Hollywood-ul procurorilor si politistilor

Pregatiti-va popcornul! Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Maramures, in colaborare cu alte structuri din cadrul Ministerului de Interne, va invita la film. Genul programului: comedie neagra. In rolurile principale: politisti si procurori, oameni platiti din banul public pentru a aplica legea. Prim-plan. Un „mascat” isi aranjeaza arma si se intoarce incet, ca in genericul de la „Tanar si nelinistit”. Coloana sonora: o sirena de politie. Panorama: niste mascati urca, hotarat, dealu’. Cadrul se muta pe un utilaj care coboara pe un drum forestier. Pe fundal, se aude: „Am iesit bine, bai, Cristi?”. „Perfect, acolo, cand ati dat in sus, nici n-o patinat”. „Io ase ma duc oriunde… Intotdeauna mi-i frica numa’ de coborare”. Sirena se aude iar. Stop. Misiune indeplinita. Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera lucreaza pentru noi. Aplauze. Organele de ancheta si de cercetare penala au devenit case de film. Justitia romana si anchetele se fac in direct, pe youtube sau la televizor, intr-un spectacol de sunet si imagini de prost-gust. Desi in toate tarile civilizate astfel de filmulete au rolul de a spori transparenta si, uneori, de a constitui proba in instanta (in caz de flagrant), politistii si procurorii romani din filmele institutiilor statului par mai interesati de scenariul si „rolul” filmului decat de ancheta in sine. Din productiile pline de glumite de autobaza, reiese ca actul de justitie din Romania a devenit o gluma proasta, infaptuita de niste baieti preocupati mai degraba de modul de parcare a masinilor, de modul de aranjare a pachetelor sau de surprinderea unui cadru bun pe camera video, decat de cercetarea cazului. Situatia e cu atat mai penibila, cu cat tocmai din filmele realizate ca dovada maxima de eficienta reiese ca procurorii merg la arestat fara catuse sau politistilor nu le ies la numaratoare cartusele de tigari confiscate, motiv pentru care sunt avertizati ca trebuie sa aduca altele, de acasa. Iar peste toate, „oamenii legii” cer inculpatilor sa priveasca la camera, pe motiv ca „asa se face la militie”. GAZETA va propune o „cronica” a filmelor regizate de procurori si politisti, platite de contribuabili si demne de „Zmeura de aur”.

Mega-productie. Casele de film DIICOT, DCCO, DIC –SRI prezinta filmul „Flagrantul”. Cadrul unu: doi mascati susotesc incet, sa nu se auda pe camera. Supravegheaza un apartament din blocul de vizavi. Unul casca, altul nu mai suporta tensiunea: „Uite, ce frumos o tras perdeaua”. Celalalt simte nevoia sa-l completeze: „Si uite ce lumina se face in interior. Uite, ce flacara face, ce lumina puternica”. Cadrul se muta pe o intrare de scara. Cineva avertizeaza, ferm: „Baga tot, vino-ncoa’”. Camera „fuge” spre interior, unde un „om al legii” articuleaza dur: „Culcat, mainile la ceafa, adu catusele”. Liniste. Colegii mascatului n-au catuse. „Ai catuse?”, insista procurorul. „Vin acuma”. Intre timp, suna un telefon, asa ca, pana vin catusele, mascatii vorbesc la mobil. Cadrul se muta iar spre iesirea din bloc. Procurorii si mascatii nu par suparati ca au facut risipa de „lumini si sunet” in spectacolul unei arestari la care au ajuns fara… catuse. Oamenii sunt preocupati de chestiuni mai importante: „N-ai inghetat, ma?”. „Inca nu. Si Mirel ii transpirat”. Cadru se muta iar intr-un birou. Un inculpat sta pe un scaun, cu capul plecat si cu catuse la maini. Intra un om al legii, cu o camera de filmat: „Prietene, capu’ sus, asa se face la militie, te fotografiezi si te amprentezi”.

