“În amplasamentul actual al Bastionului Croitorilor ar putea fi amenajat un local frumos cu mâncăruri medievale”. “Analizând ultimii 30 de ani de săpături la Ulpia Traiana Sarmizegetusa am ajuns la concluzia că s-a cercetat mult prea mult, s-a publicat mult prea puţin şi s-a valorificat mult prea puţin pentru marele public. “Cei mai mari cai din Europa au fost crescuţi şi la Jucu în zona fabricii Nokia, fiind aduşi din Asia centrală. Ferma romană era foarte mare şi incinta avea 120 pe 80 de metri, cât un stadion”, a declarat într-un interviu acordat Gazetei de Cluj Alexandru Diaconescu, conferenţiar doctor la catedra de Istorie Antică si Arheologie la Universitatea Babeş-Bolyai şi profesor consultant la Universitatea Newcastle Upon Time
Alexandru Diaconescu: Clujul roman este sub ruinele oraşului actual. Am fi avut o şansă să facem descoperiri arheologice. Arheologii puteau, timp de zece ani să facă cercetări în Piaţa Unirii. Însă, atât de mult s-au certat că nu mai au avut timp de descoperiri. Zona centrală a oraşului roman ar fi avut case foarte somptuoase. Clujul are multe lucruri de valoare care nu sunt la vedere. Sunt posibilităţi să fie făcute săpături, dar ţinând cont că oraşul actual este peste cel vechi, nu avem aceleaşi posibilităţi ca la Ulpia Traiana Sarmizegetusa unde oraşul vechi este liber, nu sunt construcţii peste el. Acolo poţi săpa oraşul antic, pe când în Cluj nu se poate pentru că este acoperit de construcţiile actuale. Forumul roman din vechiul oraş este la Nord de catedrala Sfântului Mihail. La sud erau case particulare, cu curte pavată, cu fântână în mijloc. Din păcate nu s-au finalizat săpăturile pentru a le descoperi în totalitate. Ca să înţelegi partea mică a acelei case care s-a păstrat sub acea sticlă din Piaţa Unirii trebuie să fi un adevărat specialist. Acestea sunt soluţiile unor oameni care nu au înţelegere pentru ruine.
Rep.: În contextual în care ruinele vechiului oraş roman sunt acoperite de actualele construcţii, am putea lua în considerare alte monumente care ar trebui puse mai mult în valoare în municipiul Cluj-Napoca?
A.D.: Marile probleme ale monumentelor din Cluj nu sunt legate de cele romane. Avem multe ale probleme, să zicem centura de castele de pe valea Someşului pentru care ne luptăm din 1990 să fie restaurate. Au fost retrocedate fără discernământ la oameni care nu au bani nici să le repare, dar care nici nu vor să le dea înapoi. Câtă vreme au fost folosite în anii 1990 ca şcoli, normal că s-au degradat. Castelul Haler de la Coplean a fost extraordinar, însă nu se mai poate face nimic din el. Până în 1945 era în picioare, era locuit. Castelul de la Bonţida este distrus. Întradevăr este singurul de acest gen pentru care s-a început restaurarea, însă va mai dura încă o generaţie până îl vom revedea refăcut. Sigur nu le putem face numai aşa ca să te uiţi la ele. Trebuie transformate în hanuri turistice, circuite pentru turişti. Toate babele vin şi dau euro frumoşi în acest fel. Dacă vin savanţii, o să zică că trebuie să rămână aşa, însă ei nu pot găsi bani pentru restaurare.
Rep.: Totuşi, nu avem şi nici nu vom aveam în judeţul Cluj niciun monument trecut în patrimoniul UNESCO…
A.D. Monumentele nu trebuie să fie trecut în patrimoniul UNESCO pentru a fi exploatate. De exemplu, Bastionul Croitorilor nu este de UNESCO. Stă acolo gol cu spaţiile expoziţionale folosite la nimic.
