Turneul Stradivarius 2013 este gata de start. Din 10 mai, violonistul Alexandru Tomescu porneşte împreună cu vioara Stradivarius într-o călătorie prin 12 catedrale din tot atâtea oraşe ale ţării pentru a oferi un nou spectacol sincretic: anul acesta Integrala Sonatelor şi Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach vor fi prezentate de celebrul muzician în combinaţie cu un spectacol de lighting design, special conceput pentru a scoate la iveală lumina din fiecare lucrare.
Oraşele prin care va trece în acest an Turneul Naţional Stradivarius sunt Braşov (10 mai – Biserica Romano- Catolică „Sf. Petru şi Pavel), Târgu Mureş (11 mai – Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Botezătorul”), Cluj- Napoca (13 mai – Biserica Reformată Centrală, str. Kogălniceanu), Baia Mare (14 mai – Biserica Romano- Catolică „Sf. Treime”), Oradea (16 mai – Bazilica Romano-Catolică), Timişoara (18 mai – Biserica Romano- Catolică Millennium), Dumbrăveni (20 mai – Biserica Armenească), Iaşi (22 mai – Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”), Bacău (23 mai – Catedrala Catolică „Sf. Petru şi Pavel), Constanţa (25 mai – Sf. Anton de Padova), Piteşti (27 mai – Biserica Romano-Catolică Sf. Anton), pentru ca la final, evenimentul să se încheie la Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti (29 mai).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.