Adrian Cioroianu: „Imaginea Romaniei, dezavantajata de relatia dintre Guvern si Presedinte”

Reporter: Dată fiind situaţia actuală, atât din punctul de vedere al economiei globale, cât şi al modului în care este percepută România la nivel european – situaţia emigranţilor din Italia, Spania, relaţia cu Republica Moldova, ce calităţi ar trebui să aibă diplomaţii români, cum ar trebui să procedeze, pentru a limita efectele negative asupra ţării noastre?

Adrian Coioroianu: Diplomaţii nu pot să facă minuni, imaginea ţării este dată de ceea ce se întâmplă în România. Numai pe vremea comunismului ne imaginam că acţiunile de cosmetizare au vreun rezultat. În lumea de astăzi, nu mai poţi să ascunzi nimic, nici ce e bun, nici ce e rău. Şi, din păcate, imaginea României suferă de pe urma realităţii. În condiţiile acestea, sigur că diplomaţii trebuie să fie ei înşişi un exemplu, dar, în ziua de astăzi, oricine iese din România este, într-un fel, un amabasador, el reprezintă ţara noastră. Persoanele care ies din ţară au legătură cu imaginea, uneori nefavorabilă, pe care o au românii în aceste ţări. Pe de-o parte, trebuie să le cerem diplomaţilor să-şi facă treaba cu seriozitate, iar pe de altă parte, noi trebuie să fim realişti şi să ne dăm seama că, singuri, nu pot schimba imaginea. Pot doar insista asupra laturilor noastre favorabile. Asta nici măcar nu are legătură cu criza, să nu ne imaginăm că imaginea nefavorabilă pe care, uneori, anumiţi români o lasă în urmă are de-a face cu criza. Mai degrabă are legătură cu criza de educaţie din România.

 

 

Rep.: Cum ar putea fi schimbată percepţia străinilor faţă de ţara noastră?

A.C.: În primul rând, schimbând realitatea din ţara noastră. Pentru că percepţia străinilor este dată uneori de realitatea din România, de decăderea limbajului, discursului public din România, faptul că mârlănia tinde să domine, deci sunt lucruri pe care, practic, le vezi cu ochii închişi în ţară. În aceste condiţii, eu nu văd că am exporta produse de excelenţă. Ne-am iluzionat ani la rândul cu olimpicii noştri şi am ajuns în situaţia în care, în universităţile din România, dispar facultăţi de matematică, fizică şi chimie, cele care, altă dată, ne aduceau olimpici şi noi ne lăudam cu ei. În trecut, eram supăraţi pe occidentali că nu-i văd şi pe olimpicii noştri, iată că facultăţile noastre dispar, aceste specalizări dispar pe fondul unei indiferenţe comune. În condiţia în care, în România, tinde să domine proasta creştere şi discursul care nu are nimic de-a face cu bunul simţ, lucrurile de valoare tind să fie lăsate deoparte. În aceste condiţii, mă tem că nimeni nu va putea face campanii de imagine şi, în măsura în care se vor face, vor fi bani pierduţi, pentru că noi înşine suntem nemulţumiţi de ceea ce vedem în jurul nostru. Cum am putea cere unor străini să vadă altceva decât ceea ce vedem noi?

Rep.: Putem afirma, fără a cădea în derizoriu, că, de la Nicolae Titulescu, România nu a mai avut un diplomat la fel de vizibil. Putem afirma că diplomaţia românească nu este una de succes? Putem afirma că diplomaţia în România se face „după ureche”?

A.C.: Acestea sunt mituri, noi am avut diplomaţi şi de la Titulescu încoace. Sigur că nu la fel de cunoscuţi. El este vizibil în manualele de istorie sau în educaţia noastră. Să nu credeţi că noi nu am mai avut diplomaţi de la Titulescu încoace. Diplomaţi veritabili am avut şi pe vremea comunismului şi în prezent, după cum am avut şi pe vremea lui Titulescu oameni care nu aveau ce să caute acolo. Într-adevăr, este o problemă selecţia cadrelor, felul în care se intră în minister, din punctul meu de vedere şi în ministere. La fel ca şi în majoritatea instituţiilor româneşti, selecţia personalului reprezintă o problemă pentru că unii intră pe merit, alţii în urma unor intervenţii, iar o parte prin sugestii din partea partidelor. Se întâmplă în toate instituţiile din România, de la o şcoală dintr-un sat până la ministere. Problema trebuie pusă la nivel global, e un rău mult mai adânc înrădăcinat în comportamentul nostru.

