Moștenitorii contelui Alexandru Mikes din Transilvania au revendicat numeroase teritorii din Florești și municipiul Cluj-Napoca, dar și 12.000 de hectare de păduri și terenuri în întreaga Românie. Ei sunt printre cei care au fost “fripți” de Victor Ponta când vorbea de “mafia retrocedărilor”. Surse de pe piaţă susţin că familia moştenitoare nu avea o dovadă clară că acele terenuri nu au fost deja revendicate prin intermediul Tribunalului de la Paris. De fapt, o parte din actele pentru care familia Roy Chowdhury, numele luat de fiica lui Mikes după căsătorie, a primit moştenirea din Floreşti ar fi dispărut din toate arhivele, atât de la Tribunalul Cluj, cât şi de la Armată.  O parte din terenurile retrocedate sunt chiar de pe suprafaţa actualului mall din Floreşti.

 

Fără documente au vrut moştenirea de-a gata

 

Comisia Judeţeană Cluj din cadrul Prefecturii le-a acordat iniţial urmaşilor contelui Mikes despăgubiri de 7,28 de hectare în natură şi 60,192 de hectare pentru despăgubiri materiale. Nemulţumitor pentru urmaşi de conte. Dosarul a fost returnat în primă instanţă de oficialii comisiei datorită lipsei unei documentaţii cadastrare cu privire la categoria de folosinţă a terenului propus pentru despăgubire în ceea ce priveşte suprafaţa de teren ce depăşeşte suprafaţa maximă de 50 de hectare teren agricol. La dosar nu au fost depuse iniţial actele din care să rezulte preluarea de către stat, după 1945, a suprafeţei de teren agricol, înscris la despăgubiri şi autorul de la care a fost preluată respectiva suprafaţă deoarece la dosar este ataşată documentaţie cadastrală din care rezultă că terenurile în suprafaţă de peste 50 de hectare teren agricol aparţin lui Mikes Alexandru. Un teren de 35,84 de hectare a fost preluat de CAP şi dat pentru construirea caselor de locuit. Cei de la comisia judeţeană au spus că acest teren nu face obiectul Legii 10. Instanţa le-a dat în schimb câştig de cauză.

Instanţa a mai cerut documente de la Consiliul Judeţean Cluj şi de la Arhivele Naţionale pentru a vedea dacă s-au prelucrat terenurile în baza reformei agrare, confirmare pe care au şi primit-o. La această solicitare reprezentantul reclamantei Roy Chowdhury Katalin Zsuzsanna arată că proba nu este utilă, deoarece contele Mikes nu s-a înscris în CAP şi pârâţii nu contesta  că terenul a fost preluat prin legea reformei agrare.

 

Terenuri pierdute pe fond, câştigate pe recurs

 

Roy Chowdhury Katalin Zsuzsanna a fost până nu demult domiciliată în Graz, Austria. Ea a cerut 135 de hectare restituire în natură şi 39,16 hectare de pe teritoriul judeţului Cluj. Printre cele mai importante terenuri revendicate sunt păduri din Floreşti şi terenul de la “Şapca Verde”, care i-ar fi fost confiscate de comunişti din proprietatea contelui Mikes şi acordat Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV). Din această suprafaţă 31,98 hectare aparţin Polus Real Estaste, companie care controlează mall-ul din Floreşti. Ei cer despăgubiri în natură pentru 96,58 de hectare din care 35,84 de hectare teren intravilan. Instituţia Prefectului a respins în primă instanţă contestaţia urmaşilor lui Mikes Alexandru. Judecătorul Sânziana Felicia Coroiu de la Judecătoria Cluj nu le-a acordat în primă instanţă drepturile totale urmaşilor lui Mikes, însă aceştia au câştigat la recurs conform sentinţei dată de magistraţii Dorin Tatu (n.r. preşedintele completului), Ana Sorina Seleşiu şi Anca Maria Budişan.

“Admite recursul declarat de Roy Chowdhury Katalin Zsuzsanna împotriva sentinţei civile 141 din 11.01.2010 dosar 8091/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca pe care o modifică în parte în sensul că accept în întregime acţiunea civilă formulată de reclamanta Roy Chowdhury Katalin Zsuzsanna împotriva părţilor Comisia Judeţean Cluj şi Primarul comunei Floreşti şi în consecinţă anulează în întregime HCJ nr. 825/9.10.2008 cu privire la suprafaţa totală de 35,84 de hectare de teren intravilan, situate în sat Floreşti, comuna Floreşti. Constată că terenul în suprafaţă de 35,84 de hectare intră sub incidenţa Legii nr. 10-2001. Irevocabilă”, se arată în sentinţa judecătorilor din 17 martie 2010.

