Societatea Zicu Impex, deţinută de Zaharie Burde, beneficiază de suplimentări pe bandă rulantă din contracte pe bani publici. Gazeta de Cluj vă prezintă cum a ajuns ca fiecare dintre cele două contracte ale societăţii cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) să fie suplimentate, dar şi cum au suplimentat lucrările la cadastru până ce oficialii instituţiei nu au mai putut accepta creşterea imensă a preţului iniţial.

Zaharie Burde este unicul administrator şi acţionar al societăţii Zicu Impex. Societatea a declarat în 2011 o cifră de afaceri de 7,3 milioane de lei, profit de 77.076 lei şi datorii de 2,1 milioane de lei. Societatea Zicu Impex a câştigat numeroase licitaţii pe bani publici, ultima dintre ele fiind adjudecată chiar la începutul acestui an, când oficialii comunei Căşeiu au acordat un contract de 2,4 milioane de lei către firma menţionată. Actul prevede alimentarea cu apă în localitatea Rugăşeşti din comuna Căşeiu.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu este o altă instituţie publică care îmbogăţeşte conturile societăţii. Valoarea totală a contractului este de 588.725 lei.

O altă instituţie de învăţământ superior, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, a oferit numeroase contracte societăţii Zicu Impex, ultimul fiind pentru mansardarea şi reamenajarea Căminului 3 din Observator, unde lucrările au fost adjudecate în urmă cu trei ani pentru suma de 4,1 milioane de lei. Aceeaşi firmă a prins şi contractul construcţiei hotelului UTCN din Mărişel, procedură intitulată în mod oficial „construire imobil spaţii didactice şi de cazare, la Baza Mărişel, comuna Mărişel, judeţul Cluj.-Rezistenţă+Închideri.” La acea procedură, oficialii companiei au venit cu un preţ mai mic de jumătate din valoarea estimată, respectiv 2 milioane faţă de 5 milioane de lei.

Chiar şi Ministerul Finanţelor Publice este o altă instituţie care a acordat un contract societăţii Zicu Impex, care a licitat pentru construcţia unui sediu al Poliţiei de Frontieră în Vişeu de Sus, judeţul Maramureş. Contractul a fost de 697.823 euro, deşi oficialii statului se aşteptau să plătească 1,5 milioane de euro pentru această procedură.

Contractul pentru sediul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a fost atribuit în 2007, când constructorul Zicu Impex a oferit preţul de 8,8 milioane de lei. La acea vreme societatea i-a detronat pe greii construcţiilor din Cluj, Napoca SA şi ACI, însă din câte se poate observa socoteala de acasă nu seamănă cu cea din târg. Primul act adiţional al acestor lucrări a fost în valoare de 3,1 milioane de lei, lucrările depăşind deja cu mult pragul iniţial al autorităţilor. Sediul de lângă Iulius Mall nu va fi finalizat nici în acest an datorită unor greşeli în procedurile de licitaţie. Prefectul Vuşcan a anunţat că după sărbătorile Pascale va face o anchetă pentru a observa cine a întocmit greşit aceste proceduri de licitaţie şi care a fost cauza.

Culmea este că chiar şi poliţiştii s-au lăsat pe mâna celor de la Zicu Impex. Astfel, oficialii societăţii au construit şi imobilul Poliţiei Rutiere de pe strada Albac, contract pentru care Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Cluj a acordat societăţii suma de 1,4 milioane de lei. Aceasta este doar o suplimentare, pentru că lucrările iniţiale au costat 2,9 milioane de lei. Din câte se poate observa, cei de la Zicu Impex preferă licitaţiile aproape sub 50%. Firma nu este la prima suplimentare în cadrul lucrărilor de la Cadastru, ei mai având suplimentarea fondurilor şi în cadrul unei alte lucrări efectuate pentru Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj, când au construit şi complexul de cazare de la Colina, unde au oferit un preţ cu puţin sub cel aşteptat, respectiv şi-au ajudecat procedura cu 5.005.746 în loc de 5.015.405 lei. Din câte se poate observa, cei de la Zicu Impex au avut o relaţie bună cu cei de la poliţie chiar dacă au trebuie să suplimenteze şi această lucrare cu încă 2 milioane de lei. Astfel, poliţia a trebuit să plătească pe două lucrări ale societăţii Zicu Impex încă 3,4 milioane, dar nimeni nu a avut de suferit. Aşa se pot ridica uşoare semne de întrebare asupra modului în care poliţiştii lui Ioan Păcurar desfăşoară procedurile de licitaţie şi dacă greşesc, cine are curajul să îi verifice…

Până în prezent s-au cheltuit peste 10 milioane de lei pentru această construcţie, stadiul efectiv al lucrărilor fiind de doar 43%.

Burde Zaharie, administratorul Zicu Impex a declarat că situaţia de la Cadastru a apărut deoarece la licitaţie s-a mers pe liste de cantităţi şi nu pe un proiect tehnic. Potrivit acestuia, cantităţile de la licitaţie nu erau suficiente pentru a termina clădirea, nici pentru a se autoriza. „Eu am încasat banii pe ce am lucrat. Nu am bătut niciun cui fără dispoziţie de şantier şi acordul Oficiului de Cadastru, pentru că nu aveam voie să fac altfel. Am o corespondenţă şi acte care pot demonstra toate lucrările şi toţi banii încasaţi. Anul acesta am fost la Bucureşti şi mi s-a spus că trebuia să predau clădirea la cheie pentru că aşa se stipulează în contract. Păi cum s-o predau la cheie, dacă nu mi s-a dat ordin de reluare de lucrări şi nici nu s-au aprobat fondurile pentru ca lucrarea să se finalizeze. Oricum, nici în prezent Oficiul de Cadastru nu are proiectul tehnic final pentru finalizarea construcţiei. Eu n-am fugit, doar că nu mi s-a dat ordin să mai lucrez pe şantier”, a declarat pentru Ziua de Cluj administratorul.

Cu ce se ocupă institutul de Cadastru?

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj

Deviza institutului este: „PRIVEŞTE ÎN PERSPECTIVĂ”.

Evoluţia democratică a României în urma Revoluţiei din decembrie 1989 şi necesităţile socio-economice actuale, au impus modernizarea domeniului cadastrului şi publicităţii imobiliare, se arată în descrierea OCPI pe site-ul propriu.

Astfel, o serie de acte normative au permis revenirea imobilelor din proprietatea statului, la proprietarii lor de drept, fapt ce a dus la elaborarea celui mai important document care reglementează activitatea şi rolul în păstrarea evidenţei imobilelor de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară — Legea nr.7/1996.

Deviza „priveşte în perspectivă” se potriveşte ca o mănuşa structurii complexe pe care atât A.N.C.P.I. cât şi O.C.P.I. la nivel local o demonstrează prin implementarea în activitate a unor tehnologii moderne, ce au ca obiective majore creşterea nivelului de eficienţă prin reducerea birocraţiei, atragerea încrederii populaţiei în sistem şi ridicarea nivelului de satisfacţie a cetăţenilor.

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.