Votul final pentru proiectul de revizuire a Constituției a fost dat marți în Comisia de revizuire în absența parlamentarilor PDL și PPDD. Proiectul a fost adoptat cu 17 voturi pentru și o abținere, din partea parlamentarului clujean UDMR Mate Andras Levente.
PDL a anunţat luni că a decis să se retragă din Comisia de revizuire a Constituţiei şi să refuze să participe la dezbaterile din plenul Parlamentului pe această temă, potrivit vicepreşedintelui partidului Alin Tişe, care a arătat că PDL va participa la acţiuni în Parlament şi în stradă pentru a informa cetăţenii.
PPDD a decis în 13 iunie să îşi retragă reprezentanţii din Comisia de revizuire a Constituţiei, a anunţat atunci liderul grupului PPDD, Daniel Fenechiu, invocând ca motiv că dezbaterile sunt „o mascaradă”, sunt suspendări şi răzgândiri, proiectul fiind făcut în discuţii private Antonescu-Ponta.
Liderii USL au convenit să amâne votul din plenul Senatului asupra proiectului de revizuire a Constituţie pentru începutul lunii septembrie, în condiţiile în care avizul Curţii Constituţionale ar putea veni după încheierea actualei sesiuni parlamentare, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse din USL.