Ioachim Vancea, fostul primar al comunei Floreşti, a fost chiar amendat de instanţă în această speţă cu 500 de lei conform art. 108 pct 2 lit e din codul de procedură civilă.

Roy Chowdhury Katalin Zsuzsanna este asociată cu soţul ei, Roy Chowdhury Alexander şi Roy Chowdhury Arun Gregor în cadrul societăţii Zabola Estate, unde au primit un alt castel al familiei Mikes. Conacul este în localitatea Zabala din judeţul Covasna. Firma a avut afaceri de 1,6 milioane de lei şi profit de 3.262 de lei, dar şi datorii de 2,9 milioane de lei. Aceştia au fost asociaţi şi în cadrul societăţii Zabola Estate Holding, care a fost radiată.

Culmea este că familia Roy Chowdury a fost asociată şi în cadrul companiei Mapworld, unde acţionarii actuali sunt Gyorgy Mihaly Buslig, Miklos Banffy, ambii cetăţeni maghiari, dar şi Szilard Madaras, Botond Jozsef Rakossy, cetăţeni români. Coincidență sau nu, Banffy Miklos a fost un alt conte din Transilvania și ministru de afaceri în Ungaria. Există posibilitatea ca între aceștia să fie o legătură, mai ales că familia Banffy a avut proprietăți majore în municipiul Cluj-Napoca și în împrejurimi.

Culmea este că moştenitorii lui Mikes au revendicat în total 12.000 de hectare de păduri, conform unui articol anterior apărut pe evz.ro. Conform sursei menţionate, revendicatorii se plângeau că oamenii legii le blochează dosarele de retrocedare.

 

Ponta i-a ars

 

Reamintim că Guvernul Ponta şi-a asumat răspunderea pe legea retrocedărilor imobiliare pentru ca samsarii imobiliari să nu mai poată beneficia de pe urma acestor procese. Una dintre prevederile importante ale acestei legi este că despăgubirile deja aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor precum și sumele stabilite prin hotărâri judecătorești rămân definitive și irevocabile, dar vor fi plătite în cinci ani de zile începând cu 1 ianuarie 2013. Suma de bani pe care un moștenitor o poate primi lunar este de minim 5.000 de lei. O altă prevedere poate mai important a acestei legi este că imobilele care au fost preluate în mod abuziv pe perioada regimului comunist li se vor returna foștilor proprietari în natură, însă condițiile impuse de noua lege a retrocedărilor spun că acele construcții vor fi date în următorii 10 ani.

Ponta a declarat la acea vreme că în topul retrocedărilor din România se află chiar Primăria municipiului Cluj-Napoca care a bătut recordul acordării daunelor pentru retrocedări: în cinci luni suma aceasta a crescut de la 100.000 de euro la 2 milioane de euro. Acele drepturi litigioase au fost ulterior vândute la aşa-zişii samsari imobiliari.

La un moment dat proprietarii companiei Polus Transilvania erau dispuși să dea 8 milioane de euro către USAMV pentru a stinge conflictul cu universitatea pentru terenul de la Șapca Verde.

 

Mikes ameninţă preoţii

 

Groful Alexandru Mikes este cunoscut în Floreşti ca o persoană care asuprea mai marii bisericii Greco-catolice. Acest lucru apare chiar pe site-ul bisericii Greco-catolice din Floreşti la descrierea unuia dintre prelaţi: “Iosif Gherman, 1940-1994, născut în Florești, a fost un preot blând, gospodar obștesc bun și un intelectual profund patriot. A prins cei mai grei ani de preoție: cedarea Ardealului, desființarea Bisericii Române Unite și comunizarea școlii. În anii terorii horthyste, alături de soția sa învățătoarea Eugenia Gherman, a întreținut flacăra conștiinței naționale și speranța în eliberarea de sub jugul fascist. Nu-i de mirare că de mai multe ori a fost amenințat cu împușcarea de groful Mikes Alexandru, căruia i s-a spus fățiș să deposedeze biserica românească din localitate de unele bunuri ce-i aparțineau ei. A sprijinit acțiunile culturale… Preotul losif Gherman s-a pensionat în 1970 și s-a mutat în Cluj-Napoca, unde a și murit în 1994.“

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.