Rep.: Bastionul Croitorilor se poate închiria…
A.D.: Întrebaţi orice clujean, să vedeţi că majoritatea ar spune că ar face acolo un restaurant. Un local frumos cu mâncăruri medievale. Acuma nu este kitsch cu geamuri de termopan? Şi arhitecţii noştrii au făcut un kitsch şi încă unul scump. Nu e rău, dar dacă se realize un local în care se vindea brânză de Năsal şi se spuneau poveşti mai grozave decât cea legată de consilierul care a fost omorât pentru că l-au prins că bea un alt vin decât cel fabricat la Cluj. Sunt zeci de poveşti, puneţi-ne pe noi istoricii şi vi le zicem. Românii asta nu înţeleg. Cum un monument istoric poate fi transformat în cârciumă. Pentru că noi nu credem în restaurante de calitate. Faptul că se mănâncă, se bea nu înseamnă că se îmbată toţi şi fac porcării. Faptul că are funcţionalitate de restaurant, poate avea chiar un impact cultural important. Turismul cultural face şi el parte din cultură. Nu numai tablourile, nu numai operele de artă pot fi incluse în această categorie. Am putea face şi un astfel de turism în Cluj, nu avem neapărată nevoie de monumente din patrimoniu UNESCO. Poate statuia Sfântului Gheorghe omorând balaurul. Este cel mai bun cal din Europa. Călăreţul este gotic, dar calul este splendind. La acel moment Clujul era la nivelul celor mai importante capitale europene din punct de vedere al sculpturii. Dacă ştiam să o prezentăm, dacă am fi făcut din timp propagandă ar fi fost vestită.
Rep.: Deci de asta are nevoie Clujul, de o mai bună promovare a monumentelor…
A.D.: Desigur. Să ştim cum să le punem în valoare. Clujul este ca o femeie care nu străluceşte de frumuseţe, dar dacă ştie să îşi pună în valoare punctele forte, întorci capul după ea. Nu este o “prima donna” a Estului Europei, dar dacă ştim să prezentăm lucrurile cum trebuie, poate să devină atractivă.
Rep.: Dacă tot vorbim de circuite turistice, nu vedeţi posibilitatea şi a unui circuit în care să fie introduse toate monumentele din Cluj, în care am include şi Obeliscul Carolina şi Statuia Sfintei Fecioară Maria şi …?
A.D.: Da, bineîneţeles. Sunt mai mult circuite posibile. Lucrurile încep să se “mişte” pentru că încep să se facă spaţii pietonale şi să punem lampadare frumoase care să corespundă cu arhitectura. Încet, încet se poate crea ambientul. Clujul trăieşte prin numărul mare de tineri, prin numărul mare de studenţi, printr-o atmosferă ca la Heidelberg, unde nu vezi neapărat un număr mare de opere de artă, dar poate fi un loc unde să-ţi petreci, în transit, o seară extraordinar de plăcută. Clujul este în linie dreaptă, la 400 de kilometri de Bucureşti, de Budapesta şi de Belgrad. Sunt trei capital importante ale Europei de Est. Clujul fiind la egală distanţă de aceste capitale, poate deveni un centru euro-regional.
Rep.: Cum au decurs lucrările arheologice pentru pregătire şantierului pentru fabrica Nokia?
A.D.: La Jucu ne-am străduit să ne facem treaba aşa cum ne-am înţeles cu cei de la Tetarom. Avem 90 de hectare, până la 1 iulie Nokia trebuie să intre în teren. Ne-am mobilizat cu mulţi colegi şi de la Institul de Arheologie şi de la Universitatea Babeş-Bolyiai şi de la Muzeul din Gherla şi am reuşit să finalizăm toată descărcarea de sarcină arheologică până în iulie. Am găsit o vilă romană în care se creşteau caii pentru trupa de cavalerie de la Gherla, Ala Secunda Panoniorum. Creştea cai de rasă foarte mari, mult mai mari decât cei din armata romană. Armura capului de cal avea 60 de centrimetri lungime, în timp ce toate armurile din perioada romană nu depăşesc 40 de centrimentri. Cei mai mari cai din Europa au fost crescuţi şi la Jucu, fiind aduşi din Asia centrală. Ferma romană era foarte mare şi incinta avea 120 pe 80 de metri, cât un stadion.
Rep.: De zeci de ani se fac săpături arheologice la Ulpia Traiana Samizegetusa. Care este potenţialul viitoarele săpături şi pe când un proiect de refacere a vechii cetăţi?
