Emisiunile de divertisment din Franţa nu pot să iasă din clişeul „români egal cerşetori”. Aseară, emisiunea cu marionete „Les Guignols de l’Info” de la Canal+ l-a înfăţişat pe regizorul Cristian Mungiu în postură de cerşetor. Emisiunea „Les Guignols de l’Info” satirizează ştirile zilei, iar personajele sunt marionete. Cum una dintre aceste ştiri a fost şi Festivalul de Film de la Cannes, care a început aseară, a fost prezentat juriul festivalului, cu preşedintele Steven Spielberg şi, printre alţi membri, regizorul român Cristian Mungiu. Când a fost rostit numele lui Mungiu, a apărut o marionetă-cerşetor, care-i cerea lui Spielberg bani să-şi cumpere cameră de filmat. Personajul a început cu celebrul „S’il vous plait”, s-a plâns că are un tată în puşcărie, că mama e bolnavă şi a scos în cele din urmă şi un copil mic, pentru a impresiona. Rgizorul român, laureat în 2007 al marelui premiu de la Cannes, Palme d’Or, este anul acesta membru al juriului condus de Steven Spielberg
.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.