Gazeta de Cluj vă prezintă în exclusivitate contractul dintre Consiliul Local Cluj şi Impact Developer, act care ar putea aduce un prejudiciu de zeci de milioane de euro municipalităţii. Trucajul se poate observa din clauzele preferenţiale, dar există şi surse care îl reclamă. Emil Boc nu acţionează în niciun fel în urma eşecului colaborării cu dezvoltatorul imobiliar.

 

Societatea Impact a semnat contractul cadru cu Consiliul Local Cluj urmare a unei licitaţii trucate, licitaţii în urma căreia dezvoltatorul ar fi trebuit descalificat datorită obligaţiilor neachitate la bugetul de stat.

„Pe principiul că nu se pot face afaceri pe termen lung cu parteneri necorespunzători, autorităţile ar fi putut să se întrebe cum poate finanţa o societate un proiect de sute de milioane de euro când aceasta nu-şi achitase datoriile la stat. Mai mult, societatea era implicată în numeroase scandaluri, administratorul Dan Ioan Popp îşi începuse cariera cu societatea SC Serca SA-specializată în tranzacţionarea hârtiilor şi titlurilor de valoare, societate care promitea randamente foarte mari şi care, ca şi Caritas sau FNI, a lăsat păgubiţi mulţi investitori.

Scandalurile se ţineau lanţ de această societate, clauzele contractuale în relaţia cu cumpărătorii de imobile nu erau respectate şi prin urmare numeroşi clienţi s-au trezit obligaţi să plătească sume nejustificate sub pretextul aprecierii monedei naţionale în relaţia cu dolarul, iar alţii s-au ales cu pagube însemnate ca urmare a falimentului societăţii de leasing MTS, societate recomandată de dezvoltator.

În acest context CL decide cedarea controlului (contrar caietului de sarcini) societăţii mixte nou create SC LOMB cu toate că deţinea 51% din acţiuni, astfel preşedinţia CA cât şi două din cele trei locuri din CA reveneau dezvoltatorului.

 

Creditul pentru demararea lucrărilor

Impact contractează un credit de 12 mil EUR de la Piraeus Bank şi, întrucât criza bătea la uşă, iar problemele se ţineau scai de această societate, atât societatea cât şi directorul juridic Liviu Marius Niţă erau urmăriţi penal în mai multe dosare pentru falsuri în ceea ce priveşte documentaţiile de urbanism din proiectul Greenfield. SC LOMB semnează cu SC IMPACT D&C un contract de prestări servicii prin care prima se obliga să efectueze toate lucrările şi să achiziţioneze toate materialele (indiferent de preţ) de la dezvoltator.

Astfel banii ajunşi la SC LOMB se întorc la Impact ca urmare a emiterii de către aceasta din urmă a unor facturi aberante (studii de atragere a investitorilor, studii meteo etc.). Cum Impact nu mai avea capacitatea necesară să ducă proiectul LOMB mai departe era clar că se dorea forţarea unui litigiu din banul contribuabilului clujean.

Gazeta de Cluj avea informaţii din interiorul societăţii în legătură cu această strategie, şi pe cale de consecinţă a solicitat primăriei, în conformitate cu articolul 2632 din contractul cadru încheiat cu dezvoltatorul demiterea preşedintelui CA LOMB Niţă Liviu Marius întrucât împotriva acestuia începuse urmărirea penală.

Dacă primăria ar fi dat curs solicitării CL nu ar mai fi putut fi scoasă din acţionariat aşa cum s-a şi întâmplat de fapt cu largul concurs al urmăritului penal Liviu Marius Niţă, dar şi datorită absenţei reprezentantului CL, profesorul Inceu, plecat în străinătate.

Prin urmare s-a ajuns la situaţia aberantă ca o societate (aflată temporar în insolvenţă) implicată în numeroase scandaluri cu iz penal la Oradea, Constanţa, Bucureşti, Cluj, jud. Ilfov, care are sechestru asigurator pe bunuri  (4 milioane EUR) într-un alt proces penal – la solicitarea DNA, cu largul concurs al aceluiaşi urmărit penal Liviu Marius Niţă să solicite daune de zeci de milioane de euro din banul contribuabilului clujean.

Solicităm încă o dată ca primăria să depună plângere penală împotriva urmăritului penal Liviu Marius Niţă după modelele de la Bucureşti şi Oradea. Reamintim pe această cale că proaspătul demisionar de la ANRMAP, colegul de banca a lui Ponta, Dan Lucian Vlădescu a fost avocatul care a consiliat Impact în această strategie”, arată o sursă apropriată Impact.

 

Curajul lui Boc

Emil Boc nu a fost niciodată un om curajos. Nici nu a fost vreodată expert al unor proceduri legale, motiv pentru care contractul semnat de Primăria municipiului Cluj-Napoca cu societatea Impact a fost unul păgubos. Nici chiar la momentul în care societatea a intrat în insolvenţă, actul dintre cele două entităţi nu a putut fi anulat, neexistând o asemenea prevedere contractuală. Greşelile primarului Emil Boc şi ale acoliţilor săi au dus ca Primăria municipiului Cluj-Napoca să fie într-un litigiu de 52 de milioane de euro cu societatea Impact, lucru care pune bugetul local sub semnul incertitudinii. Culmea este că deşi cei de la Impact au încălcat legea în cadrul contractului cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc nu a avut curajul să le facă o plângere penală, precum s-a întâmplat la Oradea. Se pare că nici acea plângere nu a fost dusă la bun sfârşit, semnându-se tacit ”Pacea de la Oradea”. Sursele noastre ne-au informat că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi cu urbea de pe Someş, prefigurându-se „Pacea de la Cluj-Napoca”. Surse bine informate susţin că Lucian Mateescu a făcut recent o vizită fulger la Oradea, soldată cu „Pacea de la Oradea”, încheiată între IMPACT şi Primăria Oradea.

 

Tiberiu Hrihorciuc

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.