Dispersarea sângeroasă de către armată şi poliţie a manifestanţilor pro-Morsi la Cairo şi violenţele care s-au propagat în toată ţara au provocat, miercuri, moartea a 464 de persoane, dintre care 421 de civili, a anunţat Guvernul egiptean într-un nou bilanţ, citat de AFP. Un total de 3.572 de răniţi au fost, de asemenea, înregistraţi în toată ţara, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit acestui bilanţ, aproximativ 200 de persoane au murit doar în pieţele Rabaa al-Adawiya şi Nahda din Cairo, care erau ocupate de aproximativ o lună şi jumătate de susţinătorii preşedintelui islamist Mohamed Morsi, destituit şi arestat de armată la 3 iulie. Egiptul a închis miercuri punctul de trecere a frontierei cu Fâşia Gaza pentru o durată nedeterminată, după violenţele provocate de dispersarea sângeroasă a susţinătorilor preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi, potrivit unui oficial din domeniul securităţii.
Violenţele s-au extins în întreaga ţară
Sute de muncitori palestinieni traversează în fiecare zi punctul de trecere de la Rafah, în Peninsula Sinai, în cele două sensuri. După intervenţia sângeroasă de miercuri a poliţiei şi a  armatei împotriva manifestanţilor, la Cairo, şi extinderea violenţelor în întreaga ţara, puterea instaurată de armată a decretat stare de urgenţă şi restricţii de circulaţie într-o mare parte a Egiptului. Premierul Egiptului, Hazem Beblawi, promite continuarea „procesului electoral” şi dă asigurări că forţele de ordine au acţionat „cu cea mai mare reţinere” împotriva manifestanţilor. „Mulţumesc poliţiei că a intervenit cu cea mai mare reţinere. Niciun stat care se respectă nu putea accepta o astfel de situaţie”, respectiv ocuparea a două zone centrale din Cairo de şase săptămâni, a spus premierul. După ce forţele militare din Egipt au curăţat cu brutalitate siturile ocupate de susţinătorii preşedintelui demis, Mohamed Morsi, comunitatea internaţională s-a revoltat. Liderii mondiali fac apel la toate părţile implicate în conflict, să se abţină de la violenţe şi să rezolve paşnic diferendele.
Răspunsul comunităţii internaţionale
Secretarul de Stat american, John Kerry, a îndemnat armata egipteană să convoace alegeri generale anticipate, considerând „deplorabile” actualele violenţe. „SUA condamnă cu tărie folosirea violenţei contra manifestanţilor în Egipt. Exprimăm condoleanţele noastre familiilor celor care au fost omorâţi”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al Casei Albe, Josh Earnest. Barack Obama a denunţat, joi, reprimarea manifestanţilor din Egipt, afirmând că ţara s-a angajat pe „un drum periculos”, şi a anunţat anularea manevrelor militare comune cu Cairo de luna viitoare, relatează AFP. Preşedintele, care a vorbit din Martha’s Vineyard, în Massachusetts (nord-est), unde îşi petrece vacanţa, la o zi de la moartea a 525 de persoane în violenţe, s-a ferit totuşi să rupă toate punţile de legătură cu armata egipteană, vorbind despre relaţii de durată între Washington şi Cairo şi afirmând că egiptenii sunt cei care trebuie
să îşi decidă viitorul. La rândul său, Franţa a cerut „încetarea imediată a acţiunilor de reprimare” din Egipt, sesizând ONU şi principalii săi parteneri „pentru adoptarea unei poziţii internaţionale”. Naţiunile Unite au condamnat violenţele din Egipt, iar Uniunea Europeană le-a cerut ambelor părţi implicate în conflict să dea dovadă de maximă reţinere. Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, le-a cerut luni ‘tuturor părţilor’ din Egipt ‘să evite provocările şi escaladarea violenţei’, în contextul în care zeci de persoane au fost ucise la Cairo în cursul unei manifestaţii pro-Morsi, potrivit AFP şi EFE.

UE vrea reconcilierea
‘Toţi cei care revendică legitimitatea trebuie să acţioneze în mod responsabil pentru binele ţării şi să evite orice provocare sau escaladare a violenţei’, a spus, într-un comunicat, şefa diplomaţiei europene. Catherine Ashton le-a cerut tuturor părţilor, în special preşedinţiei interimare şi celor cu funcţii de răspundere, ‘să avanseze spre reconciliere’. Cel puţin 51 de persoane au fost ucise şi 435 au fost rănite luni, în cursul unei manifestaţii a susţinătorilor preşedintelui înlăturat de la putere Mohamed Morsi, în faţa sediului Gărzii Republicane, la Cairo, potrivit unui nou bilanţ comunicat de serviciile de urgenţă. Preşedintele interimar, Adly Mansour, a dispus deschiderea unei anchete cu privire la aceste violenţe. Catherine Ashton şi-a exprimat încrederea că ancheta va fi desfăşurată ‘repede’ şi ‘în mod imparţial’ şi a reafirmat ‘în termenii cei mai puternici’ apelul la încetarea imediată a violenţelor. Totodată, Ambasada Rusiei la Cairo şi-a suspendat activitatea, iar preşedintele Turciei a declarat că violenţele din Egipt sunt inacceptabile. În urma violenţelor, vicepreşedintele Egiptului, Mohamed El Baradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a demisionat. Protestele Frăţiei Musulmane au început după ce preşedintele Mohamed Morsi a fost demis de către
Armată, pe 3 iulie.

ONU cere o anchetă
Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, a cerut joi o anchetă asupra modului în care au acţionat forţele de ordine din Egipt în confruntările de miercuri, soldate cu peste 500 de morţi, relatează AFP. Într-un comunicat publicat la Geneva, Pillay declară că „este necesară o anchetă independentă, imparţială, efectivă şi credibilă cu privire la acţiunile forţelor de securitate”. „Toţi cei care vor fi găsiţi vinovaţi” vor trebui „să răspundă”, a adăugat ea. Răspunsul ONU a dezvăluit, de asemenea, că numărul victimelor variază în funcţie de
surse. Guvernul egiptean avansează un număr de peste 500 de morţi, în timp ce Fraţii Musulmani vorbesc despre peste 2.000 de morţi, a subliniat ea. „Forţele de securitate trebuie să respecte legea şi trebuie să acţioneze respectând drepturile omului, inclusiv dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul de a manifesta paşnic”, a subliniat ea. Pillay a dezvăluit, de  asemenea, că există „informaţii privind atacuri asupra clădirilor publice şi edificiilor religioase comise de opozanţi ai Guvernului”, acte calificate drept „foarte îngrijorătoare”. „Cei care
sunt responsabili de astfel de acte criminale ar trebui aduşi în faţa justiţiei”, a continuat ea.

sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.