Victor Ponta l-a nominalizat pe posibilul viitor ministru al Justiției. Este vorba de procurorul Robert Cazanciuc, fost coleg de facultate cu Victor Ponta și fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, Cazanciuc a făcut parte, alături de Ponta, din corpul de control al fostului Prim Ministru Adrian Năstase. Ulterior, a ocupat funcția de purtător de cuvânt al Parchetului General până în mai 2012. El şi-a început cariera profesională în anul 1995, în urma absolvirii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti.
La sfârșitul săptămânii trecute, Victor Ponta a lansat propunerea pentru postul de ministru al Justiției. Este vorba de actualul secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, Robert Cazanciuc, care a confirmat pentru site-ul luju.ro că acceptă numirea lansată de premier și, pentru a sublinia acest lucru, și-a dat demisia din magistratură.
Cazanciuc este de formație procuror. În 2001- 2004, a fost subsecretar de stat și membru în corpul de control al primului ministru. Ulterior, a ocupat funcția de purtător de cuvânt al Parchetului General până în mai 2012. El şi-a început cariera profesională în anul 1995, în urma absolvirii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. Până în anul 1998 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria SAI, responsabil cu supravegherea urmăririi penale. A absolvit în 1996 şi Institutul Naţional al Magistraturii. În anul 2005 Robert Cazanciuc a fost director general adjunct la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Apoi, până în 2008, a fost procuror şef al Biroului pentru relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cazanciuc a fost numit Secretar General al Ministerului Afacerilor Externe pe data de 21 mai 2012. A mai îndeplinit funcţia de Secretar General în MAE în perioada 15 aprilie 2009 – 15 aprilie 2012. Potrivit ultimei declarații de avere, Cazanciuc are două terenuri în Chitila și Prahova, un apartament în București, o casă în Chitila și două autoturisme. În 2011 a încasat un salariu de 210.637 de lei de la Ministerul Afacerilor Externe. Soția lui, director economic în cadrul Tarom, a câștigat în 2011, 67.000 de lei. Familia are un credit la bancă de 108.000 de euro.
Băsescu îl va accepta pe Cazanciuc
Anunțul demisiei lui Cazanciuc din funcția de procuror a fost făcut de Oana Schimdt Hăineală, președintele CSM.
„Am participat la ședința CSM, a fost o ședință legal constituită. Am votat toate punctele de pe ordinea de zi. Am solicitat și plenul CSM a fost de acord ca pe ordinea de zi să se găsească și cererea de demisie a lui Cazanciuc. După ce decretul va fi semnat de președintele Băsescu, voi face propunerea de numire a lui Robert Cazanciuc în funcția de ministru al Justiției. Dimineață l-am sunat pe președintele Traian Băsescu, l-am informat, nu a avut niciun fel de obiecție. Imediat după ce se emite decretul de eliberare din funcția de magistrat, pentru că nu vreau să fie o situație de incompatibilitate, îl voi numi în funcția de ministru. M-am gândit la mai multe persoane pentru această funcție, l-am ales însă pe Cazanciuc, îi mulțumesc că renunță la 18 ani de carieră în magistratură”, a declarat premierul Ponta în cadrul unei informări de presă.
Prim-ministrul a apreciat ca Robert Cazanciuc va reprezenta „un echilibru” în relația pe care România o are cu Comisia Europeană. „Este magistrat, mi-am dorit să asigurăm o stare de stabilitate la ministerul Justiției. M-am gândit la multe persoane dar aceasta va fi propunerea pe care o voi face președintelui”, a adăugat Ponta. Totodată, Ponta a respins unele acuzații mai vechi ale Elenei Udrea, precizând ca Robert Cazanciuc nu este finul său, deși „mi-aș fi dorit să fie”.
Cazanciuc, fosta “suliță” a lui Năstase
Cazanciuc a fost persoana responsabilă din MAE care a discutat cu presa în criza românilor răpiți în Algeria. În 2010, presa scria despre Cazanciuc că avea cel mai mare salariu de bază din MAE: 9.292 de lei, în timp ce ministrul de externe de la acea dată, Teodor Baconschi avea un salariu de „doar” 6.614 lei. Înainte să fie numit secretar general al MAE în 2009, Cazanciuc a fost purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Între anii 2001 și 2004, Robert Cazanciuc a făcut parte din conducerea Corpului de Control al premierului de atunci, Adrian Năstase.
CV de viitor ministru de Justiție
În anul 2009, Robert Cazanciuc a absolvit Masterul de Securitate judiciară al Universității Lucian Blaga din Sibiu. De asemenea, a beneficiat de câteva cursuri de formare și vizite de studiu în Franța, Germania și Statele Unite ale Americii. Conform CV-ului de pe site-ul MAE, printre experiențele sale profesionale se numără: organizarea „Conferinței procurorilor generali europeni” (București, Palatul Parlamentului, mai 2001), coordonarea conferinței „Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Informare și comunicare – Forme de prevenire a fraudei” (octombrie 2003), coordonarea grupului de lucru ce a elaborat împreună cu Asociația română de comunicații audio-vizuale, Agenția de Monitorizare a Presei și Centrul pentru Jurnalism Independent, „Proiectul legii privind asigurarea transparenței în acordarea fondurilor de publicitate” (octombrie 2004), coordonarea echipei de organizare a conferinței internaționale „Specificul reformei penitenciare în perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, PHARE 2003 (București, Palatul Parlamentului, mai 2005), membru al echipei de lucru pentru elaborarea și implementarea proiectului „Strategia de comunicare și relații publice a sistemului judiciar” (februarie 2007), coordonarea Comitetului de organizare al celui de-al treilea Summit Mondial al Procurorilor Generali (februarie 2008 – martie 2009).
Ștefan Trandafir