CDT, vândut „la kilogram”. Stamatian se teme de „contra-pile”. Mircia Giurgiu doreşte o soluţie cât mai bună pentru populaţie
CDT se îndreaptă spre „morgă”…
După şedinţa de Guvern din 5 august, reporterii Gazetei de Cluj l-au contactat pe Florin Stamatian pentru a afla cum se „vede problema de la Bucureşti”. Prefectul a refuzat să facă publică soluţia deoarece, potrivit acestuia, vor apărea prea multe comentarii. „Acum 20 de minute (n.r. miercuri, 5 august), am expus problema în şedinţa de Guvern, am prezentat o soluţie care trebuie să fie agreată de Guvern. Nu pot să public soluţia propusă pentru că iar se comentează dacă e bună sau nu şi iar apar „contra-pile”. Deci am propus o soluţie care urmează să fie analizată şi în decurs de cel mult o săptămână să primesc o rezoluţie”, a declarat Florin Stamatian.
„Tratament” alternativ
În anul 2006, Consiliul Local Cluj-Napoca a emis o hotărâre prin care îşi exprimă disponibilitatea de a prelua Centru de Diagnostic şi Tratament. Hotărârea Consiliului Local (HCL 485/2006) prevede, printre altele, păstrarea „in integrum” a activităţii medicale. „Se acceptă de către Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca preluarea în domeniul public al municipiului şi în administrarea Consiliului Local al Centrului Clinic de Diagnostic şi Tratament Cluj-Napoca din imobilul situat în strada Moţilor numărul 19, prin alipirea la managementul şi patrimoniul Spitalului Municipal Cluj-Napoca, cu păstrarea în integrum a activităţii medicale”, se arată în respectiva hotărâre. Aceasă ofertă este încă valabilă, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat în ultima perioadă faptul că oferta rămâne „pe masă”. „Am spus că avem o hotărâre de Consiliu Local în care ne-am arătat disponibilitatea de a prelua Centrul de Diagnostic şi Tratament, dar înţeleg că sunt probleme la Casa de Asigurări cu achitarea datoriilor. Acolo se lucrează acum şi, între timp, inclusiv prefectul Stamatian a lucrat pe această temă şi a găsit soluţii, dar se lucrează la problema datoriilor. Întrebaţi-l pe dânsul, căci are toate detaliile”, a precizat Sorin Apostu.
Poziţia CDT
În cursul săptămânii trecute, reporterii Gazetei de Cluj au încercat să afle ce se întâmplă în cadrul policlinicii „direct de la sursă”. Deşi sunt direct afectaţi de această situaţie, cei peste 240 de angajaţi ai instituţiei nu cunosc variantele existente pentru rezolvarea acestui caz. „Din punctul nostru de vedere, situaţia este neschimbată. Noi nu ştim variantele, nu ştim ce urmează să se întâmple. Noi aşteptăm în continuare, din păcate nu avem amănunte”, a precizat purtătorul de cuvânt al CDT, Lucia Feticu. Aceasta a mai precizat că angajaţii policlinicii continuă să fie împărţiţi în două tabere, una care îşi doreşte reorganizarea, în baza Legii 124 şi o tabără care preferă să rămână într-un sistem care le oferă servicii medicale oamenilor cu o situaţie materială „dificilă”. Vă reamintim faptul că, la începutul lunii iulie, Lucia Feticu a declarat că, prin reorganizare, cele 70 de cabinete vor fi vândute, ceea ce înseamnă că nu se vor mai putea oferi toate serviciile. „În instituţia noastră, oamenii găsesc toate serviciile necesare, noi nu ne dorim reorganizarea în baza Legii 124, pentru că atunci nu am mai putea să oferim toate serviciile. Există, într-adevăr, un grup mai mic de interese care îşi doreşte acest lucru, să aibă propriul cabinet pe care să şi-l administreze. Trebuie să se găsească o soluţie pentru ca serviciile noastre să fie evaluate la valoarea lor reală, astfel încât să fie rentabile. Valoarea noastră ca instituţie tocmai aceasta este, că avem toate specialităţile, putem să oferim toate tipurile de servicii medicale şi că unui pacient i se pot face toate examinările necesare”, a explicat Lucia Feticu.
Veniturile Centrului de Diagnostic şi Tratament Cluj-Napoca sunt fluctuante de la o lună la alta, în funcţie de contractul cu Casa de Asigurări şi de numărul de consultaţii. Modul în care a fost forţată instituţia să lucreze până în prezent, adică să îşi plătească toate cheltuielile din veniturile pe care le realizează în contractul cu Casa de Asigurări, s-a dovedit a fi neviabil. Potrivit Luciei Feticu, dacă medicii ar fi plătiţi în funcţie de ceea ce realizează, s-ar putea evita discrepanţele între veniturile realizate de instituţie şi posibilităţile de a plăti salariile.
În structura actuală, CDT oferă servicii profilate pe Medicină Internă, Cardiologie, Neurologie, Chirurgie, Oncologie, Ortopedie, Psihiatrie, Psihologie, Endocrinologie, Oftalmologie, O.R.L., Stomatologie, Gastroenterologie, Urologie, Obstretică-Ginecologie, Planning Familial, Dermatologie, Reumatologie şi Balneologie.
Silvia Boncuţiu
stamatian vrea sa privatizeze cdt in folosul lui si al lui lucan,un ticalos.