Afacerea ilegală derulată de societatea clujeană SC Codec Spat SRL, privind instalarea camerelor radar fixe, a prins rădăcini şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, mai exact pe Valea Bârgăului. Primăriile Josenii Bârgăului şi Prundu Bârgăului au intrat în cârdăşia ilegală a celor de la Codec şi au atribuit contractele pentru montarea radarelor acestei societăţi, fără să organizeze licitaţie publică.

În cursul anului trecut, imediat după modernizarea acestui tronson de drum al DN 17, controversata societate clujeană SC Codec Spat SRL a lansat o oportunitate de afacere primăriilor din această zonă, însă pe cât de profitabilă pe atât de ilegală. Societatea a propus primăriilor semnarea unui contract de asociere în participaţiune, prin care societatea va amplasa camere fixe radar, iar profitul survenit din încasarea amenzilor, se va împărţii între primărie şi societatea în cauză. Primăriile au dat imediat curs solicitărilor formulate de cei de la Codec Spat, aprobând în şedinţele de consiliu local asocierea în participaţiune cu această firmă. Cu gândul la un profit nesperat pentru care nu trebuie decât să pună la dispoziţie un petec de pământ, primăriile au semnat contractele fără a pune problema de legalitatea acestora. Conform legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, primăriile nu pot atribui contracte, decât după organizarea în prealabil a unei licitaţii publice şi doar după desemnarea câştigătorului. Primăriile de pe Valea Bârgăului n-au ţinut însă cont de prevederile legale, semnând contractele de asociere în participaţiune cu cei de la Codec Spat, în urma unei banale hotărâri de consiliu local.

Joseniul continuă ilegalitatea

În hora afacerilor ilegale a acelor de la Codec Spat a intrat la începutul anului trecut şi Primăria comunei Josenii Bârgăului. În data de 17.03.2008 consiliul local a adoptat o hotărâre prin care se aprobă asocierea în participaţiune cu SC Codec Spat SRL cu sediul în Cluj-Napoca, iar contractul a fost atribuit direct acestei societăţi fără să fie organizată o licitaţie publică. Prin această acţiune Primăria josenii Bârgăului a încălcat nu numai prevederile Legii 215/2001, ci şi articolelor  18 şi 20 din OUG 34/2006, care specifică faptul că autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractul de achiziţie publică prin aplicarea procedurilor de licitaţie deschisă sau licitaţie restrânsă. Contactat telefonic primarul comunei Josenii Bârgăului, Tudorel Ciotmonda, a declarat că nu poate spune nimic referitor la contractul încheiat între primărie şi societatea Codec Spat. Viceprimarul Ioan Parasca, susţine de asemenea că nu ştie prea multe referitoare la acest contract „Nu ştiu ce să vă spun. O fost odată … cam de vreo două luni, când s-au stabilit locurile unde să pună camerele. O început să sape, dar s-o oprit la un moment dat, că nu puteau turna betoanele din cauza frigului” – a declarat pentru Gazeta viceprimarul. În ceea ce priveşte legalitatea contractului semnat între consiliul local şi societatea clujeană, viceprimarul nu a dorit să se pronunţe. Contactat telefonic secretarul primăriei, Victor Cuciurean susţină că nu este nimic ilegal în semnarea acestui contract şi că acesta se va derula în continuare „Este încheiat (n.r. contractul cu SC Codec Spat SRL). Nu revocăm nimic! De ce să revocăm?! Este perfect legal contractul, iar eu consider legală şi hotărârea de consiliu local. Este conform codului comercial şi a legilor în vigoare” – susţine secretarul primăriei. Afacerea este însă pe cât se poate de ilegală, însă cei de la Primăria Josenii Bârgăului refuză să admită acest lucru.

