băncii Dacia Felix, a fost adusă de poliţiştii de la Interpol în România. În acelaşi timp, unul dintre partenerii lui Hossu în afacerea BDF, Sever Mureşan, cere achitarea în acest dosar. Una peste alta, devalizarea Dacia Felix a adus un prejudiciu de peste 160 milioane de dolari, la valoarea pe care o aveau în anii ’90.

Unul dintre “păpuşarii” afacerii Băncii Dacia Felix a fost adus în ţară pentru a fi judecat. Mircea Hossu a fost extrădat de autorităţile franceze şi a ajuns în România pe 6 februarie. Din data de 7 august 2004, Mircea Horea Hossu este urmărit internaţional, fiind arestat provizoriu de autorităţile franceze în Dijon la data de 11 iulie 2007. “Acesta face obiectul unui mandat de executare a pedepsei de 10 ani închisoare, emis de Tribunalul Suceava la data de 12.11.2003, pentru luare de mită”, a informat un comunicat al MAI. Astfel, în speranţa că justiţia română nu-l va face scăpat pentru că Hossu nu ar suporta regimul de detenţie, iţele devalizării BDF ar putea  fi desfăcute în urma procesului. Conform mandatului de executare, urmăritului internaţional i s-a reţinut în sarcină faptul că în anul 1993, în calitatea sa de Preşedinte al Comitetului de Credit şi Risc al Centralei Banca Dacia Felix şi vicepreşedinte al acestei unităţi bancare, a pretins şi primit o sumă de bani pentru a facilita un împrumut fără garanţie în valoare de 225 milioane de lei, se mai arată în comunicat. În aşteptarea procesului, Hossu, acum în vârsta de 54 de ani, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Apucături mafiote

Prejudiciul adus Băncii Dacia Felix se ridică la 159,3 milioane de dolari şi a fost cauzat între 1992-1995. În această perioadă, tandemul Mircea Hossu şi Sever Mureşan, reprezentantul mai multor societăţi comerciale şi administrator la Banca Dacia Felix, au obţinut importante sume de bani prin contracte de credit. Mureşan, implicat în scandalul Dacia Felix, se află în ţară şi cere 40 de milioane de dolari, sumă pe care crede de cuviinţă că ar trebui să o primească de la Dacia Felix. Pentru obţinerea acestor credite, Mureşan a fost acuzat că a înlocuit file din actele constitutive ale societăţilor pe care le reprezenta pentru a fabrica o situaţie economică nereală a acestora. Conform rechizitoriului, banii nu au fost recuperaţi, iar creditele au fost obţinute şi cu ajutorul lui Mircea Horia Hossu, care a ocupat funcţia de director la Dacia Felix.
Potrivit unor informaţii, Sever Mureşan a devenit acţionar la Dacia Felix prin sprijinul primit de la persoane din cadrul Bancorex, după ce, în 1990, şi-a întemeiat firma Paniro Bucureşti, în asociaţie cu Croissant de France. Bancorex a creditat Paniro cu 16,6 milioane franci francezi, iar Sever Mureşan i-a transferat la Banca Dacia Felix din Cluj, sub titlul de contribuţie la capitalul social. Grupul de firme al lui Sever Mureşan a acaparat astfel 68% din Dacia Felix. La începutul lui mai 2008, Sever Mureşan a revenit în ţară după ce a petrecut nouă luni în spatele gratiilor franţuzeşti. Mureşan a fost predat autorităţilor franceze în mai 2007, fiind acuzat de  către anchetatorii francezi de comiterea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, spălare de bani în mod organizat, asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de omor, asociere pentru comiterea infracţiunilor de şantaj, fals şi uz de fals. La începutul lunii mai 2008, Mureşan s-a întors în ţară pentru a declara, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu a avut niciun amestec în afacerea Dacia Felix. Mai mult, că banca îi datorează 40 de milioane de dolari. “Banca Dacia Felix nu a fost niciodată devalizată de mine pentru că banca îmi datorează aproape 40 de milioane de dolari. Patru experţi numiţi de instanţa de la Constanţa au constat că această sumă mi se datorează. În aceste operaţiuni bancare ne bazăm pe documente”, a declarat Mureşan la întoarcerea în ţară, în cadrul unei emisiuni televizate.

Implicaţii clujene

Chiar dacă este urmărit, Hossu este acţionar al filialei Leumi Bank din Iaşi, bancă israeliană, care a preluat activele fostei Dacia Felix. Mircea Hossu a mai fost coleg de afaceri cu doi businessmani clujeni, Goia şi Ciorcilă, unii dintre membrii fondatori ai Băncii Transilvania.