Rep.: Diplomaţia românească a eşuat în mai multe rânduri. Scandalul rromilor în Italia, înrăutăţirea relaţiilor cu Republica Moldova sunt două exemple foarte recente. Unde se situează diplomaţia românească în momentul de faţă?

A.C.: Aceste lucruri nu cad în sarcina diplomaţiei române. Să nu ne imaginăm că diplomaţia română trebuie să umble pe urma fiecărui român să-l tragă de urechi. Acestea sunt reguli pe care ar trebui să le înveţe fiecare, în cei şapte ani de acasă. Dacă nu le învaţă o să ne facă de râs în lume, nu există ambasadă sau diplomaţi care să stea pe urmele românilor. În privinţa relaţiei cu Moldova, diplomaţii sunt nişte executanţi. Ca fost ministru al afacerilor externe, am vizitat ambasada de la Chişinău. Vă pot spune că acei oameni făceau nişte eforturi colosale să continue activitatea diplomatică într-un mediu care nu le era întotdeauna foarte favorabil, cu toate şicanele care aveau loc. Relaţia cu Republica Moldova nu o contruiesc numai ambasadorii sau diplomaţii. Asta este consecinţa  neînţelegerilor care există la noi între Guvern şi Preşedinte. Ca om care am fost într-un guvern, stau şi mă întreb dacă nu cumva este rodul istoriei recente, de 20 de ani încoace, când responsabilitatea asupra politicii externe a fost împărţită între Guvern şi Preşedinte. Dacă cele două insituţii sunt în relaţii bune, să spunem că relaţia este mai bună. Când nu sunt relaţii bune, se întâmplă în consecinţă. Deci nu aş face responsabilă diplomaţia română pentru nivelul relaţiilor pe care le avem cu o ţară sau cu alta.

Rep.: În 1990 se vorbea de un aşa-numit „pod de flori” între Moldova şi România. Mai mult, la un moment dat, se punea problema unirii celor două ţări. Totuşi, din 1990, relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat constant, conducerea comunistă a republicii atacând constant Bucureştiul. Mai mult, atacurile cu pricina au rămas, de cele mai multe ori, fără ecou din partea diplomaţilor români. De ce nu a ripostat România? De ce au „înghiţit” autorităţile române toate ifosele comuniştilor români? Nu suntem capabili să gestionăm o situaţie atât de simplă sau, pur şi simplu, nu ne interesează subiectul?

A.C.: Niciodată nu s-a pus problema unirii. Problema unirii s-a pus numai la nivelul discuţiilor noastre, în presă, pe stradă sau în familii. Nici primul preşedinte post comunist al României, Ion Iliescu, nici primul preşedinte post sovietic al Republicii Moldova, Mircea Snegur,  nu şi-au pus problema unirii. În altă ordine de idei, campania aceasta, uneori provocatoare la adresa României, a apărut îndeosebi după anul 2000, după ce sistemul Voronin a venit la conducerea Republicii Moldova. Să nu ne închipuim, însă, că atacurile nu au primit răspuns pe linie diplomatică, dar nu orice se face public. Majoritatea provocărilor lansate de Republica Moldova au primit răspunsul cuvenit. Nu trebuie să ne lăsăm orbiţi de orice ieşire sau de orice frază lansată de preşedintele Voronin, care, de multe ori, au avut legătură cu faptul că noi ne pregăteam fie să devenim membri NATO, fie să aderăm la UE. Dar să nu credeţi că a înghiţit cineva astfel de gogoşi născute de sistemul politic de la Chişinău. Toate şi-au primit replică, chiar dacă nu s-a făcut public acest lucru. Ca să vă dau un exemplu, după alegerile din 5 aprilie, cred că s-a acţionat foarte bine, nu s-a făcut scandal din partea noastră şi acum UE îi va obliga, într-un fel, să renunţe la vize pentru cetăţenii UE, implicit pentru cetăţenii români, care sunt cetăţeni ai UE, nu au cum să facă discriminare numai faţă de România. Prin Bruxelles, noi vom obţine acest lucru, nu avea niciun sens să facem tămbălău. În vremea în care eu eram ministru şi ei ne expulzau pe bandă rulantă diplomaţii, noi am dat exact replica potrivită, în momentul care trebuia. Nu le-am rămas datori din punctul acesta de vedere. Toate ieşirile de la Chişinău sunt, de multe ori, numai spectacole publicate în ziare, ele sunt făcute să apară în ziare, dar asta nu înseamnă că Republica Moldova a câştigat ceva de pe urma lor sau că România a avut de pierdut. În ceea ce priveşte limba moldovenească, este campania preşedintelui Voronin, începută tot după 2001. În 2002, chiar au fost proteste impresionante ale studenţilor şi elevilor de la Chişinău, este încercarea preşedintelui Voronin de a construi, în mod propagandistic, o identitate moldovenească. Dânsul şi cei care sunt de acord cu el vorbesc de istoria Republicii Moldova, ele sunt acţiuni politice, n-au nimic de-a face cu ştiinţa sau cu lingvistica. Sunt, pur şi simplu, jocuri politice ale sistemului Voronin. În opinia mea, limba moldovenească nu există.

