Codruţ Olaru, propus pentru funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţionează în proiectul său managerial printre priorităţile imediate acordarea iniţiativei legislative pentru Ministerul Public.

„Această prioritate trebuie realizată de îndată, în contextul în care Ministerul Public este chemat să pună în practică dispoziţiile penale şi civile ale forului legislativ, dar nu are posibilitatea iniţierii directe a unor proiecte de legi, în condiţiile în care, în mod frecvent, constatările practice impun fie amendarea unor legi, fie adoptarea altora noi. Alternativele actuale oferite Ministerului Public, fie de a formula puncte de vedere pe marginea unor proiecte de legi iniţiate de alte instituţii sau lansate în dezbatere publică, fie exercitarea unei astfel de iniţiative prin intermediul altor instituţii cărora această prerogativă le este recunoscută (în principal, Ministerul Afacerilor Interne) nu mai pot continua”, arată Olaru în proiectul managerial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.