. Hossu a mai avut legături de afaceri şi cu Sabin Funar, fiul lui Gheorghe Funar, în cadrul SC Gourmet Transilvania. Şi clujeanca Mihaela Rus figurează alături de penalul Hossu în societatea Vitrina Felix, una dintre cele mai bine cotate agenţii de publicitate din Transilvania. Mircea Hossu, acuzat de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, gestiune frauduloasă şi abuz în serviciu ca urmare a exercitării funcţiei de prim-vicepreşedinte al Băncii Dacia Felix, se află în aceeaşi barcă cu alte trei persoane care au deţinut funcţii de conducere în cadrul BDF: Mircea Gileriu, Camelia Letiţia Ciobanu şi Ioan Romulus Taloş.
În 1997, după ce a stat câteva luni, alături de Mircea Hossu, în arestul Inspectoratului General de Poliţie, fostul prim-vicepreşedinte al Băncii Dacia Felix, Sever Mureşan, a fost pus în libertate. A plecat în Elveţia şi apoi în Franţa, unde a derulat câteva afaceri în urma cărora a fost condamnat.

Criminali şi pedofili

În procesul pentru falimentarea Daciei Felix, Sever Mureşan a solicitat luna trecută, la Tribunalul Constanţa, achitarea în dosarul în care este judecat. În privinţa lui Mureşan, potrivit rechizitoriului, în perioada 1993-1995, acesta, în calitate de preşedinte al mai multor societăţi comerciale cu sediul în România şi străinătate şi de membru în Consiliul de Administraţie al BDF, ar fi obţinut de la Dacia Felix credite în valoare de peste 1.000 de miliarde de lei vechi, cu scopul de a achiziţiona oţel-beton şi de a-l exporta către societatea Cadewel Investment Ltd. din Insulele Virgine. În procesele din străinătate, Mureşan fusese arestat, în luna iunie 1999, în Ungaria, în baza unui mandat de arestare internaţional emis de un judecător de instrucţie elveţian, sub acuzaţia că ar fi devalizat BDF cu peste 159 de milioane de dolari şi a fost transferat apoi în Elveţia. În noiembrie 2000, Mureşan a fost condamnat de Curtea Corecţională din Geneva la trei ani şi jumătate de închisoare şi cinci ani de interzicere a sejurului în Elveţia, într-un caz de escrocherie estimat la 25 de milioane de dolari în detrimentul Băncii Dacia-Felix. Sever Mureşan a fost acuzat că a deturnat, în beneficiul său, în special cu complicitatea unui bancher român şi a societăţilor sale, bunurile depuse la Geneva de BDF.
Sever Mureşan a fost învinuit de un fost partener de afaceri, Rolf Peter Gehrig, că a ordonat asasinarea acestuia. Rolf Gehrig a fost subalternul lui Sever Mureşan, la o societate comercială elveţiană din grupul de firme condus de omul de afaceri român. În acelaşi timp, Rolf Gehrig a fost arestat pentru pedofilie în timp ce racola copii în zona Gării de Nord din Capitală.

Ancheta penală în cazul devalizarii BDF a fost demarată în 1997 şi a scos la iveală faptul că tandemul Mureşan-Hossu a cauzat un prejudiciu de peste 160 de milioane de dolari în perioada 1993 – 1995. Iniţial, Andrei Sever Mureşan şi Horia Mircea Hossu au fost arestaţi preventiv, dar puşi în libertate la scurt timp de către instanţă. După ce ancheta a fost definitivată, dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Cluj, dar strămutat la Suceava, apoi de la o instanţă la alta, până ce avea să ajungă pe rolul Tribunalului Constanţa.

Interesant este faptul că în urmă cu doi ani de zile, SC AAM Advertising, o societate înfiinţată de Mircea Hossu, dar care i-a rămas moştenire fiului său a sprijinit Poliţia Română într-o campanie de educare a elevilor, denumită “Siguranţă în vacanţă”. Firma nu a câştigat niciun ban de la poliţie, ci doar publicitate. AAM Advertising este deţinută în proporţii egale de Paul Aldea şi Horea Andrei Hossu, fiul fostului director al defunctei bănci Dacia Felix.

Ştefan Trandafir

1 COMENTARIU

  1. Draga ” ziarist”!!!
    Firma AAM ADVERTISING a fost infiintata in anul 2006 de catre Andrei Hossu , fiul lui Mircea Hossu si Paul Aldea.Cum ar fi putut Mircea Hossu sa infiinteze in 2006 o societate in Romania, conform descrierilor tale de mai sus??Este ilogic, pe langa faptul ca esti dezinformat complet…Paul Aldea fiind unic asociat in momentul redactarii articolulului( cam cu 9 luni inainte)!Mai informeaza-te inainte, draga asa zis ziarist!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.