Rep.: Cum vi s-a părut reacţia Ministerului Afacerilor Externe vizavi de conflictele apărute imediat după alegerile din 5 aprilie din Republica Moldova? Consideraţi că am fost prea „diplomaţi” sau ar fi trebuit să avem o reacţie puţin mai virulentă, mai ales când preşedintele Vladimir Voronin a afirmat că România este principala vinovată pentru protestele care au degenerat în conflicte?

A.C.: Nu a fost nimic nou, nu îl condamn pe ministrul Diaconescu pentru reacţia legată de alegerile din Republica Moldova. Preşedintele Voronin, cel puţin din 2003, spune că România este stat imperialist, că are aspiraţii imperialiste, că vrea să unească România cu Republica Moldova cu forţa. Nu trebuie să-i dăm replică la orice frază, nu trebuie să-i dea replică diplomaţia românească la orice frază pentru că ar fi pierdere de vreme. Eu apreciez că s-a acţionat cu maturitate şi chiar am avut o discuţie, pe 10 aprilie, cu actualul ministru şi, pentru mine,  problema unde cred că trebuie să insiste actualul ministru este să îi convingem pe partenerii noştri din UE că România nu a fost implicată în mod ilicit în manifestaţiile din Republica Moldova. Aceasta este teza pe care a susţinut-o Voronin, teză preluată şi amplificată de anumiţi reprezentanţi din Duma de la Moscova. Diplomaţia românească este acum datoare să îi convingă pe partenerii noştri din UE şi din NATO că lucrurile nu stau aşa. Aceasta este sarcina diplomaţiei. Avem toate mijloacele necesare pentru acest lucru, participăm la toate întâlnirile membrilor UE şi NATO, suntem în toate comisiile de lucru, deci reprezentanţii noştri sunt implicaţi în acest mesaj instituţional. Trebuie să transmitem un mesaj coerent, ştiu că sunt oameni capabili să o facă, astfel încât nimeni să nu plece urechea la noi acuzaţii ale preşedintelui Voronin.

Rep.: Cum am putea să promovăm companiile naţionale, să atragem investiţii străine, să începem să practicăm aşa numita diplomaţie comercială? Există, în România anului 2009, o strategie a MAE legată de acest capitol?

A.C.: Ministerul Afacerilor Externe este doar o parte dintr-un proces mult mai amplu, el nu-şi poate asuma singur acest demers. Mai sunt şi alte ministere. În primul rând, firmele trebuie să fie foarte active. Acele firme care au dorit să iasă pe piaţa internaţională, au făcut-o, nu au aşteptat rugăminţi de la MAE. Pe de altă parte, atragerea fondurilor presupune, în principal, furnizarea de proiecte. Trebuie o legislaţie serioasă în interior, o infrastructură, relaţii de profesionalism în instituţiile noastre şi atunci vor veni şi fondurile. Ele nu vin dacă le invită un ambasador al României sau firmele mari. Ele vin când au propriile lor interese şi îşi fac calculele în funcţie de infrastructură, de climatul legislativ, în funcţie de seriozitatea lucrătorilor sau de mâna de lucru din România. În acest fel se atrag fondurile străine. Trebuie să le şi oferi ceva ca să vină. Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Există firme care au venit deja, dar există riscul ca ele să plece în alte ţări, în care mâna de lucru e mai ieftină, de regulă sunt o serie de ramuri economice care se deplasează spre est. Sunt ramuri economice care au început prin a intra în Polonia, Ungaria, apoi au venit spre România, iar acum se deplasează spre Ucraina. Noi trebuie să luăm toate aceste lucruri în calcul atunci când concepem planul economic. Diplomaţii sunt doar interfaţa care poate să sprijine un concept sau un program economic, dar să nu ne aşteptăm ca numai ambasadorii să aducă fonduri în ţară.

