Deşi ancheta care va stabili cauzele exacte ale acestui accident soldat cu trei morţi şi peste 180 de răniţi este în curs, firma de avocatură Ribbeck Law, cu sediul la Chicago, afirmă că sistemul de pilotare automată a avionului Boeing 777 ar putea fi de vină.

Boeing ar putea să fie vizat pentru toboganele de salvare utilizate de avion, care au rănit şi mai mult anumiţi pasageri şi le-au blocat ieşirea, adaugă Ribbeck, într-un comunicat.

Firma de avocatură evocă totodată eventuale probleme cu centurile de siguranţă, deoarece salvatorii „au fost nevoiţi să le dea cuţite membrilor echipajului, în interiorul avionului, pentru ca aceştia să elibereze pasageri”.

Acţiunea în justiţie a fost formulată la Chicago, unde se află sediul Boeing, şi va fi extinsă în zilele următoare atât la compania Asiana Airlines, cât şi la o serie de alte companii care „pot să fi fost vinovate de dezastru”, adaugă Ribbeck.

Primele rezultate ale anchetei asupra cauzelor accidentului, efectuate de Agenţia americană pentru securitatea transporturilor (NTSB), arată că avionul avea o viteză prea mică şi se afla prea jos, la apropierea de pista de aterizare.

Coada avionului s-a rupt după ce a lovit un dig care desparte pista de apă. Ulterior, avionul s-a prăbuşit pe burtă, după care a luat foc.

Zhang Yuan, care a fost rănită grav la coloana vertebrală şi care prezenta o fractură la un picior, a declarat că este important ca victimele să îşi apere drepturile „imediat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.