Noul director al Direcţiei Apelor Someş-Tisa (DAST) este Mircea Itu. Acesta este din Dej şi are doi fraţi “bazaţi”. Cornel este deputat PSD, iar Adrian face afaceri pe picior mare. Însă toţi trei au un punct în comun, anume omul de afaceri Ştefan Vuza. Astfel, chiar dacă, iniţial, noul şef al DAST a obţinut la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de conducere a DAST 66 de puncte, fapt care nu-i oferea posibilitatea să ocupe această funcţie, totul s-a rezolvat cu o contestaţie. Astfel, fratele unui deputat, al unui om de afaceri şi un apropiat al lui Ştefan Vuza, a mai obţinut câteva puncte, care l-au ajutat să devină director.
Săptămâna trecută, Direcţia Apelor Someş Tisa, instituţia care administrează bazinul hidrografic Someş-Tisa, are un nou director coordonator, în persoana dejeanului Mircea Itu. Acesta face parte din fieful social-democrat de la Cluj şi, prin intermediul fraţilor săi, deputatul Cornel Itu şi afaceristul Adrian Itu, Mircea are acces la cele mai puternice afaceri social-democrate din judeţ. Acesta se poate considera unul dintre apropiaţii şi protejaţii unuia dintre cei mai mai mari afacerişti din Cluj, Ştefan Vuza. Dejeanul Mircea Itu a ocupat importante funcţii de conducere, în cadrul unor firme deţinute de Serviciile Comerciale Române (SCR), titulatură sub care se ascund majoritatea afacerilor deţinute de Vuza. Din 1994, Mircea Itu a lucrat la SC Tiger Someş, companie deţinută de Vuza, iar fraţii lui, Adrian şi Cornel, au fost directori la SC Someş SA, o altă companie pe care Vuza a reuşit să pună mâna. De asemenea, este extrem de interesant modul în care Mircea Itu a ajuns să ocupe postul de conducere al Direcţiei Apelor Somes-Tisa, întrucât el a obţinut, iniţial, un punctaj insuficient. În perioada 25-27 mai 2009, Itu a concurat pentru postul de director coordonator la DAST, dar a obţinut doar 66 de puncte, spre deosebire de contracandidatul său de la acea dată, Gheorghe Pisculidis, care a obţinut 88 de puncte. Dar, spre deosebire de Pisculidis, Itu avea susţinere politică de 100%. Astfel, dejeanul a depus o contestaţie, comisia a reevaluat punctajul şi Itu a primit 75 de puncte, ceea ce i-a dat dreptul să fie admis pentru postul de director coordonator al DAST. În ultima perioadă, DAST a avut mari probleme în a-şi plăti propriii angajaţi. Conform unor informaţii, de la începul anului angajaţii DAST nu şi-au mai primit salariile integral. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care s-a produs această schimbare de conducere. Iniţial, la conducerea DAST se afla Marius Mânzat, iar, din pricina “culorii” politice, instituţia avea probleme în a primi fonduri de la guvern. Apariţia lui Itu a fost, conform unor informaţii, o condiţie impusă de PSD pentru ca proiectele aflate în derulare să primească, în continuare, finanţare. De altfel, în cadrul şedinţei de punere în funcţie, Alexandru Pintu, consilierul directorului general al Administraţiei Apelor Române, a declarat că funcţia pe care Mircea Itu a primit-o s-a datorat şi influenţei politice.
