Afacerea Codec se naruie. Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj impune intrarea în legalitate. Acesta va propune revocarea protocolului de colaborare dintre CJ Cluj, IPJ Cluj si SC Codec SRL. Una dintre cele mai mari afaceri, care a pornit de la Cluj, si nu neaparat una cu care clujenii se pot mândri, este afacerea Codec. „Baietii destepti” adunati în jurul firmei clujene au reusit,  prin mijloace mai mult sau mai putin licite, sa o puna mâna pe o buna parte din banul public, resurse virate anual din portmoneele românilor. Si nu oricum, ci cu ajutorul fostei administratii a judetului Cluj. Gazeta v-a prezentat în repetate rânduri situatia afacerilor oneroase marca Codec, dar,  iata, ca în sfârsit apar primele semne ca autoritatile au aflat de neregulile afacerii liberale. Astfel, la începutul saptamânii trecute, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a declarat pentru un cotidian local faptul ca respectivul protocol nu este tocmai corect realizat, deoarece din acel acord trebuia exclusa firma Codec, pentru ca aceasta este o entitate privata comerciala. Alin Tise a declarat pentru Gazeta ca va propune în plenul Consiliului Judetean Cluj anularea protocolului cu societatea clujeana.    

Benefic pentru Codec

Contractul cu societatea Codec SRL este pe cale sa se prabuseasca. Dupa ce Autoritatea Nationala de Reglementare a Achizitiilor Publice au amendat mai multe primarii din judet pentru nerespectarea regimului achizitiilor publice, acum,  presedintele Consiliului Judetean Cluj a afirmat ca va începe demersurile pentru revocarea hotarârii Consiliului Judetean Cluj prin care se aproba respectiva colaborare. Principalul motiv: în cadrul respectivului protocol cadru nu avea ce sa caute firma Codec. Si ca lucrurile sa se complice si mai mult, pe tapet a aparut o societate, tot din Cluj, care contesta protocoalele cu societatea Codec, atât în Cluj, cât si în Suceava. Societatea Benefic a transmis Consiliului Judetean Cluj o cerere prin care preciza faptul ca respectivul protocol semnat între Consiliul Judetean Cluj, IPJ Cluj si SC Codec SRL este realizat fara a respecta legislatia în vigoare. În respectivul memoriu, SC Benefic SRL aminteste faptul ca aceasta „societate comerciala (n.r. SC Benefic SRL) are capacitatea de a presta servicii de monitorizare si control al traficului rutier în judetul dumneavoastra prin masurarea vitezei legale cu ajutorul unor mijloace tehnice performante fixe si mobile de ultima generatie, omologate si verificate metrologic, precum si de procesare a datelor”. Singura problema este ca respectiva firma nu poate sa valorifice potentialul respectivelor aparate, în conditiile în care Codec are usile deschise peste tot, iar patronii societatii sunt o serie de potentati ai vremii, mare parte dintre acestia cu locuri stabile în topul celor mai bogati 300 de români.  

