Epopeea Palocsay continuă. Decizia comisiilor locale şi judeţene de fond funciar cu privire la retrocedarea terenurilor către foştii proprietari a fost atacată în instanţă. Procesul are conotaţii politice
Lupta cu morile de vânt
De mai bine de 18 ani foştii proprietari din Palocsay se luptă în justiţie pentru a-şi recupera terenurile confiscate de către regimul comunist în anii 1950. După căderea regimului comunist, statul român a elaborat o serie de acte normative prin care li se acordă dreptul vechilor proprietari să reintre în posesia terenurilor confiscate de către fostul regim. Foştii proprietari sau moştenitorii acestora au cerut, în baza respectivelor acte normative, retrocedarea terenurilor. Chiar dacă asemenea cazuri sunt frecvente şi în alte zone ale ţării, marea parte fiind rezolvate în timp record, la Palocsay procesul de retrocedare a terenurilor durează deja de peste 18 ani. Mai mult decât atât, se pare că proprietarii de drept ai terenurilor din Palocsay nu vor beneficia de terenurile care li se cuvin, pentru că acestea vor rămâne în proprietatea statului şi se va reface staţiunea de cercetări pomicole Palocsay. În această direcţie, la finele anului trecut s-a elaborat o lege prin care în cadrul staţiunii vor intra 171,74 de hectare de teren, printre care şi cele revendicate de către hostezeni. Totuşi, în urma scandalului iscat de această lege, forurile decizionale au promis că din cele 172 de hectare, staţiunea va beneficia doar de 120, restul urmând a fi retrocedate vechilor proprietari. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, staţiunea de cercetări pomicole acţionând în judecată decizia comisiei locale şi a celei judeţene de fond funciar şi, implicit, dreptul de proprietate al hostezenilor asupra terenurilor. Deşi entităţile abilitate prin lege pentru restabilirea dreptului de proprietate după o fundamentare aprofundată au decis restituirea unei suprafeţe semnificative de teren agricol, alte instituţii publice – în speţă staţiunile de cercetare-dezvoltare din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi chiar Academia în nume propriu – au recurs la contestarea pe cale judecătorească a acestor hotărâri, contestaţie care, în cazul în care ar avea sorţi de izbândă, ar însemna o nouă naţionalizare făcută pe seama ştiinţei – pretext des utilizat şi golit de context de către regimul comunist.
Istoria unor interese
Timp de mai bine de 18 ani, atât hostezenii, cât şi felecanii s-au luptat în justiţie pentru a-şi recupera terenurile confiscate de către regimul comunist. Dacă în momentul de faţă majoritatea felecanilor au primit titluri de proprietate pentru terenurile revendicate, acest lucru nu se întâmplă şi în cazul hostezenilor din pricină că anumite grupuri de interese doresc acapararea terenurilor cu pricina. Dacă marea parte a terenurilor felecanilor sunt în pantă, nefiind propice construirii de imobile, terenurile pe care le revendică hostezenii sunt numai bune pentru realizarea unui ansamblu rezidenţial. Or, pentru a putea beneficia de respectivele terenuri, grupurile de interese s-au folosit de politicienii pe care-i controlează ca să adopte legea privind refacerea staţiunilor de cercetări pomicole. La finele anului trecut, acest proiect de lege a fost discutat şi votat în mare secret, cunoscându-se repercusiunile în cazul în care acest act normativ ar fi ajuns în mâinile mass-media. În timp ce respectivul proiect de lege era dezbătut, comisia judeţeană de fond funciar, din care făcea parte şi reprezentantul Agenţiei Domeniilor Statului Cluj, proprietarul de drept al terenurilor din Palocsay, a semnat decizia prin care se accepta retrocedarea terenurilor către foştii proprietari. Aceasta era ultima procedură care trebuia îndeplinită înainte ca decizia comisiei judeţene să ajungă la Ministerul Agriculturii. Odată ajuns la minister, Dacian Cioloş, fostul şef al agriculturii, trebuia să emită un ordin prin care terenul cu