Proiectele din infrastructură, ameninţate. „Normal că, dacă nu ajung banii, vom renunţa la unele proiecte”. „Punctul de vedere al preşedintelui este că nu avem nevoie de drumuri în România”. „Cu siguranţă că Autostrada Transilvania este în pericol”

Autostrada Transilvania ar putea fi „încetinită” şi mai mult în anul 2010. Săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că, dacă nu se vor aloca 3,5 % din PIB pentru transporturi, se vor opri o parte din proiectele aflate în derulare. „Voi fi nevoit să ies şi să spun ce vom face cu sumele disponibile şi pe care dintre proiectele începute le vom opri”, a declarat Berceanu. Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Dorina Tiron, a declarat că nu există un plan concret pentru anul viitor, dar că sunt şanse ca proiectul Autostrăzii Transilvania să fie încetinit. „Normal că, dacă nu ajung banii, vom renunţa la unele proiecte, dar rămâne de văzut la care. Cel puţin două secţiuni, 2B şi 3C nu le părăsim. Nu vom mai deschide alte secţiuni. În mod normal, ar trebui să deschidem şi altele, dar este altceva. Nu o să mai putem finanţa, aşa cum ne-am gândit noi, construirea autostrăzii, adică să construim într-un an cel puţin o sută de kilometri. Avem deja proiecte pe rol şi nu mă pot pronunţa pentru ce va fi anul viitor. Poate e o strategie şi pentru domnul Berceanu. E o certitudine că, fără bani, nu se poate face nimic”, a declarat Tiron.  

Infrastructura, dependentă de „viitorul” Guvern

Analistul economic Daniel Dăianu a declarat că nu consideră relevantă această declaraţie. Potrivit acestuia, până când nu va fi sigur în ce formulă va fi guvernată România în 2010, declaraţiile actualilor miniştri nu au o greutate prea mare. „A făcut şi el o declaraţie cum vor face şi alţi miniştri. E o simplă declaraţie, nimic mai mult. Poate nici nu va mai fi ministru al Transporturilor în guvernul viitor, încă nici măcar nu e stabilit bugetul pe anul viitor”, a precizat Dăianu. Această părere este împărtăşită şi de preşedintele PSD Cluj, Valentin Cuibus. Acesta este de părere că viitoarea guvernare va decide, de fapt, soarta infrastructurii. „În primul rând, problema este legată de ce se va întâmpla la aceste alegeri. Punctul de vedere al preşedintelui este că nu avem nevoie de drumuri în România. În condiţiile acestea, dacă, Doamne fereşte, câştigă cumva alegerile, bugetul se va reduce şi vor avea de suferit atât drumurile, cât şi autostrada. Trebuie să ţinem cont că peste doi ani ar trebui să fie gata Autostrada Transilvania, dar anul acesta va fi aproape gata abia tronsonul acesta de 42 de kilometri, dar fără să se rezolve şi nodurile de acces. Va fi gata doar pentru ca să poată veni cineva să taie panglica. E clar că vom fi afectaţi, în condiţiile în care bugetul va fi foarte mic. Poate fi în pericol şi centura, pentru că ea a trecut printr-o Hotărâre de Guvern recentă şi, dacă fondurile vor fi insuficiente, şi această zonă va fi afectată şi toate proiectele de infrastructură vor fi afectate, cum e drumul Gherla – Dej, Cluj – Vatra Dornei şi tot ceea ce înseamnă infrastructură. Fără drumuri, moare turismul, se pierd investitorii, tot. E o gândire aiurea, mi-e imposibil să înţeleg de ce nu se concesionează proiectele. Au fost multe discuţii, dar, din păcate, nu s-a ajuns la nicio concluzie. Noi am luat împrumuturile acestea, faţă de care eu am reţineri mari, şi dacă facem greşeala ca aceşti bani să nu intre în infrastructură, vom avea probleme foarte mari în următorii ani. Cred că sunt nişte interese pe care noi nu le înţelegem”, a declarat Cuibus.

