Medicii resping legea privind „creşterea veniturilor”

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de lege numit „Proiect pilot de creştere a veniturilor medicilor”. Acesta nu vizează însă alocări mai consistente către remunerarea personalului medical, ci propune o serie de schimbări în sistem care limitează libertatea de practică a medicilor, oferindu-le în acelaşi timp posibilitatea de a percepe plată direct de la pacient pentru servicii oferite în spital.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, crede că medicii ar putea să câştige mii de euro lunar lucrând numai la stat, dacă acest proiect pilot va fi implementat. Potrivit lui Nicolăescu, acest proiect va fi aplicat mai întâi în sistem pilot, în primul semestru din 2014. „De la 1 septembrie proiectul îşi va urma traseul, astfel încât până la sfârşitul anului să se poată face evaluările şi modificările astfel încât, atunci când intră în vigoare, să fie un proiect bun”, a precizat Nicolăescu. Deocamdată proiectul este în faza de dezbatere publică, însă medicii resping prevederile acestuia ca fiind o serie de aberaţii.

De exemplu, unul din articole prevede că medicii vor trebui să aleagă dacă lucrează cu normă întreagă la stat sau doar cu jumătate de normă. În cazul în care optează pentru normă întreagă la spitalul de stat, doctorii nu vor mai putea profesa şi la privat – în spitale sau cabinete private. Aceştia ar urma, potrivit proiectului de lege, să îşi suplimenteze veniturile din servicii medicale prestate la stat, dar în sistem de tip privat.

Problemele asociate acestei măsuri sunt mai multe, cea mai mare fiind că personalul spitalelor este deja deficitar şi aceste lipsuri s-ar putea accentua. „Medicii care acordă şi în prezent consultaţii la privat vor opta să lucreze cu jumătate de normă, pentru ca mai apoi să se ducă la privat. Dacă, în prezent, sunt multe specialităţi care au un deficit de medici, în viitor, odată cu aplicarea acestei norme, ne-am putea confrunta cu un deficit şi mai mare”, a declarat pentru cotidianul Gândul prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului de Copii „Marie Curie”.

 

Normă întreagă şi paturi private

O şi mai mare aberaţie li se pare medicilor ideea de a „închiria” paturi private de la spitalele în care lucrează. Medicii care vor opta să lucreze cu normă întreagă în spitalul de stat pot cere unităţii sanitare în care lucrează secţii sau paturi private. „Fiind vorba despre un sistem privat, consultaţiile în aceste secţii vor fi plătite de către pacient, în mod direct, sau prin asigurările private ale acestuia. Tariful perceptul de unitate sanitară pentru secţia sau paturile private vor fi afişate. O cotă din tariful pe care îl încasează medicul îl pune la dispoziţia echipei cu care lucrează, iar o parte, spitalului”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Din suma încasată de către medic, 60% rămâne acestuia, 30% va reveni echipei medicale, iar 10%, spitalului, a mai spus ministrul, precizând că numărul paturilor private nu va putea depăşi 20% din totalul celor publice. Toată activitatea privată din spitalul public se desfăşoară, bineînţeles, în afara programului de lucru.

„Nu cred că este treaba ministerului ce fac eu după programul de muncă. Poate vreau să îmi iau un al doilea job, dar care să nu fie în sistemul sanitar. Nici angajaţii care lucrează în trupele speciale nu au clauze contractuale în care să li se menţioneze că după programul de muncă nu au voie să facă şi altceva. Nu este constituţional ce vrea ministerul să facă”, a declarat pentru Gândul dr. Gabriel Lemnete, medic ginecolog de la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Polizu.

 

Cum se vor calcula salariile
Potrivit acestui proiect de lege, venitul medicilor va fi compus din „salariul de bază”, care va fi stabilit prin norme ulterioare, precum şi o parte variabilă, calculată “în funcţie de următoarele criterii de performanţă”, care vor fi determinate tot de nişte”normele ulterioare”. Principiile enunţate în proiectul de lege publicat de Ministerul Sănătăţii, salariile medicilor vor varia în plus sau în minus în funcţie de “competenta profesională care va fi cuantificată prin atestate, competenţe în legătură cu specialitatea în care profesează, lucrări de specialitate, publicaţii etc.”, “calitatea activităţii profesionale care are în vedere activitatea efectivă desfăşurată de categoria profesională vizată”, “cantitatea actului profesional are în vedere satisfacţia pacientului, costul mediu/boală, nr. mediu de zile spitalizare/patologie etc.”, “continuitatea în aceeaşi unitate sanitară” şi activitatea desfăşurată “exclusiv într-o unitate sanitară publică”, “cuantumul fondurilor rezultate din tratarea pacienţilor în regim privat, în cadrul unităţii”, sporuri pentru condiţii de muncă şi venituri din gărzi. O parte din acestea există deja de ani buni în sistem, iar altele nu reprezintă nici de departe criterii de performanţă.

Potrivit Hot News, în expunerea de motive a proiectului scrie că “prin acest proiect de act normativ se creează premisele necesare creşterii veniturilor medicilor din unităţile sanitare prin stimularea performanţei şi competitivităţii în sistemul sanitar”, iar textul normativ arată că “veniturile medicului pot creste prin sumele încasate de la spital pentru îngrijirea pacienţilor în regim privat în spitalul public.

 

Redistribuirea veniturilor

În cadrul unui interviu acordat Radio România Actualităţi, ministrul susţine că o parte din banii încasaţi de spitale vor merge şi către personal. Eugen Nicolăescu a declarat că o cotă parte din veniturile înregistrate în unităţile spitaliceşti vor putea fi redistribuite către echipele medicale, conform noului proiect de lege. „Conform acestui proiect de lege, implicit şi alte categorii sociale din spitalul public vor putea să beneficieze de o anume creştere a veniturilor, şi anume o cotă parte din veniturile pe care le aduce medicul şi care sunt înregistrate în spitalul respectiv se va putea duce şi către echipele care ajută. Medicii trebuie scoşi din grila de salarizare unitară bugetară. Este principiul fundamental al acestui proiect de lege. Deschidem o poartă importantă, şi anume ca în spitalele publice să se poată organiza secţii private sau paturi private, astfel încât un medic care este angajatul spitalului să nu se mai ducă pe la şapte cabinete şi chiar în spitalul în care lucrează să poată să asigure în afara programului de lucru asemenea consultaţii sau asemenea servicii medicale în regim privat”, a spus Nicolăescu.

 

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.