pricina, aprobat iniţial de comisia locală şi de cea judeţeană, trebuia trecut din domeniul public în domeniul privat al statului, urmând ca mai apoi să se treacă la măsurători la faţa locului, iar hostezenii să fie împroprietăriţi. Totuşi, Dacian Cioloş nu a emis acel ordin, cel mai probabil în aşteptarea legii privind refacerea staţiunilor de cercetări pomicole, care ar fi stopat procesul de retrocedare. După adoptarea proiectului de act normativ în Senat şi mai apoi în Camera Deputaţilor, legea a fost trimisă spre promulgare preşedintelui Băsescu, acesta din urmă reîntorcând-o în Parlament, afirmând în motivarea deciziei că respectiva lege încalcă actele normative cu privire la retrocedarea de terenuri către foştii proprietari deposedaţi de către regimul comunist. Totuşi, surpiză, legea a fost adoptată a doua oară, tot în vechea formulă. În condiţiile în care preşedintele este obligat a doua oară să promulge legea, actul normativ a devenit lege. Totuşi, pentru a putea intra cu adevărat în posesia terenurilor, reprezentanţii staţiunii de cercetări pomicole Palocsay au atacat în instanţă decizia comisiei locale şi a comisiei judeţene de fond funciar. Dar, conform legii, ei nu aveau dreptul să facă acest lucru. În condiţiile în care staţiunea este un simplu concesionar al terenului, aceasta „închiriindu-l” de la Agenţia Domeniilor Statului, ei nu aveau dreptul să revendice terenul cu pricina. Singura instituţie îndreptăţită să atace în instanţă decizia comisiilor de fond funciar era ADS, în calitate de proprietar al terenurilor. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. Singura explicaţie pentru dare în judecată este că respectivele grupuri de interese, care doresc să pună mâna pe terenurile cu pricina, au „ordonat” conducerii staţiunii să facă acest lucru.
Catrier vs. pruni
Acum, că terenurile au intrat în administrarea statului, foştii proprietari vor trebui despăgubiţi. În momentul de faţă există trei variante prin care hostezenii pot fi răscumpăraţi: alte terenuri, bani sau acţiuni la Fondul Proprietatea. Din păcate, fiecare variantă are “scăpări”. Prima şi cea mai bună variantă ar fi despăgubirea prin compensare în natură. Adică, statul român va trebui, prin ADS, să acorde despăgubiri cetăţenilor sub forma unui alt teren, pe o altă locaţie. Legea spune că persoanele care sunt expropiate trebuie să primească un teren de valoare apropiată, dar care să nu depăşească suprafaţa expropriată. Cu alte cuvinte, dacă unui cetăţean i se cuvin două hectare de teren care valorează 1000 de euro, el nu va putea primi înapoi în altă parte trei hectare care valorează aceaşi sumă de bani. Singura problemă este că, actualmente, în intravilanul municipiului nu există terenuri care să nu fie revendicate şi, în consecinţă, cererile de compensare prin acordarea de terenuri nu vor putea fi satisfăcute. Totuşi, chiar dacă respectivele terenuri vor fi câştigate de către staţiune, este foarte posibil ca acolo să nu se realizeze nicodată cercetare. Mai ales în condiţiile în care de mai bine de cinci ani copacii din livadă nu au mai fost îngrijiţi, iar pământul dintre rândurile de pomi nu a mai fost săpat. Astfel, pentru a se putea revitaliza cercetarea şi, automat, producţia în staţiune vor trebui investite multe milioane de euro. Or, în plină criză economică, acest capitol va fi lăsat la urmă în ceea ce priveşte priorităţile. Situaţia cea mai nefericită cu privire la staţiune este că în cazul în care terenul va ajunge înapoi la Palocsay, aceştia se vor putea folosi de pretextul mult trâmbiţatei crize economice pentru a concesiona o parte importantă de teren în schimbul unei redevenţe minore, dar care să poată finanţa o parte din cercetarea din staţiune. Dacă acest lucru se va întâmpla, ne putem aştepta ca o firmă „prietenă” să câştige dreptul de concesiune şi, în foarte scurt timp, pe actualul amplasament al staţiunii să „răsară” o „minunăţie” de cartier rezidenţial.
Adina Fartuşnic