„Casa de Film” Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Maramures. Filmul „Utilajul”. Scenariu: politistii de frontiera maramureseni au depistat, in zonele impadurite ale localitatii Borsa, alte doua utilaje noi, declarate ca fiind furate din Franta. Play: Apare o masina. Sirene. Cadrul se muta in camp. Dupa toata tevatura din comunicate, cu verificarile de saptamani intregi, iese la iveala profesionalismul politistilor si preocuparea pentru acest caz: „Am iesit bine cu el, nu, Cristi?”. “Da’ cum… Perfect. Acolo, cand ati dat in sus, nici n-o patinat…”. „Io ma duc aseee, oriundeee. Intotdeauna mi-i frica la coborare”. Filmul „Utilajul II”. Scenariu: politistii de frontiera maramureseni au depistat inca un utilaj, ascuns intr-o padure de la poalele Muntelui Pietrosu, pe raza localitatii Moisei, la o altitudine de aproximativ 1000 metri. Cadrul 1: politistii urca pe o poteca, incordati si pregatiti sa gaseasca utilajul: „Sa ducem si cetina Fanica, legam cetina dupa noi sa tina de…”. „De noroi”, completeaza Fanica. „Ha-ha”. „Acolo este (utilajul, n. red.). „In curte, e foarte important”. „Am io poza din curte”. Politistii incearca sa porneasca utilajul, dar mai scapa o glumita: „Cu ocazia asta, ii dam o cupa si la casa”.

Mega-operatiune. Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Maramures, in colaborare cu D.I.I.C.OT, a „destructurat” o retea de migranti, dupa ce a tras focuri de avertizare. Dupa ce microbuzul e parcat si migrantii incolonati, politistii incep alta operatiune: „socotitoarea”: „Numa’ sa-i numarati”, avertizeaza un politist ingrijorat. Altul, ascultator, incepe „numaratoarea”: „Unu, doi, tri, patru. cinci, sasa, septie”. Intre timp, doi politisti discuta, asa ca omul se opreste din numarat, incurcat probabil de discutie. „Ingrijoratul” intreaba iar: „Cati is?”. Omul nu rosteste sau nu mai stie cifra, asa ca raspunde: „Mai unu’”. Apoi, isi indreapta spatele si le spune raspicat pakistanezilor: „Strangeti randurile”. Evident, pakistanezii nu reactioneaza, pentru ca nu inteleg limba romana. Politistul insista: „Noua. Inca unul mai mic, acolo, in spate”. Evident, nici de aceasta data nu reactioneaza nimeni. Alta operatiune. De aceasta data, 8 cetateni asiatici sunt prinsi pe malul Tisei. Politistii nu mai vorbesc cu pakistanezii, vorbesc intre ei: „Cine ti-i sef de grupa? Suna-l, sa vina-ncoace”. Susoteli indescifrabile. Cineva explica ceva din spatele garii. In final, cineva isi „aminteste” de migranti: „Sa-i aduc ai?”. „Da, da, repede”.

Operatiunea „tigari de contrabanda”. In rolurile principale, tot politistii de frontiera maramureseni. Se aude o respiratie zgomotoasa. Cineva intreaba ingrijorat: „Ce, imi rup io picioarele?”. Altul: „Da’ nu incarcam tigarile?”. „Incarcam imediat”, raspunde altul, enervat. „Aici s-o filmat deja, nu poate sa intoarca Misu aia?”. Cineva striga: „Onciiii, hai de le numara”. Zgomot. Cineva care, dupa vorba si dupa port, pare sef: „No, bun, haideti voi acum. Restul, in sir indian, la aparat”. „Mosu’, putem incarca?”. „Puteti. Puneti-le frumos in rand, ca daca nu ies din cate am zis, fain frumos veti aduce fiecare de acasa cate un cartus”. „Doamne-feri. D-apoi da di ce, sefu’?”. „D-apoi cand le-am scris in actu’ de constatare, le-am scris 4, daca-s goale, aveti ce colecta voi o saptamana”. „Punem rumegus in loc”, completeaza un politist. Altul are o idee mai buna: „Lasam la abandon”. „Sefu’” isi vede de treaba: „No, de aieste ce-s mai jingase va ocupati voi”.