Toate proiectele din infrastructuă, în pericol

În cazul în care nu se vor continua investiţiile în infrastructură, relansarea economiei autohtone devine un „vis”. Analistul economic Liviu Voinea consideră că infrastructura este singura sursă alternativă de a trece peste criză, astfel încât orice piedică întâmpinată poate agrava situaţia, şi aşa grea, prin care trece ţara noastră. „Investiţiile în infrastructură sunt, probabil, singura sursă alternativă de a trece peste criză. Dacă se vor opri proiectele, se va întârzia relansarea economică. Pe de altă parte, pentru ca ele să se realizeze, condiţia estenţială este ca bugetul pe 2010 să se bazeze pe programare multianuală. Dacă nu va fi aşa, astfel încât să avem clar alocate sumele de investiţii pe proiecte, înseamnă într-adevăr că proiectele în infrastructură vor stagna. Nu ştiu de ce nu se concesionează, probabil că unii se gândesc că se obţin mai uşor fonduri europene, cu toate că acelea trebuie prima dată finanţate. După părerea mea, soluţia este prioritizarea unui număr de investiţii. Pe timp de criză, nu poţi să faci o sută de proiecte, dar se pot face cinci proiecte naţionale. Trebuie prioritizate, incluse în programarea multianuală şi finanţate”, a declarat Liviu Voinea. De ce nu se concesionează într-adevăr anumite tronsoane din autostradă? După cum spunea şi Valentin Cuibus, motivele sunt peste puterea de pricepere a majorităţii. Un răspuns în acest sens nu a putut să găsească nici senatorul PNL, Marius Nicoară. „Ei s-au lăudat că termină sectorul Gilău – Câmpia Turzii, dar sigur că este în pericol acest proiect. Dacă nu se termină măcar sectorul de autostradă până în Oradea, nu va avea nicio relevanţă. În mod cert, şi centurile ocolitoare şi drumurile judeţene sunt în pericol. Chiar nu ştiu de ce nu se realizează contracte de concesiune pentru autostrăzi, mai ales că infrastructura este una din pârghiile bune care pot să absoarbă forţa de muncă disponibilizată”, a declarat Nicoară.

Pronosticuri optimiste

Autorităţile locale sunt mai optimiste în ceea ce priveşte viitorul infrastructurii pentru judeţul Cluj. Atât directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Ion Pantelimon, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, consideră că proiectele importante din judeţul Cluj nu vor avea de suferit. În ceea ce îl priveşte pe Pantelimon, acesta consideră că lucrările la autostradă nu vor fi oprite, deoarece sunt asumate drept prioritate naţională de către actualul Guvern. „În niciun caz nu e în pericol autostrada Transilvania. Banii pentru tronsonul Gilău – Câmpia Turzii au fost cuprinşi în bugetul de anul acesta. Sunt convins că şi celelalte tronsoane, înspre Oradea şi înspre Braşov, vor fi finanţate. Garanţia este faptul că premierul şi Guvernul şi-au asumat ca o prioritate naţională această autostradă. Oricum, la nivelul judeţului Cluj, nu vor fi oprite investiţiile pentru că ele se derulează şi din bugetul propriu. Cred că se va vedea diferenţă în ceea ce priveşte finanţarea de la bugetul central, dar nu cred că lucrările mari, drumurile judeţene, centurile vor fi afectate. Centurile sunt pe punct de finalizare, e mai scump să le conservăm decât să le finalizăm, deci nu cred că vor fi probleme”, a afirmat Tişe. Mai mult, Pantelimon a făcut referire la costurile implicate de conservarea acestor proiecte în cazul în care vor fi oprite. Acesta consideră că banii necesari pentru procesul de conservare depăşesc suma necesară finalizării lucrărilor. „Autostrada Transilvania este prioritară în programul de guvernare, deci nu cred că vom avea probleme. Nici cu centura Clujului nu cred că vor fi probleme. Lucrările care sunt în prag de finalizare, în general, nu sunt oprite, sunt excluse de pe listă. Părerea mea este că afirmaţia ministrului a făcut referire la proiectele care sunt propuse, centura de sud şi alte proiecte în aşteptare. În ultima perioadă, ministrul, împreună cu premierul, au făcut multe vizite în ţară, iar primarii au ridicat tot felul de probleme. Eu cred că la aceste proiecte făcea, de fapt, referire ministrul, nu la proiectele care sunt pe finalizare. În cazul Autostrăzii Transilvania, ar trebui să se discute contractul cu Bechtel, altfel s-ar putea chiar rupe. Singura investiţie care să rămână pe buget ca şi autostradă ar trebui să fie Târgu Mureş-Borş, restul, de la Târgu Mureş la Braşov, să treacă pe parteneriat public-privat. Nicăieri nu s-au făcut autostrăzi pe bani publici, numai contractul nostru cu Bechtel din 2003”, a conchis Pantelimon.

Fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, consideră că Autostrada Transilvania este într-adevăr în pericol, iar contractele de concesiune lipsesc din cauza incompetenţei. „Cu siguranţă că Autostrada Transilvania este în pericol, ca şi multe alte proiecte. Guvernul actual şi-a bătut joc de infrastructură. Practic, în momentul de faţă, din cauza subfinanţării sunt blocate foarte multe proiecte. Mă refer inclusiv la proiecte care beneficiază de finanţare externă de un miliard de euro, dar din cauza faptului că nu s-au alocat sumele necesare pentru cofinanţare, nu pot fi utilizaţi acei bani. Nu înţeleg de ce Berceanu nu îşi dă demisia, din moment ce nu poate îndeplini obiectivele asumate în programul de guvernare. În raportul Comisiei Europene de depăşire a crizei este menţionată recomandarea potrivit căreia ar trebui să se utilizeze contracte de concesiune, de parteneriat public – privat, prin care să se atragă investiţii pentru obiectivele de infrastructură. Dar Berceanu nu ţine cont nici măcar de recomandările acestei comisii. Nu sunt în stare să concesioneze aceste porţiuni de autostradă, pentru că nu e un proces tocmai simplu”, a declarat Ludovic Orban.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.