A.D.: Din vara lui 2009 am reînceput cercetările arheologice la Ulpia Traiana Sarmizegetusa după o întrerupere de trei ani din cauza unor neînţelegeri cu fostul responsabil al şantierului. Din 1981 sap la Sarmizegetusa şi am lucrat în şantiere comune franco-române, germane-române. Am învâţat de la străini tehnici noi de săpătură şi modalităţi moderne de lucru. Societatea noastră nu e pregătită pentru a prelua tehnologia intelectuală. Analizând ultimii 30 de ani de săpături am ajuns la concluzia că s-a cercetat mult prea mult, s-a publicat mult prea puţin şi s-a valorificat mult prea puţin pentru marele public. În clipa de faţă filosofia noastră este că trebuie să reducem motoarele cercetării, să ne abţinem de a ne satisface marea curiozitate pentru a merge mai mult pe valorificarea culturală şi turistică a zonei. Oamenii vin la Sarmizegetusa şi văd numai nişte pietre, iar chiar dacă eu încerc să le explic ce coloane grozave erau acolo, cum erau arcele decorate, foarte puţini îşi pot închipui. În schimb dacă ar vedea coloanele ridicate, dacă ar vedea arcele refăcute ar putea înţelege cât de grandioasă era arhitectura romană.
Rep.: În momentul de faţă s-ar putea face o reconstituire a Sarmizegetusei cu datele pe care le aveţi în momentul de faţă?
A.D.: Desigur, ştiinţific avem deja reconstituirile. Avem chiar şi planurile arhitectonice ale forului lui Traian. Am făcut planurile pe calculator şi se pot reface şi în realitate.
Rep.: Ce vă opreşte, eterna problemă din România când este vorba de cultură, lipsa de fonduri?
A.D.: Dintr-un complex de împrejurări. Odată sunt fondurile, însă nu putem zice că aceasta este principal problemă. Din 1990 şi până astăzi statul a pompat numeroase fonduri. Pe de o parte a fost o problemă lipsa unor specialişti, pentru că un architect de talent căruia i se deschidă în faţă posibilitatea să facă proiecte mari din beton şi sticlă nu o să îşi piardă vremea cu coloanele noastre, cu chestiile astea nenorocite. A fost greu să găsesim colaborări, oameni care să cunoască istoria arhitecturii şi care să se priceapă la restaurări. Din 1927 este primul proiect de refacere, însă avem şase proiecte în total. Astfel, banii sunt daţi pe proiecte care nu se materializează. Mult mai bănos este să construieşti din prefabricate un bloc decât să pui piatră peste piatră. Când eram gata să dăm drumul la proiect, a intervenit criza. Fiecare încearcă să atragă atenţia asupra restaurării unui anumit monument. În 18 septembrie 108 sau 110 s-a desfăşurat ceremonia de fondare a poporului roman, o ceremonie solemnă de fondare a provinciei dacice. Avem o zi de naştere, spre deosebire de alte popoare, respectiv 18 septembrie. Atunci era ziua lui Traian şi au hotărât să formeze provincia Dacia în aceaşi zi. Nu cred că este vreun popor în lume care să îi datoreze, pentru existenţa lui atât de mult voinţei unui singur om pe cât îi datorăm noi lui Traian. Să fim sinceri, Dacia romană nu a dat imperiului niciun senator, niciun architect, niciun om de cultură, poet, literat, filozof, ci au dat doar soldaţi buni şi zdraveni.
Rep.: Care ar fi costurile refacerii cetăţii de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi care credeţi că ar fi cea mai bună soluţie pentru a duce la capăt acest proiect? Credeţi că bugetul Ministerului Culturii ar putea oferi sume de ordinul milioanelor de euro?
A.D.: Nu pot avansa o cifră pentru că depinde foarte mult de soluţiile tehnologice. Nu este vorba ca bugetul statului să fie împovărat cu asemenea “trăznăi”. Pentru asta avem fonduri europene pe care le putem acesa. Însă planul trebuie făcut împreună cu Ministerul Turismului pentru ca pe viitor Sarmizegetusa să aducă bani şi nu numai să ne uităm la el. Trebuie să îl integrăm într-un circuit turistic cu pistă de schi pe versanţii Retezatului, lângă Sarmizegetusa. Astfel, dorim să facem din fostul oraş roman o staţiune atât pentru vară, cât şi pentru iarnă.
Tiberiu Hrihorciuc