Afaceri de hârtie
De numele fraţilor Itu se leagă şi problemele cu care combinatul de celuloză şi hârtie SC Someş Dej s-a confruntat până acum. În iţele acestei afaceri sunt implicaţi Ştefan Vuza (actionarul majoritar al societăţii), Adrian Itu (directorul general al Someş-Tisa) şi Ioan Petric (directorul BCR Dej). Societatea a fost folosită de acest trio pentru contractarea unor credite care s-au dovedit a fi neperformante, fapt care a dus, inevitabil, la scăderea cotei de piaţă a combinatului. Chiar dacă, în trecut, s-a susţinut că, în urma creditelor, la Someş Dej au avut loc investiţii masive în utilaje, Gazeta de Cluj a prezentat în trecut faptul că “noile investiţii” făceau referire la utilaje vechi şi cumpărate la un preţ mult mai mic decât cel asumat în acte, iar bilanţurile contabile sunt refăcute pentru a beneficia de credite de la bănci, dar şi pentru a raporta. Cu acceptul lui Vuza, fabrica a fost “ţepuită” de fraţii Itu. Adrian Itu, directorul general al Somes-Dej, şi fratele acestuia, Cornel, deputat PSD, un influent personaj local, deţineau SC Tiger Someş, o firmă care a cumpărat, pentru mult timp, de la SC Someş Dej hârtie cu gramaj mic (produs considerat a fi cel mai scump) la un preţ sub cel de fabricaţie. Tiger Someş îi are ca acţionari pe italianul Valentino Fornaroli şi pe Adrian Itu. Cornel Itu, liderul PSD Dej, stă bine la capitolul relaţii comerciale cu combinatul, fiind acţionar, împreună cu fostul primar al Dejului, Ioan Ungur, la societatea Mecsom, cu sediul în Dej. Mecsom are contracte cu Somes Dej de mai mulţi ani, de la contracte pentru întreţinerea utilajelor, la cele ce vizează cumpărarea de fier vechi. Fratele actualului şef DAST, deputatul Cornel Itu, a strâns, până acum, o avere oficială destul de consistentă. El are jumătate dintr-un teren intravilan de 934 de metri pătraţi şi o casă de 300 de metri pătraţi, proprietăţi situate în municipiul Dej. Itu este acţionar la patru societăţi din Dej, Parc-Rex, Agro 33, Itcomar şi Mecsom, deţinând şi calitatea de administrator al ultimei. Nu are maşină, în schimb are un cont de 79.067 de lei la BCR şi o datorie de 42.500 de franci elveţieni la OTP Bank, scadentă în 2017. Anul trecut, Itu a realizat venituri de 51.638 de lei de la Mecsom Dej şi de 7.394 de lei în calitate de consilier judeţean, plus dividente de 19.890 de lei. Soţia sa este auditor la Curtea de Conturi Cluj şi a câştigat în anul precedent peste 78.000 de lei.
Fraţii Itu, amicii lui Vuza
Unul dintre personajele prin intermediul căruia fraţii Itu au ajuns să deţină o mare parte din afacerile care se derulează în Dej este omul de afaceri Ştefan Vuza, cel care controlează Serviciile Comerciale Române (SCR). Prima achiziţie de marcă înregistrată de SCR a fost făcută în cursul anului 1999, când Vuza a cumpărat de la FPS societatea Contactoare SA Buzău. La sfârşitul aceluiaşi an, a urmat o achiziţie mult mediatizată în paginile Gazetei de Cluj, anume aceea a societăţii Sinterom Cluj-Napoca. Pentru a cumpăra Sinterom de la acelaşi FPS, Vuza s-a folosit de proaspăta achiziţie, firma Contactoare Buzău, care avea o bună şi importantă cotă de piaţă şi corespundea cerinţelor FPS pentru vânzarea societăţii clujene. În anul 2001, a urmat Tehnofrig, iar de această dată, acţiunile nu au mai fost cumpărate prin Contactoare Buzău, ci printr-un