Fostul premier Adrian Năstase ar putea fi eliberat înainte de termen din închisoare, după ce Comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Jilava a dat aviz pozitiv cererii de eliberare condiţionată.
Membrii comisiei au considerat că s-a împlinit termenul la care poate fi eliberat Adrian Năstase, băzându-şi decizia pe activităţile pe care acesta le-a desfăşurat în timpul arestului.
Adrian Năstase va compărea în faţa unui complet de judecători care vor decide dacă validează avizul comisiei de la Jilava sau îl vor ţine pe fostul premier în detenţie până când acesta îşi va termina de ispăşit pedeapsa.
Adrian Năstase a fost condamnat în iunie 2012 la doi ani de închisoare, însă fiindcă are peste 60 de ani el trebuie să ispăşească doar o treime din pedeapsă, respectiv opt luni. Fostul premier a fost încarcerat în Penitenciarul Jilava, la sfârşitul lunii iunie.
Sursa: Adevarul