Uniunea Naţională a Judecătorilor şi presa au reuşit să-l întoarcă pe Predoiu

„Drept concluzie a Conferinţei internaţionale “Justiţia şi serviciile secrete: Quis custodes custodiet?” (…):

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România atenţionează Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti cu privire la analiza temeinică a necesităţii reînfiinţării unui serviciu secret, cu atribuţii în ceea ce priveşte culegerea informaţiilor din penitenciare ori referitoare la magistraţi, funcţionari şi demnitari.

Este inexplicabil de ce se caută soluţii pentru înfiinţarea unui nou serviciu secret în justiţie, cât timp nu s-a lămurit nici până în prezent, într-o manieră precisă şi completă problema fostului Serviciu Independent de Protecţie şi Anticorupţie.
Distrugerea informaţiilor adunate ilegal de acest serviciu nu a fost niciodată confirmată oficial, deşi a fost cerută, într-o Declaraţie comună a reprezentanţilor asociaţiilor profesionale ale magistraţilor şi reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii, la 25 februarie 2008.
Un membru din cadrul primei comisii de inventariere de la acea vreme declara presei că majoritatea documentelor sunt note informative, nesemnate, de genul zvonurilor colportate pe holurile instanţelor, informaţii neverificate de ofiţerii SIPA, care, în cazul în care ar deveni publice, ar fi în măsură să compromită imaginea oricărui magistrat din România, aducând atingere spaţiului vieţii sale private.

În acest sens, UNJR apreciază că este necesar ca garantul independenţei justiţiei, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, să răspundă public şi argumentat dacă a fost consultat oficial de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în acest sens şi dacă este sau nu de acord cu privire la reînfiinţarea unui astfel de serviciu secret.
În ce priveşte arhiva fostului SIPA, UNJR consideră că este imperios necesară implicarea imediată a Parlamentului, ca unică autoritate de control, în această chestiune, urmând ca organul legiuitor, după discuţii publice cu toţi factorii interesaţi (Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Consiliul Superior al Magistraturii, asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi reprezentanţii societăţii civile), să emită un act normativ privind soluţiile existenţei sau extincţiei acesteia, respectiv implicarea în aceste aspecte a Consiliului Suprem de Apărare a ţării. Această instituţie este în măsură să precizeze dacă se impune, în ideea prezervării siguranţei naţionale, existenţa la nivelul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a unui serviciu secret şi să explice, dacă ajunge la o astfel de concluzie, prin ce s-ar justifica, cum ar trebui să se păstreze sau să se distrugă arhiva, urmând ca acest punct de vedere să fie comunicat imediat atât Parlamentului cât şi opiniei publice.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România îşi rezervă dreptul de a ataca în contencios-administrativ toate actele normative privind înfiinţarea serviciului secret la nivelul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, sancţionând în acelaşi timp şi faptul că nu s-a dispus în niciun fel asupra arhivei aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.”

O poveste despre justiţie şi servicii secrete

Vă prezentăm în continuare un document întocmit de UNJR, care a cântărit probabil foarte mult la decizia ministrului Predoiu de a sta pe gânduri în privinţa resuscitării SIPA. UNJR face vorbire despre istoricul SIPA, despre legendele care există în jurul acestui serviciu secret, despre mult-contestata arhivă a serviciului, despre soluţii, despre jurisprudenţa europeană pe acest domeniu. Menţionăm că intertitlurile aparţin redacţiei.

Scurt istoric al SIPA

În anul 1990, DGPA, structură militară, a trecut din subordinea Ministerului de Interne în cea a Ministerului Justiţiei.

În anul 1991, după apariţia Legii nr. 51 privind siguranţa naţională, în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor a fost înfiinţat Serviciul Independent Operativ (SIO) a cărui activitate era axată în exclusivitate pe prevenirea evenimentelor din penitenciar, fiind obţinute informaţii referitoare la ameninţări la adresa siguranţei naţionale, din mediul de detenţie. Ulterior, în anul 1997, conducerea Ministerului Justiţiei a considerat oportună transformarea SIO într-o unitate de sine stătătoare în subordinea unui secretar de stat (HG nr. 65/10.03.1997 privind funcţionarea şi organizarea Ministerului Justiţiei) sub titulatura de Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA).

Astfel, potrivit art. 13 din acest act normativ 3 Direcţia Generală a Penitenciarelor, împreună cu unităţile din subordinea acesteia, Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, precum şi laboratoarele de expertiză criminalistică sunt coordonate de către un secretar de stat, iar art. 14 precizeaza că Direcţia Generală a Penitenciarelor şi unităţile din subordine, precum şi Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie funcţionează în baza statelor de organizare aprobate de ministrul justiţiei.

În anexa 3 din Hotărâre sunt prevăzute unitățile subordonate Ministerului Justiției, la litera D figurând Serviciul Intern de Protecție și Anticorupție.

Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 321 din 19.03.1997 s-a aprobat Regulamentul privind organizarea, funcționarea și atribuțiile SIPA, acesta fiind ulterior completat cu Ordinul Ministrului Justiției nr. 1551 din 1997. Niciunul din aceste ordine nu apare ca fiind publicat, ca atare nici conținutul lor nu ne este cunoscut.

Cu ce trebuia să se ocupe SIPA?

Prin Hot. de Guvern nr. 1065/2001 s-au stabilit care sunt categoriile de informaţii pe care putea să le obţină SIPA:

1. acte de corupţie in sistemul penitenciar;
2. orice alte informaţii obţinute accidental care se referă la acte de corupere a unor persoane din domeniile: administraţia de stat, justiţie, parchet, medici ai IML etc.

Hotărârea de Guv. 637/2004 circumscria categoria de informaţii doar la sistemul penitenciar şi la alte unităţi subordonate MJ (art. 4), doar art. 6 alin. 2 prevede, la modul general, aceeaşi idee, ca doar atunci când se obţin accidental informaţii, deci ca urmare a exercitării activităţii principale, de strângere, stocare etc. de informaţii în ce priveşte penitenciarele şi alte unităţi subordonate ale MJ, ele trebuie comunicate de urgenţă organelor abilitate.

În anul 2004, în baza HG nr. 637/2004 privind funcţionarea şi atribuţiile DGPA din subordinea Ministerului Justiţiei, a obţinut personalitate juridică, competenţe şi atribuţii clare, ca urmare a reorganizării SIPA, desființat cu această ocazie. Astfel, în baza acestui act normativ, domeniul de activitate al DGPA se referă la obţinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea informaţiilor în domeniul siguranţei naţionale, corespunzătoare sistemului penitenciar care, până la 28 septembrie 2004 când a intrat în vigoare Legea 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a fost o structură militară.

Referiri critice în Raportul de Ţară

Apariția noii hotărâri de Guvern este remarcată în raportul de țară pentru anul 2004, unde se menționează că ”o hotărâre de guvern din aprilie 2004 a modificat denumirea Serviciului Independent de Protecție și Anticorupție (SIPA) în Direcția Generală pentru Protecție și Anticorupție (DGPA) și a stabilit pentru prima dată obligația acestei instituții de a prezenta un raport de activitate în fața Parlamentului. Stabilirea unei baze legale pentru DGPA și schimbarea conducerii în decembrie 2003 reprezintă elemente pozitive, întrucât activitatea era considerată că era lipsită de transparenţă şi au existat rapoarte conform cărora această instituţie a fost implicată în cazuri de încălcare a drepturilor omului, în special în inchisori, precum şi în cazuri de influenţare a sistemului judiciar. Nu există însă în această Hotărâre de Guvern o delimitare a atribuţiilor DGPA faţă de cele ale PNA, considerat conducătorul luptei anti-corupţie, şi încă niciun raport al activităţii acestei instituţii nu a fost încă supus dezbaterii comisiilor parlamentare de specialitate. Raţiunea existenţei unui serviciu de securitate militarizat în cadrul Ministerului Justiţiei rămâne încă să fie demonstrată ”.

Nedumerirea Comisiei legată de raţiunea existenţei acestui serviciu – subliniată mai sus – se menține și reapare și în raportul de monitorizare pe anul 2005, unde se arată că, avându-se în vedere abuzul ce a continuat până în martie 2005, rămâne ridicată întrebarea legată de rațiunea existenței unui serviciu de securitate parțial militarizat în Ministerul Justiției.

Auditul MApN a găsit un dezastru

Un audit realizat de un grup de experţi din cadrul MApN pentru perioada ianuarie 2004-martie 2005, audit care a avut loc după numirea noii conduceri a DGPA, a constatat disfuncţionalităţi în modul de administrare a instituţiei, printre cele mai grave numărându-se, în opinia noastră, faptul că nu existau reguli clare pentru gestionarea şi diseminarea informaţiilor obţinute în procesul muncii și că fosta conducere, depăşind competenţele DGPA stabilite prin lege, a dispus ca unii ofiţeri din cadrul acestei instituţii să obţină informaţii referitoare la actele de corupţie săvârşite de magistraţi sau alte oficialităţi ale statului. Mai mult, nu au fost respectate unele reguli referitoare la organizarea şi administrarea zonelor în care se gestionau documentele clasificate şi nu erau stabilite reguli specifice referitoare la responsabilităţile personalului care lucra cu astfel de documente. Urmare a presiunilor exercitate de presă și societatea civilă și, probabil, a faptului că nedumerirea Comisiei Europene nu și-a găsit răspuns, în ianuarie 2006 Ministrul Justiției decide desființarea Direcției Generale de Pază și Anticorupție.