Rep.: În urmă cu aproximativ un an, fostul ministrul al Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, menţiona că trebuie să se facă paşi către o diplomaţie economică modernă şi pragmatică. Se fac aceşti paşi, există semne că începe să mişte diplomaţia românească sau am rămas tot la stadiul de declaraţii?

A.C.: Aceşti paşi se fac, sigur că rezultatele nu se văd imediat. Problema la noi nu este direcţia spre care ne îndreptăm, este, mai degrabă, viteza cu care ne îndreptăm. Constituirea unei diplomaţii economice moderne nu a început nici cu domnul Comănescu, nici cu mine. Ea a început imediat după 1990, dar viteza a fost si este problematică. Acest proces merge în pas cu modernizarea întregii societăţi româneşti, funcţionarul va evolua o dată cu societatea în care lucrează.

Rep.: Cum este percepută România la nivel internaţional? Ce ştiu străinii despre noi, prin ce suntem cunoscuţi în afara ţării? Avem ceva care să ne promoveze, aşa numitele branduri de ţară?

A.C.: Din păcate, eu nu sunt foarte încântat de maniera în care sunt cunoscute brandurile româneşti. Sunt câteva de succes, din industria IT mai curând, în rest noi nu avem acele mărci care să reprezinte fanioane sau să fie un vârf de lance al imaginii României. Nu avem produse de excelenţă care să fie recunoscute la nivel european. Sunt unele excepţii, din domeniul software, care se descurcă foarte bine. Cu toate acestea, nu trebuie să cădem în cealaltă extremă şi să considerăm că imaginea României este definitiv compromisă. Asta se întâmplă în istorie deseori, sunt momente mai faste şi momente mai nefaste. Polonezii, în anii 1920, aveau probleme cu imaginea, în anii 1930, Italia a avut o astfel de problemă, Germania a avut o gravă problemă de imagine după al Doilea Război Mondial. Nu trebuie să disperăm acum, există soluţii. Numai că soluţia constă în muncă şi în excelenţă, nu în campanii de imagine. Eu nu am încredere deloc în campaniile de imagine pentru că, dacă produsul nu este bun, degeaba încerci să îi faci o campanie. Îl păcăleşti pe om o dată, dar a doua oară nu îl mai poţi păcăli. Ideal este să ai un produs bun, adică o realitate bună în România şi, pe baza acelei realităţi bune, să-i faci o propagandă. Ma îndoiesc că am putea să îi înşelăm pe alţii care sunt şi mai pretenţioşi decât românii.

Rep.: Din punctul dumneavoastră de vedere, cei trei europarlamentari controversaţi, Becali, Vadim şi EBA, pot aduce un plus de imagine ţării noastre sau riscăm să ne „şifonăm” şi mai tare imaginea?

A.C.: Nu aş rezuma numărul celor care nu au meritat să intre în Parlamentul European la aceştia trei. Mai sunt şi alţii care nu au ce căuta acolo. Aceste alegeri au scos personaje exotice din mai multe ţări ale Europei, cum e Partidul Piraţilor din Suedia. Sunt tot felul de personaje, unele foarte exotice, drept care nu aş face o dramă din cei trei. Rămâne de văzut ce fac ceilalţi care au fost aleşi, sunt 33 de români acolo. Nu aş spune că e neapărat o dramă naţională că au intrat cei trei, este expresia acestei Românii, în care contează să ai gura cât mai mare şi cam atât. Faptul că ei au fost aleşi arată că cineva a fost în spatele lor şi le-a dat voturi. Nu sunt ei responsabili de faptul că au ajuns în Parlamentul European, sunt cei care i-au trimis acolo şi care, probabil, ar dori să se identifice cu aceşti trei oameni şi cu alţii ca ei. E adevărat, la noi martirizarea ţine, şi foarte mulţi tineri au considerat că EBA e una care le seamănă. Telejustiţia i-a ajutat pe toţi, dar România nu e singura ţară care a trimis astfel de figuri în Parlamentul European, rămâne de văzut ce vor face acolo.

Silvia Boncuţiu