Trădătorii sunt o specie aparte care populează clasa politică românească dar și instituții ale statului român. Unii își trădează electoratul, alții își trădează principiile, unii își trădează partidul, dar de departe cei care sunt cei mai ticăloși sunt cei care își trădează Credința și Neamul.
Pe cei din ultima categorie, prezenți la Camera Deputaților, îi vom identifica în funcție de cum vor vota pentru modificarea Legii românilor de pretutindeni acolo unde, pentru prima dată, denumirile istorice ale românilor de pretutindeni vor fi trecute în lege.
Romanian Global News are informații că lobby-ul desfășurat de agenturile Serbiei, Greciei, Bulgariei, Ucrainei dar și a SIS-ului de la Chișinău care își desfășoară activitatea în România s-a activat și prin tot felul de agenți de influență, de la foști și actuali securiști care au fost racolați când s-au aflat la post în țările respective până la oameni de afaceri apropiați de interesele statelor menționate, cu toții s-au mobilizat pentru ca proiectul de modificare a legii să nu treacă.
Mulți dintre acești agenți de influență sunt în structurile statului român sau în Parlament.
Ei vor încerca să determine un vot negativ la o cerere legitimă a românilor (moldoveni, aromâni, meglenoromâni, vlahi, istroromâni… etc.) din jurul frontierelor și Balcani care vor ca denumirile istorice românești pe care ei încă le poartă să fie recunoscute de Țara Mamă, și nimeni să nu le mai spună că nu sunt români. Punctul lor este ferm sprijinit de cel mai înalt for științific al românilor, Academia Română.
Așa cum Germania recunoaște ca germani pe cei care se numesc șvabi sau sași sau nemți sau allemande așa și românii noștri, indiferent cum sunt numiți sau se autodenumesc ei, doresc această recunoaștere.
Trădătorii vor încerca să-și justifice trădarea prin tot felul de scuze. De la stricarea relațiilor cu “țările vecine și prietene” până la “nu ne lasă Bruxellul” sau “trebuie să mai lucrăm pe text” etc.
Numai că atunci când îți trădezi Neamul orice scuză devine acuză, iar cel care o face, indiferent de poziție și de scuze devine doar un Trădător. Nimic mai mult! Iar această trădare îl va urmări permanent chiar și dincolo de mormânt la Judecata de Apoi.
Articol unic: Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, se modifica dupa cum urmeaza: Articolul 1, alineatul (1) a) se modifica și va avea urmatorul cuprins:
ART. 1. alin (1) a) drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor Romaniei, indiferent de modul în care aceștia sunt apelati (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi,vlasi, volohi, macedo-armânji, precum si toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni;
“Delegația românilor timoceni a mulțumit Senatului pentru votul dat la modificările aduse Legii românilor de pretutindeni, subliniind că votarea acestor modificări care legiferează denumirile istorice ale românilor vin să repare o nedreptate istorică cu multe consecințe pentru românii din Balcani dar nu numai…
Ca și la Senat, delegația din Timoc a făcut apel la deputații români să voteze inițiativa de introducere în Legea românilor de pretutindeni a denumirilor istorice ale românilor de pretutindeni spunând că numai cei care nu apără interesele românești ar putea vota împotriva unei asemenea legi.”
Romanian Global News