Habarnism la Prund

Primaria comunei Prundu Bârgăului este de asemenea în afara legii, în ceea ce priveşte atribuirea contractului pentru montarea de camere radar fixe pe raza comunei în favoarea SC Codec Spat SRL. După adoptarea în cadrul consiliului Local a hotărârii privind asocierea în participaţiune cu societatea clujeană, primăria a semnat şi contractul. De asemenea, fără să organizeze în prealabil o licitaţie publică în acest sens. Contactat telefonic primarul comunei, Ilie Avram, susţine că nu ştie dacă contractul de asociere în participaţiune este legal sau nu, însă se arată foarte consternat de faptul că ar fi trebuit să organizeze o licitaţie publică „Încă nu s-a făcut nicio lucrare. Da, contractul este semnat … parcă da… eu aşa ţin minte.  Dar pentru ce să fi organizat licitaţie?! Pentru doi metri pătraţi de pământ? Eu nu ştiu de aşa ceva” – a declarat pentru Gazeta, primarul comunei Prundu Bârgăului. Întrebat despre legalitatea contractului atribuit celor de la Codec Spat, după ce redactorul a explicat primarului care erau paşii legali de parcurs până la semnarea contractului, acesta a declarat următoarele „Nu ştiu…ce pot să zic? Chiar nu ştiu…”. Vrăjit de un câştig neaşteptat şi în vădita necunoaştere a legilor în vigoare, edilul comunei se limitează la a ridica din umeri şi lasă în derulare o ilegalitate de zile mari. Ceea ce probabil domnia sa nu ştie este că odată de ilegalitatea va fi descoperită de autorităţile competente va răspunde conform legilor penale în vigoare.

Tiha în legalitate

Primăria Tiha Bârgăului este singura primărie care a revocat hotărârea de consiliu local în cadrul căreia se aproba asocierea în participaţiune cu societatea clujeană în vederea amplasării camerelor radar fixe pe raza comunei. În urma unei lămuriri din partea redactorului Gazetei vis-a-vis de ilegalitatea contractului respectiv, primarul comunei, Vasile Dologa, a revocat hotărârea consiliului local în care se aproba asocierea în participaţiune cu societatea Codec Spat. Conform secretarului primăriei Miadela Curean, atât hotărârea cât şi contractul au fost anulate urmând să se organizeze o licitaţie publică „Acel contract (n.r. cel încheiat cu Codec Spat) nu mai există. S-a anulat şi la fel s-a procedat şi cu hotărârea de consiliu local. Am primit mai multe oferte şi vom organiza licitaţie pentru a fi în legalitate” – a declarat pentru Gazeta, Miadela Curean.

Sefii banilor

Firma clujeană Codec este una dintre societăţile de casă ale PNL Cluj, patronii săi fiind apropiaţi ai preşedintelui PNL Cluj, Marius Nicoară. SC Codec SRL face parte dintr-un grup de firme (Codec Electronics Prod SRL, Codec Internet SRL şi SC Codec SRL) care au ca obiect de activitate promovarea de servicii în industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii. Acţionariatul acestor firme este format în exclusivitate din cei mai bogaţi clujeni care au avut acţiuni în cadrul Astral şi, momentan, principalul lor obiect de activitate se regăseşte în cadrul afacerilor imobiliare sau finanţe. Sorin Ghite este unul dintre aceşti actionari. Până la vânzarea Astral Telecom, Ghite a fost preşedintele Consiliului de Administraţie. El mai este acţionar la Banca Transilvania, unde deţine 1%, având interese în cadrul grupului financiar IMO Finance. Un alt beneficiar al amenzilor primite de vitezomani este Dan Pop Baldi, unul dintre fondatorii companiei de telecomunicaţii Astral Telecom. Acesta este asociat cu Bela Urasi şi cu Valentin Nicola, de asemenea acţionari în cadrul SC Codec, într-un proiect imobiliar dezvoltat în centrul orasului Cluj-Napoca. Acesta activează în domeniul afacerilor imobiliare prin compania sa, Terimob Invest, achizitionând clădirea de birouri City Business Center din Cluj-Napoca, administrată de către Target Investments. La SC Codec mai este acţionar şi Valentin Nicola, tot fondator al TV Cablu (Astral). Şi el este implicat în IMO Finance, Banca Transilvania şi în alte investiţii imobiliare în Cluj şi Bucuresti. Averea lui este estimată la circa 55 milioane de dolari. Bela Urasi, un alt “proprietar” al camerelor de monitorizare a circulaţiei este acţionar în cadrul a două firme de construcţii şi la Banca Transilvania. În sectorul imobiliar dezvoltă proiecte împreună cu Valentin Nicola şi Nicolae Dan Pop Baldi. Urasi mai deţine acţiuni la alte două firme de construcţii, dar şi la IMO Finance.
Iulia Balazs   

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.