Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a numit pe Daniel Morar în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale Române pe 25 martie 2013, pentru un mandat de nouă ani. Potrivit articolului 6 din Legea 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea CCR, funcţia de judecător nu este compatibilă cu nicio altă funcţie publică sau privată. Cu toate acestea, Daniel Morar are pus la păstrare postul de procuror, spre deosebire de Mona Pivniceru, căreia i s-a respins această cerere.
“Funcţia de judecător este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.” De aceea, orice candidat pentru funcţia de judecător al CCR trebuie să demisioneze din postul pe care îl ocupă la data numirii sale. “În cazul în care candidatul ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de judecător al Curţii Constituţionale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcţie sau din partidul politic al cărui membru este. “În lumina acestor reglementări, pentru a-şi prelua funcţia de judecător al CCR, Daniel Morar solicită demisia din postul de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi cere în acelaşi timp rezervarea aceluiaşi post pentru o perioadă de nouă ani. Solicitarea lui Morar este neconstituţională, deoarece, conform articolului 125 din Constituţie “Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”, deci şi cu funcţia de judecător la CCR.
Hăineală îi face reverenţe lui Băsescu
În şedinţa din 04 iunie 2013, plenul CSM, prin Hotărârea nr. 472, ia act de demisia lui Daniel Morar din funcţia de procuror al Parchetului Curţii de Apel Cluj şi propune preşedintelui Traian Băsescu eliberarea acestuia din funcţie. Prin aceeaşi Hotărâre, făcând abstracţie de faptul că Morar a părăsit sistemul prin demisie, CSM i-a rezervat postul de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru o perioadă de nouă ani, până la terminarea mandatului de judecător la CCR. Toate acestea în temeiul articolului 33 din Legea nr. 303/2004 care prevede că “judecătorii Curţii Constituţionale care, la data numirii, aveau funcţia de judecător sau de procuror au dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul deţinut anterior” şi al articolului 69 din Legea 47/1992, care stipulează că “după încetarea mandatului ca urmare a expirării perioadei pentru care el a fost acordat, judecătorul are dreptul să revină în postul ocupat anterior, dacă numirea sa la Curtea Constituţională s-a făcut cu condiţia rezervării acestuia.” Cum articolele de lege invocate fac parte din legea internă de funcţionare a CSM, care sub nicio formă nu are întâietate asupra Constituţiei, rezervarea postului de procuror pentru Daniel Morar este neconstituţională. Totodată, în actul de rezervarea a postului de magistrat, dispus de CSM, nu se ţine cont de faptul nu este posibilă rezervarea unui post pentru cineva care a renunţat la acesta prin demisie. Prin Hotărârea nr. 472, dna. Hăineală, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, face o reverenţă păpuşarului CSM, Traian Băsescu, chiar dacă pentru aceasta trebuie să încalce Constituţia.
La Pivniceru nu s-a putut
Acum aproape un an, aceeaşi problemă se punea pentru Mona Pivniceru, preşedintele CSM la momentul respectiv şi care a fost propusă din partea PNL pentru funcţia de Ministru de Justiţie în guvernul Ponta. CSM refuză rezervarea postului de judecător pentru Mona Pivniceru, argumentând cu articolul 125 al Constituţiei: “Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”, deci şi cu funcţia de Ministru al Justiţiei. Din momentul în care Mona Pivniceru îşi depune demisia din funcţia de membru CSM pentru a putea primi învestitura de Ministru al Justiţiei, ea nu se mai poate întoarce în CSM numai dacă este din numită din nou, în condiţiile legii. Cum păpuşarul CSM, Traian Băsescu, care avea o istorie veche de dispute şi acuzaţii din partea Monei Pivniceru, nu o dorea în fruntea Ministerului, CSM s-a mişcat şi atunci în sensul indicat, aprobând demisia acesteia cu mare greutate, după aproape două săptămâni de scandaluri publice şi manevre de culise.
Istoria unei poveşti de dragoste
În vara anului 2009, în timpul vacanţei judecătoreşti, Executivul decide printr-un act normativ anularea sporurilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar din justiţie, gest care a declanşat un protest în sistemul judiciar. Timp de aproape două luni, magistraţii au intrat în sălile de judecată pentru a amâna procese, cazurile de urgenţă fiind însă soluţionate. În 10 septembrie 2009, Băsescu a participat la şedinţa CSM unde se analiza situaţia din Justiţie, în contextul în care magistraţii refuzau să lucreze. Preşedintele susţine că în Justiţie are loc o grevă, ceea ce este împotriva legii, iar Justiţia trebuie să intre imediat în legalitate. Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, Mona Pivniceru, a avut, la aceeaşi şedinţă, un lung schimb de replici cu şeful statului, pe care l-a acuzat că dă semnale care pot fi catalogate drept interferenţe în justiţie. Pivniceru i-a vorbit lui Băsescu despre faptul că judecătorii au o activitate foarte grea, în condiţiile în care au foarte multe cazuri de judecat, într-o mare de prevederi legislative contradictorii.
Judecătorii expuşi oprobriului public
În 14 decembrie 2010, Preşedintele Traian Băsescu afirma că niciun sistem de justiţie din UE nu a făcut atâta rău vreunei ţări precum cel românesc, apreciind că CSM nu a funcţionat corespunzător în mandatul trecut şi „a adus România acolo unde a adus-o din punctul de vedere al credibilităţii”. Pe16 decembrie 2010, Asociaţia Magistraţilor din România arăta, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, semnată de Mona Pivniceru, că este nepermis a expune judecătorul oprobiului public, iar dacă este nemulţumit de CSM, ar fi trebuit să-şi fi exercitat dreptul constituţional de mediere, nu să adopte poziţii partizane.
Radu Lungu
