Potrivit Mirelei Plopeanu, oficiant, angajaţii din oficiile 1, 3 şi 13 au intrat deja în grevă, iar cei de la oficiul 1, de pe Regele Ferdinand, au ieşit în stradă pentru a protesta. „La nivelul Clujului sunt 400 de oficianţi, toţi vor intra în grevă. Urmează să primească actele adiţionale şi alţii şi, odată ce le primesc, vor intra în grevă. Nu putem accepta reducerea orelor de muncă şi a salariilor”, a declarat Mirela Plopeanu.Luni, peste 1.500 de poştaşi din 21 de oficii din Bucureşti au întrerupt lucrul, nemulţumiţi că cei din conducerea Companiei Naţionale Poşta Română vor să impună un număr de zile neplătite şi să reducă programul de lucru pentru toţi salariaţii. Ulterior, liderul sindical a anunţat că angajaţiii din cele aproximativ 20 de oficii care au fost în grevă au reluat munca la această oră.
sursa: City News