Desființarea relativ intempestivă a acestui serviciu a ridicat o altă problemă ce nu și-a găsit nici până în prezent rezolvarea, și anume cea a gestionării arhivei acestui serviciu de securitate.
Hotărârea de Guvern nr. 127 din 26 ianuarie 2006 privind desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie din subordinea Ministerului Justiţiei prevedea că în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, arhivele şi documentele în lucru, aparţinând Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie, vor fi inventariate şi preluate de către o comisie specială, constituită prin ordin al ministrului justiţiei. Comisia prevăzută va preda, potrivit ordinului ministrului justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, arhivele şi documentele preluate, către Arhivele Naţionale, instituţiile din sistemul de apărare, siguranţă naţională şi ordine publică, prin protocoale încheiate între aceste instituţii şi Ministerul Justiţiei.

Ministerul lui Predoiu nu a prelucrat arhiva

În data de 25.02.2008, în cadrul întâlnirii dintre Consiliul Superior al Magistraturii şi reprezentanții asociațiilor profesionale ale magistraților, UNJR a cerut CSM-ului să solicite prelucrarea în regim de urgenţă a arhivei SIPA, în cadrul unor comisii comune, inventarierea categoriilor de personal cu privire la care SIPA a strâns informaţii şi stabilirea în ce măsură ele au fost valorificate administrativ sau penal. S-a mai arătat că toate datele culese despre magistraţi, nevalorificate la momentul respectiv potrivit legii, trebuie distruse.

În urma întâlnirii, a fost adoptat un comunicat comun al Consiliului Superior al Magistraturii şi asociațiile profesionale, prin care s-a solicitat Ministerului Justiției să comunice de îndată procesul-verbal de inventariere a arhivei SIPA şi, eventual, procesul-verbal de distrugere a acesteia. Participanţii la această întâlnire au atenţionat că acest demers este imperios necesar în situaţia în care informaţiile existente în documentele aflate în această arhivă, ce-i vizează pe judecători şi procurori, ar fi putut fi obţinute cu nerespectarea legii, iar MJ nu a procedat la distrugerea lor", se mai spune în declaraţia comună.

Ministerul Justiţiei a comunicat oficial că "a luat act de solicitarea reprezentanţilor asociaţiilor profesionale ale magistraţilor". În comunicatul MJ se spunea, printre altele: "În rezolvarea cererilor formulate în conţinutul Declaraţiei Comune, adoptată la sfârşitul întâlnirii organizate la CSM, MJ înţelege şi aplică prevederile HG nr. 127 din 26 ianuarie 2006, care stabileşte modul în care va fi gestionat fondul arhivistic care a aparţinut fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie (n.r. – DGPA, fostă SIPA) din subordinea MJ (…) Au fost inventariate arhivele şi documentele de lucru, care au fost predate, pe bază de protocol, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (…).
În momentul de faţă, o comisie stabilită prin ordin al ministrului justiţiei procedează la stabilirea destinaţiei fiecărui document din arhivă, pentru ca, apoi, pe baza avizului conform al CSAT, arhivele şi documentele să fie preluate, pe baza unor protocoale, de către Arhivele Naţionale sau alte instituţii din sistemul de apărare, siguranţă naţională şi ordine publică".

Până în prezent nu se cunoaşte stadiul inventarierii acestei arhive, cert este că nici în prezent operațiunea nu este finalizată.

Legendele din jurul Serviciului

Ce conţine arhiva SIPA? Răspunsul la această întrebare constituie o legendă. Povestea SIPA şi mai ales arhiva SIPA au făcut deliciul presei ani la rând. Povestea apărea cu regularitate în presă ori de câte ori o hotărâre într-un dosar important urma să fie pronunțată sau tocmai fusese pronunțată. De-a lungul timpului acest subiect a stârnit adevărate scandaluri, totul pe fondul suspiciunilor legate de şantajarea magistraților cu aceste dosare.

Diferiții miniştri ce s-au perindat pe la cârma ministerului nu au tranşat nici unul această problemă, mulțumindu-se să își aducă acuze reciproce, să numească comisii de inventariere, să ordone anchete, toate fără a avea vreun rezultat.
Despre conținutul acestei arhive, Marius Oprea, consilier al premierului pe probleme de siguranță națională al Ministrului Justiţiei declara în anul 2005, pentru ziarul România Liberă, că arhiva SIPA conţine trei tipuri de documente. Este vorba, în primul rând, despre “notele informative” ale reţelei de informatori din penitenciare, “care se păstrează fiindcă reţeaua este încă funcţională şi necesară, fiind preluată de noua structura din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, adică de Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA). A doua categorie se referă la documentele referitoare la cei care au avut acces la informaţii clasificate, “documente care după lege au fost predate Serviciului Român de Informaţii”. Al treilea fond priveşte corespondenţa SIPA cu alte instituţii, iar acesta a fost predat integral Arhivelor Naţionale.