Ilegal

În cererea adresata Consiliului Judetean, reprezentantii  SC Benefic SRL reclama faptul ca autoritatile locale judetene nu au tinut cont de normativele în vigoare. Mai mult decât atât, din respectivul memoriu, se poate întelege ca autoritatile judetene nu au dorit niciodata sa organizeze o licitatie pentru concesionarea acestui serviciu. „Pentru alegerea acestei societati, SC Codec SRL, nu s-a organizat nicio procedura de achizitie publica conform OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica (licitatie) si prin urmare în mod nelegal s-a ales o anume societate care sa presteze aceste servicii. (…) Practic, Consiliul Judetean Cluj s-a obligat prin protocolul de colaborare sa promoveze proiectul societatii SC Codec SRL la nivelul consiliilor locale si sa participe la implementarea acestui sistem. Astfel nu s-au respectat principiile nediscriminarii, tratamentului egal, transparentei utilizarii fondurilor publice  consacrate de art. 2 din OUG nr. 34/2006, fiind impusa o singura societate comerciala sa presteze servicii pentru care trebuia sa se respecte OUG nr. 34/2006. Nu este normal ca în România, tara membra a UE, sa se accepte utilizarea banilor publici fara respectarea normelor legale privind achizitiile publice. În mod evident acest protocol reprezinta o forma de discriminare a celorlalti agenti economici care pot presta servicii similare, în plus se încalca si principiul tratamentului egal de care trebuie sa beneficieze toti operatorii economici care presteaza servicii similare. Putem vorbi în acest caz de o totala lipsa de transparenta si de o utilizare ineficienta a banilor publici din moment ce concurenta este eliminata. SC Codec SRL poate sa-si fixeze dupa cum doreste nivelul remuneratiei primite de la unitatile administrative teritoriale fara sa poata fi luate în calcul si alte oferte. (…) Societatea noastra nu doreste altceva decât respectarea principiilor achizitiilor publice pentru ca orice operator economic interesat sa poata participa la procedura de atribuire a contractelor în baza carora sa se poata derula monitorizarea traficului rutier în vederea depistarii contraventiilor la regimul circulatiei”, se precizeaza în cererea trimisa Consiliului Judesean Cluj. 

Pute

Situatia companiei Codec este pe cale sa se „împuta”. Dupa imensele scandaluri în care numele societatii clujene Codec a tinut prim planul, autoritatile locale iau primele masuri împotriva acestei societati. Una dintre companiile de casa ale fostei administratii judetene, o parte din actionarii de la Codec fiind parteneri de afaceri cu fostul presedinte al Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara, societatea Codec a patruns nestingherita în marele ring al afacerilor oneroase clujene. Singura problema este ca toata aceasta afacere este ca un balon de sapun, care inevitabil se va sparge. Si pâna în momentul de fata a primit destul de multe lovituri, dezastrul fiind iminent. În prima instanta Autoritatea Nationala de Reglementare a Achizitiilor Publice a sanctionat primariile de pe raza judetului Cluj pentru nerespectarea regimului achizitiilor publice. Apoi, autoritatile locale din Feleacu au anulat întelegerea cu Codec, exact pentru acest motiv. Punctul culminant este declaratia lui Alin Tise, care marcheaza începutul sfârsitului pentru compania Codec. În mod normal, toate contractele realizate cu primariile de pe raza judetului cu privire la concesionarea acestui serviciu ar trebui reziliate si refacute conform legii. Daca acest lucru se va întâmpla, este curios de observat daca si dupa viitoarele licitatii primariile vor fi nevoite sa scoata 49 % din cuantumul amenzilor si sa vireze respectivii bani în conturile societatii câstigatoare.      

Tise vrea intrarea în legalitate

Cererea respectiva si materialele publicate de catre presa clujeana nu au ramas fara ecou. Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj a declarat ca va propune anularea hotarârii de Consiliu Judetean prin care s-a aprobat protocolul cu Codec SRL, dorind în primul rând intrarea în legalitate. “Voi propune Consiliului Judetean revocarea hotarârii prin care s-a aprobat protocolul cu firma Codec si voi propune, totodata, spre aprobare un nou protocol doar cu Inspectoratul Judetean de Politie Cluj, ca institutie publica, fara sa ne mai implicam în raporturile dintre o entitate privata si o autoritate publica. Sustinem orice masura care sa duca la o ameliorare a situatiei accidentelor de pe soselele judetului Cluj, însa o vom face doar într-un cadru strict institutional si în parteneriat doar cu institutiile care au atributii în prevenirea acestui fenomen”, a declarat Alin Tise.

Augustin Stanciu

2 COMENTARII

  1. din cite am vazut pe posturi politistii clujeni par a fi cei mai afectati de anularea contractelor codec;de ce oare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.