SRL clujean, proaspăt înfiinţat de Vuza, A1 Impex. Acesta a cumpărat de la fostul APAPS, pachetul majoritar de acţiuni al Tehnofrig (65,39%). Valoarea totală a tranzacţiei dintre APAPS şi A1 Impex SRL a fost de 2,7 milioane dolari. Prin A1 Impex SRL, Ştefan Vuza a cumpărat, tot de la APAPS, şi societatea Uzuc Ploieşti. Pentru pachetul de 73,45% din acţiunile societăţii ploieştene, milionarul a plătit aproximativ 350.000 euro. La toate acestea, s-a adaugat şi societatea Chimcomplex Borzeşti, intrată şi ea în portofoliul de societăţi deţinute de SCR. Ştefan Vuza a început cu un magazin nonstop în localitatea Buhuşi, însă afaceristul s-a reorientat brusc spre industrie. Milionarul este fondatorul Federaţiei Române de Turism Sportiv şi a început afacerile în 1993, la Piatra-Neamţ, când a înfiinţat, împreună cu mai mulţi asociaţi, compania Servicile Comerciale Române (SCR), o “umbrelă“ care adăposteşte majoritatea firmelor deţinute. În portofoliul SCR se află companii ca Sinterom, Uzuc, Chimcomplex, Iasitex şi Contactoare Buzau. Dupa SCR, în 1994, a urmat înfiinţarea societăţii Eurohouse Com (comert), iar în 1998, Agenţia de Investiţii şi Afaceri (AISA Invest), care are deschis birouri de comerţ exterior la Teheran, Beijing, Moscova şi Jakarta.
CV-ul unui director cu puncte
2007 (Aprilie) – 2009
SC OTK PRINT RO SRL
Director Executiv
Obiect de activitate: producţia de ambalaje
2004 –2007 (Aprilie)
SC TIGER SOMES IMPEX SA
Director Executiv
1997 – 2004
SC TIGER SOMES IMPEX SA
Director Comercial
1994- 1997
SC TIGER SOMES IMPEX SA
Referent Comercial
1993 – 1994 (Iunie)
FARMASORB DEJ
Director Vânzări
1992 – 1993 (Mai)
CESOM DEJ
Inginer Mecanic
Ştefan Trandafir
sa-mi manci curu’ cu bani tai „de pe net”, bine?
Vedeti ce s-a intimplat cu fierul vechi de la salina OCNA DEJ{relatii:D-l Moldovan.Costea,Ptundus,Faur…D-na ITU}.
Au ramas fara locuri de munca 1200 de meseriasi datorita celor 3 ITU{groparii CCH-sului}.Se vorbeste de lemn achizitionat printr-o singura persoana la pret de 3 ori mai mare decit il cumpara de la cei care il; aduceau pina la poarta CCH, INtretinerea utilajelor de catre MECSOM la preturi „Fara concurenta” si asa mai departe…
Trandafire: vezi avere,centru de echitatie, lacuri piscicole,terenuri de sport cu instalatie de nocturna,cladirea in forma de L vis a vis de Primarie,masinile sunt pe firme si cite nu le stim.
I-a agatat VUZA,dar prea tirziu,combinatul era falimentat,oamenii au ramas someri.
D-le Trandafir sunteti cam prost informat:
Functiile de conducere ocupate de Dl. Itu Mircea nu au nici o legatura cu firmele detinute de SCR ale D-lui Vuza.
„…fratii lui, Adrian si Cornel au fost directori la SC SOMES SA”
„Adrian Itu……, si fratele acestuia,Cornel,….detineau SC Tiger Somes…….”
„Tiger Somes ii are ca actionari pe Valentino Fornaroli si pe Adrian Itu”
Va sugerez sa va documentati mai bine inainte de-a scrie un articol, pentru a nu crea impresia ca tratati cu superficialitate munca pe care o prestati.
Este penibil sa apara in presa articole de genul acesta, cu informatii nereale, auzite in „scara blocului”.
sa bage pula in masa toti itu
ce nu am dreptate,ziceti nu
Fratii itu au furat de la toti iclusiv de la prieteni.La inceput ii incuraja sa lucreze cu firmele lor dupa care le cerea spaga sa le livreze marfa.Banditi care inafara de bani nu stiu nimic.