Există însă şi o categorie specială de documente, note întocmite sub conducerea foştilor şefi SIPA proveniţi din structurile securităţii – Marian Ureche şi Dan Gheorghe -, care dovedesc că acest serviciu şi-a depăşit atribuţiile. “Este vorba despre informaţii compromiţătoare la adresa magistraţilor şi alte lucruri asemănătoare care erau arhivate electronic, dar care au fost distruse”, a declarat același consilier, Marius Oprea, argumentând că s-au găsit urme privind ştergerea acestora din computere. Surse autorizate din apropierea serviciilor de informaţii afirmă însă că există duplicate în format electronic, iar foştii lucrători ai SIPA le pot folosi în continuare pentru a şantaja sau intimida persoane onorabile din mediul magistraţilor, dar nu numai.

„Bârfe colportate pe holurile instanţelor”

Distrugerea informațiilor adunate ilegal nu a fost însă niciodată confirmată oficial. Mai mult, judecătorul Cristi Dănileţ, membru în cadrul primei comisii de inventariere declara presei că majoritatea documentelor sunt note informative, nesemnate, de genul bârfelor colportate pe holurile instanţelor, informaţii neverificate la vremea respectivă de ofiţerii SIPA, care, în cazul în care ar deveni publice, ar fi în măsură să compromită imaginea oricărui magistrat din România.

Viorica Costiniu ( fosta preşedintă a AMR), completează legenda, declarând că fişetele cu arhiva SIPA ar fi fost "sparte, într-o noapte, pe vremea ministrului Macovei, fiind nevoie de intervenţia Parchetului pentru constatarea unor posibile sustrageri de dosare". Concluzia presei? "Aşadar o arhivă alandala. O bombă cu dosare şi delaţiuni scăpată de sub control".

"E ingrijorător dacă se putea întâmpla ca arhiva SIPA să fie folosită în scop de şantaj. O să dispunem un control să vedem care e situaţia cu această arhivă şi vom vedea la faţa locului cum putem determina dacă acuzaţiile scrise în presă sunt valide sau nu. Dacă vom depista fapte de natură penală, atunci vom sesiza parchetul competent şi vom lua toate măsurile administrative necesare", declara în 2007 un ministru al Justiției, citat de presă. Rezultatele acestor anchete, ale plângerilor penale pe care miniştrii ce au urmat desființării SIPA au amenințat că le fac au rămas până în prezent simple vorbe aruncate presei – demagogie ieftină și periculoasă.

SIPA n-a prezentat niciun raport Parlamentului

Cum a funcționat SIPA este o altă față a poveștii. Unul din cei mai importanți foşti directori generali ai SIPA, generalul Marian Ureche este o persoană extrem de controversată, numele său aflându-se în centrul unor dezvăluiri din presă legate de activitatea de poliţie politică şi de afaceri discutabile, scandaluri în urma cărora și-a prezentat și demisia. În plus, o evaluare făcută de Ministerul Apărării arată că 40% din angajații SIPA proveneau din fosta Securitate.

O altă chestiune interesantă este faptul că niciunul dintre membrii conducerii SIPA nu avea certificat de securitate, ceea ce înseamnă că nu aveau nici dreptul legal să secretizeze documentele, sau să intre în posesia lor.

Ceea ce este însă foarte grav, este faptul că SIPA nu a prezentat niciun raport de activitate Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor timp de şapte ani. Declaraţia a fost făcută, în luna octombrie 2003, de preşedintele Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, Răzvan Ionescu. Ionescu a remarcat, în contextul dezbaterii Legii bugetului de stat pe anul 2004, că a fost descoperit un fapt nemai întalnit: o structură informativă a statului nu a prezentat nici un raport de activitate comisiei timp de şapte ani. Este vorba de Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) din Ministerul Justiţiei.

LEGEA 51/1991 privind siguranţa naţională a României

Art. 6. – Organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale sunt: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei, prin structuri interne specializate.

Art. 9. – Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei îşi organizează structuri de informaţii cu atribuţii specifice domeniilor lor de activitate.Activitatea de informaţii a acestor organe se desfăşoară în conformitate cu prevederile prezentei legi şi este controlată de Parlament.

Art. 16. – Mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale nu trebuie să lezeze, în nici un fel, drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia lor, ori să îi supună la îngrădiri ilegale.

Orice persoană este protejată prin lege împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri. Cei vinovaţi de iniţierea, transmiterea ori executarea unor asemenea măsuri, fără temei legal, precum şi de aplicarea abuzivă a măsurilor de prevenire, descoperire sau contracarare a ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale răspund civil, administrativ sau penal, după caz.

Art. 19. (…) culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă

Alin Bolbos
Aurelian Grama