Alta operatiune care vizeaza tigari de contrabanda. In rolul principal, aceiasi politisti de frontiera maramureseni care, de aceasta data, privesc in zare, pe raul Tisa, si incearca sa desluseasca planul contrabandistilor. Deodata, ii „loveste” logica: „Aia is pescari, acolo, o plecat cu barca de aici”. „De unde o plecat cu barca, de o ajuns aici?”. „Exact de acolo o plecat”. „Da’ unde trebuia sa duca marfa?”. „Nu stia, numa’ pa malu’ asta”. „Aaaa, atata…”. Intr-o alta operatiune cu acelasi scop, un politist incearca sa faca pe „crainicul” TV. Deh, daca tot se filmeaza: „Sase, sase baxuri marca Rol Rolson de provenienta ucraineana, pe malul stang al malului Tisa”. Alt politist incearca sa „descoasa” un batranel: „Cum ati ajuns aici?”. „Am ajuns dupa niste lemne, sa-mi aduc de 2 metri, ca mi-o trebuit pentru… veniti acasa, sa va demonstrez”. „Pe unde ai ajuns?”. „Pe aici, pe poteca”. „Da’ nu ieste padure la dumneata?”. „Este, da’ io pa aici am umblat din copilarie”. Politistul renunta la „interogatoriul” din care a aflat traseul exact – poteca si scopul: obisnuinta din copilarie, si il dojeneste pe batran: „Numa’ pa langa apa iti place”. „Da…”. „Da, io ce stiu tot o sa va spun. Dar ce faceti cu caii nostri?”. „Ce facem cu caii, ii lasam aceia intr-o curte, nu-ti fa tu probleme. Pune mana pe toti trei”. Se aude un latrat si o voce care striga: „Grivei, vino incoace, Grivei!”.

Mega-operatiune care vizeaza destructurarea unei retele de contrabandisti sprijinita de un politist de frontiera. In plina actiune, cineva vorbeste la telefon: „Da, da, cum sa nu, au”. „Haideti, sus”, racneste un politist. „Cadrul” se muta pe un politist care sta de vorba cu un tanar: „Tu ii stii, da’ nu le stii numele, nu?”. „Nu le stiu numele”, repeta tanarul, iar politistul pare multumit de raspuns. Stop cadru.

Lista „mega-productiilor” poate continua. Dar, cu siguranta, vi s-a terminat popocornul si v-ati convins deja de eficienta si profundul profesionalism al „oamenilor legii”. Si ati aflat si raspunsul la intrebarea: ce fac politisti si procurorii platiti din banii publici in timpul serviciului? Raspunsul e simplu: zambesc la camera.

DGA rules

Spre deosebire de politistii de frontiera, procurorii Directiei Generale Anticoruptie Maramures incearca sa para sobri, in special in timpul actiunilor de flagrant. „Baiul” e ca, aproape de fiecare data, „coloana sonora” a operatiunii e asigurata de cate o melodie saltareata care se aude dintr-un radio. Procurorii se arata in toate misiunile extrem de preocupati si de filmarea „mitei”. „Va rog sa puneti banii pe masa si biletelul. Alti bani mai aveti?”. Liniste. „Va rog sa spuneti de unde aveti acesti bani. Ma auziti? Va rog sa raspundeti la intrebare”. Inculpatul raspunde: „Nu stiu”. „Cati bani sunt acolo?”. „Nu stiu”. „Nu stiti ce suma de bani este? De unde ii aveti?”. „Nu stiu de la cine”. Omul raspunde, intr-un final: „2 milioane”. Celalalt procuror incearca sa „depoziteze” mita. Colegul e preocupat insa de filmare: „Nu-i lua asa repede, sa-i poata filma”.

Conversatie muta, cu pakistanezi

In toate filmuletele care prezinta „operatiunea” de destructurare a retelelor de trafic de migranti, apar situatii penibile, in care politistii de frontiera se chinuiesc sa comunice cu pakistanezii sau georgienii in… limba romana. Ba, mai mult, se arata oarecum deranjati ca oamenii nu le raspund si ridica tonul. Oare frontieristii n-or fi auzit ca, in Pakistan si Georgia, nu se vorbeste romaneste?

Ioana LUCACEL